Proiectul are ca scop aducerea Armeniei, Azerbaidjanului, Belarusului, Georgiei, Moldovei și Ucrainei mai aproape de UE. Unul dintre cele mai ambițioase studii, relatează corespondentul nostru Rikard Jozwiak, schițează patru scenarii potențiale în care cele șase foste republici sovietice s-ar putea găsi în relația lor cu UE în 2030.
Anul trecut, Parteneriatul Estic a împlinit 10 ani, iar la răscrucea deceniilor, în 2020, mai mulți experți se gândesc la viitorul acestui program menit să aducă Armenia, Azerbaidjanul, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina mai aproape de UE.
Unul din cele mai ambițioase studii trasează patru scenarii potențiale privind relația celor șase republici post-sovietice în relația cu UE peste zece ani. Niciunul din aceste scenarii nu e foarte încurajator pentru cei care își doresc aderarea la UE.
Raportul „Viitoruri est-europene: patru scenarii pentru Parteneriatul Estic în 2030” de Wojciech Przybylski de la Visegrad Insight și Joerg Forbrig de la The German Marshall Fund (GMF) a fost publicat la mijloc de martie, dar a rămas în umbra epidemie de coronavirus și a fost prezentat presei abia săptămâna trecută.
Scenariile au fost elaborate de autori în baza unor interviuri și ateliere cu analiști, jurnaliști, oficiali, activiști civici și lideri ai comunității de afaceri din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina, dar și din unele țări UE. Cele patru traiectorii identificate au fost numite de autori „Integrare pragmatică”, „Hegemonia rusă actualizată”, „Pivotarea UE spre Moscova” și „Emanciparea civică”.
Investițiile străine directe, comerțul și interdependența economică vor crește
Cel mai optimist scenariu e primul. În această situație ipotetică, scriu autorii, „nu există slogane și simboluri grandioase sau așteptări serioase privind aderarea [la UE], dar investițiile străine directe, comerțul și interdependența economică vor crește, inclusiv vor fi progrese în dezvoltarea și interconectarea infrastructurilor”.
Pe scurt, ar fi o păstrare a status quo-ului, întrucât Parteneriatul Estic a promis din start o apropiere de Bruxelles în numeroase domenii, dar nu a oferit perspective clare de aderare. Acest scenariu ar putea fi frustrant pentru Georgia, Moldova și Ucraina – elevii buni din Parteneriatul Estic, care au deja Acorduri de Asociere și regim liberalizat de vize cu UE. Autorii raportului mai scriu că acest mod „stand-by”, de așteptare, ar putea avea „un efect distructiv asupra generațiilor mai tinere, mai întreprinzătoare, ceea ce poate duce la radicalizarea scenei politice interne”.
O altă consecință potențială ar fi distanțarea acestor trei țări de ceilalți parteneri estici – Armenia, Azerbaidjan și Belarus – care probabil vor alege „o formă silențioasă de integrare, bazată pe pragmatism, fără să-și riște relațiile diplomatice și de securitate cu Rusia”. Bruxellus-ul ar putea fi nevoit, în consecință, să regândească parteneriatul. Discuțiile despre o ruptură între cele două grupuri continuă de ceva timp și nu se vor opri curând.
Dacă primul scenariu nu inspiră mult elan, următoarele două sunt și mai sumbre, acordând un rol decisiv Kremlinului. În al doilea scenariu, Rusia a finalizat cu succes proiectul Nordstream 2 și și-a sporit puterea economică obținând controlul asupra unor ramuri strategice ale economiei din țările Parteneriatului Estic, dar și unele membre UE. NATO și UE sunt slăbite de șirul de crize consecutive (Brexit, Eurozona, Covid-19, migrația, statul de drept, etc. - alegerea e mare), iar forțele eurosceptice complică procesul de luare a deciziilor la Bruxelles. În schimb, Moscova își păstrează legăturile financiare cu elitele politice din țările partenere și reușește să facă aceste guverne să se alinieze intereselor rusești. Într-un final, țările din regiune „își pierd încrederea în liderii pro-europeni și acceptă dependența sporită de Rusia”.
Al treilea scenariu este doar nițel mai bun. În acest caz, UE este cea care caută prietenia Rusiei, îngrijorată de faptul că Statele Unite au alte priorități, iar influența crescândă a Chinei stârnește preocupări similare la Moscova și Bruxelles. Cooperarea mai strânsă între UE și Rusia devine prioritară față de problemele partenerilor estici. Potrivit raportului, deși unele țări vor încerca să reziste acestor tendințe, „altele se vor resemna cu un statut secundar și se vor alinia, ezitând, noului mainstream european”. Drept rezultat, țările Parteneriatului Estic vor intra într-o nouă perioadă de volatilitate și instabilitate, în care frica și frustrarea vor fi egalate doar de dezamăgirea față de UE.
Când timpurile sunt imprevizibile, autorii spun că mai există un scenariu plauzibil. După modelul recentei revoluții din Armenia, raportul prevede o răspândire a „puterii poporului”, când masele se implică și dictează agenda publică pentru mai multă prosperitate și schimbare socială. În acest scenariu, Rusia nu e un model de urmat, iar aderarea la UE nu e o opțiune realistă. În schimb, cele șase țări se reorientează spre auto-suficiență și, într-un sens, „sunt lăsate în voia lor”. Asta înseamnă că, pe de o parte, UE nu va oferi nimic mai mult decât „suport moral”, dar, pe de alta, că există o înțelegere tacită cu Kremlinul. „Amestecul direct și războiul hibrid sunt excluse dacă țările promit să rămână în parametrii pre-existenți de politică externă”. E o situație care oferă stabilitate superficială, diversificarea investițiilor din partea altor actori precum China, dar nu rezolvă conflictele înghețate din regiune.
Într-un final, o combinație dintre oricare din aceste patru scenarii e posibilă, iar autorii raportului nu pariază pe niciunul anume.
