Linkuri accesibilitate

Nord Stream: o revizie „banală” care ar putea lăsa Germania fără gaze


Din octombrie 2012, când a fost inaugurat, gazoductul Nord Stream a trecut anual prin revizii tehnice, implicând sistarea temporară a gazului din Rusia spre Germania.

Nord Stream: o revizie „banală” care ar putea lăsa Germania fără gaze
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:30 0:00

După aproape zece ani, revizia din acest an, începută luni, 11 iulie, este pe prima pagină a presei internaționale, pentru că, pe fundalul invaziei Rusia din Ucraina și a sancțiunilor pe care le-a generat, ar putea avea consecințe serioase asupra economiei Germaniei și a eforturilor țării de a-și face rezervele necesare de gaze pentru iarnă. Și implicit, asupra economiei UE.

Ministrul german al economiei, Robert Habeck, a avertizat deja că, după cele 10 zile de revizie, Gazprom ar putea decide să nu mai reia livrările de gaze spre Germania prin conducta directă, din Marea Baltică.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat și ea că UE ar putea rămâne fără gaz rusesc la iarnă.

Nord Stream 1 transportă 55 de miliarde de metri cubi pe an de gaz din Rusia în Germania.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a respins speculațiile, reamintind că este vorba de o revizie tehnică obișnuită și că nimeni nu „inventează” reparații.

Există și alte conducte mari din Rusia către Europa, dar fluxurile au scăzut treptat, mai ales după ce Ucraina a oprit o rută de tranzit de gaze în mai, dând vina pe forțele ruse de ocupație, care ar „deturna” gazul.

Începând cu aprilie, Rusia a întrerupt complet livrările de gaze către mai multe țări din UE care nu s-au conformat cererii de a achita consumul în ruble.

„Ultimele luni au demonstrat un lucru: pentru Putin nu există tabuuri. Prin urmare, și Nord Stream poate fi închis”, a declarat Timm Kehler, directorul general al asociației industriale germane „Zukunft Gas”.

Turbinele și excepțiile de la sancțiuni

Un pretext pe care l-ar fi putut folosi Gazprom pentru a sista total livrările spre Germania era lipsa unor turbine, care erau blocate în Canada, din cauza sancțiunilor. Deja, din cauza acestor turbine, Gazprom a redus livrările la 40%.

Sâmbătă însă, guvernul de la Ottawa a decis să facă o excepție și să returneze Germaniei turbinele ruseşti reparate necesare pentru mentenanţa gazoductului Nord Stream 1.

Ministrul canadian al resurselor naturale a precizat că prin această decizie, țara sa vrea să sprijine „capacitatea Europei de a avea acces la energie fiabilă şi accesibilă în timp ce continuă tranziţia de la petrolul şi gazul ruseşti”.

Ministrul Jonathan Wilkinson a mai explicat că blocarea turbinelor, chiar dacă în conformitate cu sancțiunile internaționale, ar pune în pericol cea mai mare economie europeană: „În lipsa unei aprovizionări necesare cu gaz natural, economia germană va suferi dificultăţi foarte importante şi germanii înşişi riscă să nu îşi poată încălzi locuinţele la apropierea iernii.

El l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că vrea să „provoace divizări între aliaţi”.

Gazprom a redus luna trecută volumul de gaz pompat prin Nord Stream 1 la doar 40% din nivelul obişnuit, invocând întârzierea în primirea echipamentelor trimise de Siemens pentru mentenanţă la filiala sa din Canada.

Ucraina s-a opus returnării acestor turbine către Gazprom, spunând că gazoductele de pe teritoriul său pot transporta un volum suficient de gaz spre Germania pentru a compensa scăderea livrărilor prin Nord Stream.

„Nu trebuie să cedăm şantajului Kremlinului”, a declarat joia trecută Serhii Makogon, şeful operatorului de transport de gaz OGTSU.

Planuri de urgență

Uniunea Europeană se pregătește deja pentru o eventuală sistare totală a livrărilor de gaze din Rusia. Germania, cea mai mare economie europeană, a trecut deja la etapa a doua a unui plan de urgență în trei etape, la un pas înainte ca guvernul să raționalizeze consumul de combustibil.

Asociația industrială „vbw” din statul Bavaria avertiza că oprirea gazului rusesc ar putea, între altele, afecta „aproximativ 5,6 milioane de locuri de muncă”. Dar efectele nu s-ar opri la granițele Germaniei. O sistare totală a livrărilor ar menține prețul gazului în Europa la cote record. Din iulie anul trecute, prețurile pe piața spot (cu ridicata), au crescut cu peste 400%, precizează Reuters.

Iar ministrul olandez al energiei, Rob Jetetn a avertizat că Germania fără gaze rusești ar provoca „un cutremur economic” în toată Europa de nord-vest.

Sistarea livrărilor prin Nord Stream ar dăuna însă și Rusiei, nu numai Europei Occidentale, reamintește Reuters.

Ministerul rus de Finanțe a declarat că în iunie se aștepta la încasări suplimentare de aproape 400 de miliarde de ruble (6,4 miliarde de dolari) din vânzarea de petrol și gaze.

Pentru iulie, aceste câștiguri suplimentare (peste cele planificate deja în bugetul Federației) ar putea fi de 259 de miliarde de ruble, a mai estimat Ministerul rus de Finanțe, citat de Reuters.

Totodată, Rusia ar fi obligată să-și reducă și mai mult producția de gaze. Gazprom și-a redus deja producția cu circa 9% anul acesta, apreciază analiștii de la Goldman Sachs.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG