Linkuri accesibilitate

OSCE cere ca misiunea de pacificare din Transnistria să fie transformată în una civilă


O clădire administrativă din regiunea transnistreană pe care sunt arborate drapelele Rusiei și a nerecunoscutei republici nistrene.
O clădire administrativă din regiunea transnistreană pe care sunt arborate drapelele Rusiei și a nerecunoscutei republici nistrene.

Adunarea Parlamentară a OSCE a adoptat o rezoluție prin care invită toți actorii să inițieze discuții politice cu scopul de a transforma actuala operațiune de menținere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multilaterală, sub un mandat internațional.

Documentul a fost adoptat în cadrul Adunării Parlamentare a OSCE de la Vancouver, Canada, din 30 iunie-4 iulie.

În aceeași rezoluție, OSCE îndeamnă Federația Rusă să-și retragă trupele militare și depozitele de muniții de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile constituționale de neutralitate și în conformitate cu deciziile relevante ale Summit-ului OSCE de la Istanbul din 1999.

Membrii OSCE afirmă că conflictul transnistrean este și în prezent „o amenințare serioasă la adresa securității și stabilității în zona OSCE”, discuțiile în formatul de negocieri 5+2 fiind suspendate din cauza războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Adunarea Parlamentară a OSCE subliniază că scopul principal al procesului de rezolvare a conflictului transnistrean este de a obține o soluție cuprinzătoare și pașnică, bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în cadrul frontierelor sale recunoscute internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană.

Recent, mandatul Misiunii OSCE în R. Moldova a fost prelungit până la sfârșitul anului 2023.

  • 16x9 Image

    Denis Dermenji

    Scriu pentru versiunea de limbă rusă și română a site-ului Europa Liberă Moldova, despre conflictul transnistrean și procesul de reglementare, dar și despre temele de actualitate din R. Moldova. Din 2018 până în 2021 am lucrat la Moldova 1 și Jurnal TV. În 2022,  fiind jurnalist la newsmaker.md, am scris și am filmat reportaje din regiunea Kiev, în timpul invaziei Rusiei în Ucraina.

XS
SM
MD
LG