Linkuri accesibilitate

Parlamentul României sprijină începerea negocierilor de aderare la UE cu Moldova și Ucraina


Parlamentarii din România au votat marți o rezoluție privind perspectiva europeană a R. Moldova, Ucrainei, Georgiei și țărilor din Balcanii de Vest, informează AGERPRES.

Prin rezoluția adoptată cu majoritate de voturi în plenul reunit al camerelor legislativului, marți, parlamentul român și-a reiterat sprijinul pentru avansarea europeană a Ucrainei, R. Moldova și Georgiei și a susținut adoptarea unei decizii pozitive a Consiliului European cu privire la începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova și Ucraina.

Este susținută de asemenea acordarea statutului de țară-candidată la aderare Georgiei, având în vedere „orientarea pro-europeană a cetățenilor acestui stat”.

Rezoluții de sprijin pentru începerea negocierilor de aderare cu R. Moldova s-au mai adoptat în ultima vreme și în alte țări din UE, în pregătirea summit-ului UE, sau Consiliului European din 14-15 decembrie, la care liderii UE ar putea anunța o decizie în acest sens.

În general se crede că principalul obstacol ar putea fi opoziția Ungariei, care și-a condiționat sprijinul pentru candidatura Ucrainei de îmbunătățirea situației minorității ungare din vestul Ucrainei, cifrată la 100.000 de oameni.

În ultimele săptămâni, Ungaria și-a legat vizibil sprijinul pentru cauza Ucrainei de deblocarea unor fonduri europene pe care Budapesta nu le-a putut accesa până acum din cauza derapajelor antidemocratice ale regimului premierului naționalist Viktor Orban.

Nici Ungaria, nici vreo altă țară din UE nu au formulat obiecții explicite la adresa candidaturii R. Moldova, dar este posibil ca parcursul ei să fie întârziat de greutățile întâmpinate de Ucraina vecină.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG