Pentru a avea o „Curte Constituțională” trebuie mai întâi să existe o Constituție. Pare un truism, dar asta exclude din start o țară cum e Marea Britanie, care e aproape unică în aceea că nu are o Constituție scrisă. Așa încât Regatul Unit nu dispune de o Curte Constituțională.
Dar nici Uniunea Europeană nu are o Constituție. Trebuia să aibă una, care a fost negociată ani de zile între guverne, dar care a fost respinsă prin referendum în câteva țări membre. Așa încât, în cele din urmă ea a devenit „Tratatul de la Lisabona”, care a păstrat totul din vechiul proiect de „Constituție a UE”, mai puțin preambulul în care mai multe țări est-europene insistaseră în van să fie menționat creștinismul ca valoare fundamentală a Europei.
De altfel, Curtea Constituțională, care veghează asupra respectării legilor de către celelalte tribunale și instituții ale statului, este o creație relativ recentă. Curtea Supremă a Statelor Unite este considerata a fi cea mai veche curte constituțională din lume, întrucât e prima care a invalidat sentința unui tribunal ca fiind contrara Constituției.
În forma lor actuala, curțile constituționale ale Europei au apărut abia după al Doilea Război Mondial, începând cu anii '50. Ba chiar, o țară cu tradiție juridică atât de veche cum e Belgia s-a dotat cu o Curte Constituțională abia în 1980.
România, la rândul său, ca și alte țări vecine, nu a creat o Curte Constituțională decât după căderea comunismului, mai precis în 1992.
Pe continent, modelul cel mai studiat și mai funcțional este cel al Curții Constituționale Federale a Germaniei. Creată după război, ea a fost de la început separată de celelalte instituții ale statului și instalată chiar într-un oraș departe de capitală, în Karlsruhe, unde a și rămas de atunci.
Curtea Constituțională a Germaniei are puteri foarte largi și poate anula orice lege, inclusiv amendamente votate de Parlament. Curtea germană controlează astfel toate cele trei puteri în stat, legislativul, executivul și judiciarul. Judecătorii, numiți pe o perioadă de 12 ani, sunt aleși de către cele două camere ale Parlamentului. Desigur, având puteri atât de largi, Curtea Constituțională a Germaniei se poate autosesiza, în orice situație, fapt care se întâlnește în majoritatea celorlalte sisteme juridice în care există o Curte Constituțională.
În Franța, Curtea, numită Consiliu de Stat, are o compoziție cu totul aparte. Dacă în Germania judecătorii trebuie să fie în mod automat jurisți în vârstă de cel puțin 40 de ani și aleși de Parlament, în Franța ei sunt numiți de președintele țării și de președinții celor două camere ale Parlamentului. Tot așa, în Franța mai fac parte din Consiliu în mod automat și foștii președinți ai țării, dacă o doresc și dacă nu exercită o activitate politică în același timp. Președintele Curții Constituționale franceze este, tot așa, numit de către președintele țării.
În Belgia, procedura numirii judecătorilor e, la rândul ei, total diferită. Ei sunt numiți pe viață, de către rege, pe baza unei liste propuse de Parlament.
În Statele Unite, judecătorii Curții Supreme sunt de asemenea numiți pe viață de către președinte. Cu toate astea, în mod paradoxal, Curtea Supremă a Statelor Unite nu poate fi considerată o Curte Constituțională, întrucât autoritatea ei nu se bazează pe Constituție, iar ea nu are mijloacele juridice de a-și aplica direct verdictele și concluziile. Aşa se face că Statele Unite nu sunt considerate în rândul țărilor care au o Curte Constituțională autentică.
***
Unul din reproşurile aduse Curţii Constituționale care a ajuns din nou pe post de arbitru în actuala dispută politică legată de învestirea unui nou guvern sau declanșarea anticipatelor este că de fapt Înalta Curte prin deciziile sale anterioare a creat premise pentru impasul politic la care s-a ajuns. Analistul politic Alexei Tulbure, care împărățește acest punct de vedere, face referinţă la hotărârea din 2016 prin care a fost schimbată modalitatea de alegere a şefului statului:
Decizia componenței anterioare a Curții din 2016 prin care s-a schimbat modalitatea de alegere a președintelui nu e o problemă?
„Această Curte pe care o avem acum, încredere putem avea, pentru că ea nu s-a discreditat, au fost decizii echilibrate, clare. Dar decizia componenței anterioare a Curții din 2016 prin care s-a schimbat modalitatea de alegere a președintelui nu e o problemă? Nu a deformat întregul sistem politic? Nu a creat premise pentru impasul politic în care am ajuns astăzi, criza, pentru că noi din republică parlamentară, de fapt, am devenit republică semi-prezidențială, președintele are același drept de a exercita suveranitatea populară, precum îl are și parlamentul, pentru că a fost ales prin vot direct, sufragiu universal.”
Profesorul universitar Boris Negru specializat pe drept constituţional constată că hotărârea Înaltei Curţi privind revenirea la alegerea directă a şefului statului nu este singura care a şocat juriştii din mediul academic. Ridică semne de întrebare şi cea prin care preşedintele a fost obligat să propună la funcția de premier candidatul majorității parlamentare sau cea privind autodizolvarea Parlamentului:
„Aţi văzut ce hotărâre a adoptat Curtea Constituţională pe care o avem acum că Parlamentul nu poate fi autodizolvat. Poate fi şi noi am avut cazuri de demisie, adică de autodizolvare a Parlamentului. Noi avem Curte Constituţională, dar nu avem judecători la Curte, iată care e problema, pentru cei pe care îi avem nu întotdeauna sunt competenţi şi înțeleg problema. În actuala componență a Curţii avem doar doi constituționaliști.”
În R. Moldova de câţiva ani se discută despre nevoie reformării Curţii Constituţionale, mai ales după episodul de tristă faimă din iunie 2019 când Partidul Democrat a încercat cu orice preţ să se menţină la putere, inclusiv cu sprijinul unor decizii șocante ale Înaltei Curţi, anulate la scurt timp de aceeaşi magistraţi înainte ca să îşi dea demisia in corpore.
Iniţial un grup de foşti judecători constituţionali au venit cu inițiativa îmbunătăţirii jurisdicţiei constituţionale. Apoi fostul preşedinte Igor Dodon a invitat aceiaşi judecători într-o comisie pe care a creat-o cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din 2020 pentru a promova o amplă reformă constituțională. Comisia al cărei mandat de un an, ce expiră în august, şi nu a fost deocamdată anulat de actuala şefă a statului, intenţiona, între altele, să revadă componența Curții Constituționale și procedura de alegere a membrilor ei, astfel încât să fie exclusă orice influență politică. În prezent Înalta Curte este constituită din șase membri delegaţi câte doi de Parlament, Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii. Promotorii reformei consideră că numărul magistraților ar trebui majorat, iar selecția lor să fie făcută de o comisie independentă.
