Plecarea fotbalistului Mesut Özil din echipa naţională a Germaniei a declanşat o amplă dezbatere privind rasismul cotidian în societatea contemporană germană. Özil a invocat, între altele, faptul că fusese victima unor discriminări rasiale.
În analogie la campania #MeToo, în cursul căreia nenumărate femei au relatat despre sexism şi abuzuri sexuale, s-a lansat campania #MeTwo. Acţiunea propriu zisă a fost iniţiată de jurnalistul Ali Can. Asupra fenemonelului xenofobiei din Germania, acesta a atras atenţia şi într-o carte: „Hotline für besorgte Bürger” – „Hotline pentru cetăţeni îngrijoraţi”.
Cuvîntul „Two” (doi) din titlul campaniei are în vedere ideea exprimată şi de Özil în textul în care-şi anunţă retragerea din echipa de fotbal. Özil a vorbit acolo despre două inimi, una germană şi una turcă, încercînd să-şi descrie dubla identitate.
Mulţi dintre cei care în ultimele zile şi-au postat pe Twitter părerile, sau au vorbit despre experienţele lor personale trăite în Germania, și-au subliniat dorinţa lor de a avea dreptul să trăiască în două culturi.
Prin campania găzduită de reţeaua de socializare Twitter dezbaterea legată de Özil a primit o nouă dimensiune. Nu mai este vorba numai despre acest fotbalist.
Acum discuţia reflectă experienţele multor oameni care au emigrat în Germania sau care sînt descendenţi ai unor familii care s-au stabilit aici de mulţi ani.
Mulţi dintre ei descriu situaţii inacceptabile pe care le-au trăit sau la care au asistat. Unii spun că li s-a interzis să urce în autobuz, alţii relatează despre reacţiile de respingere ale părinţilor unor prietene pe motiv că nu sînt germani.
Un tînăr povesteşte că la solicitarea pentru o locuinţă nici măcar nu i s-a răspuns, pe cînd prietena sa germană a primit imediat o reacţie pozitivă la cererea ei.
Sute şi sute de astfel de povestiri semnificative pentru ceea ce se poate numi rasism latent sau rasism real-existent au devenit acum publice.
Revista „Der Spiegel”, ziarul „Süddeutsche Zeitung” și cotidianul berlinez „Die Tageszeitung” au cules mostre din aceste relatări, ajungînd la concluzia că rasismul este o problemă în Germania contemporană.
În acest context pot fi remarcate şi vocile contestatarilor care vorbesc despre exagerarea fenomenului. Din corul contestatarilor nu putea lipsi anti-feminista Birgit Kelle, originară din România şi noua vedetă a conservatorilor (cf. „Expansiunea populismului militant. Două vedete naţional-conservatoare: Birgit Kelle şi Akif Pirinçci”).
Într-o postare pe Facebook şi pe Twitter, Kelle zice că s-a săturat de văicăreli. Germania, zice ea, este o „ţară minunată” care „oferă oamenilor o şansă”, inclusiv celor care „refuză, complet, integrarea”.
Ceea ce nu merită Germania, scrie Kelle, este „insinuarea că aerul este impregnat de un rasism latent. Din partea mea, dacă nu le place atunci Özilii acestei naţiuni pot să trăiască la Londra sau Timbuktu”.
Michael Roth, ministru de stat în Ministerul de externe are o părere total opusă. El a declarat reţelei de presă „Deutschland” că dezbaterea reflectă o durerea a multor oameni, care nu poate fi nici ignorată şi nici relativizată.
