Linkuri accesibilitate

Geneza comunismului românesc (XXVI)


Regele Ferdinand I trece în revistă trupele române, 1917. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918

Preluarea puterii de către bolșevici la Petrograd și consecințele imediate asupra României

În toamna anului 1917, în contextul schimbărilor politice radicale din Rusia și a dezagregării armatei ruse, cercurile guvernamentale românești erau tot mai îngrijorate. Preluarea puterii de către Lenin, la Petrograd, a avut consecințe și asupra frontului din Moldova.

Disciplina trupelor ruse pe frontul românesc fusese afectată în mod vizibil după revoluția din februarie 1917. Ea a fost parțial restaurată în vara aceluiași an, în contextul măsurilor luate de generalul Kornilov, însă avea să dispară practic din toamnă. Măsurile luate de Lenin, în special Decretul asupra păcii, au stârnit interesul și în cele din urmă adeziunea soldaților. Nu era neapărat vorba de simpatia pentru cauza bolșevicilor, ci pentru încheierea războiului și întoarcerea acasă.

Bolșevicii au avut o prezență scăzută în unitățile de pe frontul românesc până în noiembrie 1917. Spre deosebire de alte fronturi, pe cel românesc comandamentul rus și sovietul de front erau antibolșevice. Comisarul de front numit de Kerenski, căpitanul baron Emanuel Tiesenhausen, membru al Partidului Socialist Revoluționar, s-a opus bolșevicilor.

Emanuel Tiesenhausen
Emanuel Tiesenhausen

Însă din noiembrie 1917, ca efect al celor întâmplate în Rusia, influența bolșevicilor pe frontul românesc a început să crească. Schimbările făcute de bolșevici la vârful armatei ruse, demiterea și apoi uciderea șefului Statului Major General/STAVKA, generalul Nikolai Duhonin, un opozant al lui Lenin, preparativele pentru negocierea unui armistițiu separat între ruși și Centrali au schimbat în mod dramatic situația și în Moldova.

Generalul Dmitri Șcerbacev
Generalul Dmitri Șcerbacev

Pentru a stopa ascensiunea bolșevicilor pe frontul românesc și pentru menținerea acestuia, generalul Dmitri Șcerbacev, comandantul trupelor ruse de aici, a încercat să găsească soluții. Ca urmare a negocierilor purtate de Șcerbacev cu Rada ucrainiană și cu Aliații, frontul ruso-român urma să devină ucrainiano-român. Naționalismul ucrainean era astfel contrapus bolșevismului. Însă forțele ucrainene erau prea reduse și insuficient organizate pentru a susține partea de sud a frontului răsăritean, chiar avându-i alături pe români.

Încheierea armistițiului între Puterile Centrale, pe de o parte, și forțele ruse de sub comanda generalului Șcerbacev și cele române, pe de altă parte, la Focșani, la 26 noiembrie/9 decembrie 1917, a fost o soluție dictată de schimbările majore care se petreceau în Est. Din punctul de vedere al Aliaților occidentali, armistițiul însemna încălcarea de către România a tratatului de alianță din 4/17 august 1916, care prevedea că părțile semnatare nu aveau să încheie pace separată. Însă din perspectiva guvernului de la Iași era vorba de ieșirea dintr-o situație limită, cu păstrarea statului, a unui teritoriu pe care acesta îl controla direct, precum și a armatei.

Armistițiul semnat la Focșani avea să ducă în scurt timp la disoluția trupelor ruse din Moldova. Dezertările au luat o amploare fără precedent, unități întregi s-au dezintegrat. Autoritatea generalului Șcerbacev asupra trupelor ruse a devenit strict formală, menținându-se o vreme doar cu ajutorul românilor. Veștile privind comportamentul trupelor ruse în diferite localități din Moldova, fie din apropierea frontului, fie din interior erau îngrijorătoare: jafuri, devastări, incendii. Exista și teama că, sub influența rușilor, avea să se producă o radicalizare a țăranilor români, eventual o răscoală. Memoria anului 1907 era încă puternică inclusiv în rândurile clasei politice.

Informațiile care arătau că Racovski se afla în apropierea graniței erau de natură să alimenteze îngrijorarea autoritățile române. O mișcare socială și înlocuirea regimului politic păreau plauzibile, în condițiile prezenței trupelor ruse de-a lungul și de-a latul Moldovei.

Misiunea lui Semen Roshal la Iași, decembrie 1917

Ca parte a măsurilor de extindere și consolidare a noii puteri bolșevice, Lenin a trimis comisari în diferite locuri din Rusia sau pe fronturile unde se aflau trupele ruse. Prezența unor lideri maximaliști (cum mai erau numiți bolșevicii) pe frontul românesc era semnalată deja la jumătatea lunii noiembrie 1917. Comisar al trupelor ruse de pe frontul românesc a fost desemnat Semen Roshal. Acesta era unul dintre liderii bolșevici, care se evidențiase în garnizoana din Kronstadt. Arestat de guvernul provizoriu în iulie 1917, fusese eliberat în luna octombrie a aceluiași an, după lovitura de stat bolșevică.

Semen Roshal
Semen Roshal

Prezența tânărului Roshal (avea 21 de ani) în garnizoana rusă de la Socola era suspectă în ochii oficialilor de la Iași, care credeau că bolșevicii îl trimiseseră în România pentru a pune în practică o operațiune care viza preluarea controlului asupra statului român. Aceasta a fi implicat reținerea membrilor familiei regale, asasinarea membrilor guvernului, destructurarea Marelui Cartier General.

Mihail Gh. Bujor avea să amintească ulterior că la începutul lunii decembrie 1917 avut o întâlnire cu Lenin, la Petrograd. Acesta i-a arătat o rezoluție a Consiliului Comisarilor Poporului, în care se aprecia că guvernul român jucase un rol reacționar față de revoluția rusă. Regele Ferdinand era considerat responsabil în mod direct, de aceea se hotărâse arestarea acestuia, trupele ruse urmând să pună în aplicare decizia politică. Bujor avea să declare că fusese de acord cu arestarea monarhului, aceasta fiind, în opinia lui, începutul răsturnării „pe cale revoluționară” a regimului din România. El a făcut doar observația că rezoluția nu trebuia dată publicității, pentru păstrarea secretului asupra operațiunii, aceasta urmând să fie adusă doar la cunoștința oamenilor de încredere care trebuiau să o pună în aplicare. Cu toate acestea, rezoluția avea să fie publicată în ziarul Pravda, potrivit aceleiași mărturii.

Deși până în noiembrie 1917 fuseseră cu totul marginali pe frontul românesc, odată cu încheierea armistițiului bolșevicii au depus eforturi susținute pentru a-și crește puterea. Sosirea lui Roshal a impulsionat preluarea controlului asupra mai multor comandamente de divizie, de corp de armată, de armată, precum și asupra sovietelor. Uneori planurile bolșevicilor au fost dejucate de unitățile ucrainene, loiale comandanților numiți anterior. În noaptea de 2 spre 3/15 spre 16 decembrie 1917, bolșevicii l-au arestat pe Tiesenhausen, șeful comitetului militar revoluționar al frontului românesc, dominat de eseri și menșevici. Roshal a pretins din acel moment că el era autoritatea cea mai înaltă a armatei ruse din Moldova.

Pasul următor presupunea înlăturarea generalului Șcerbacev din fruntea comandamentului trupelor ruse de pe frontul românesc. Autoritățile române aveau informații încă din ziua de 6/19 decembrie 1917 că bolșevicii intenționau să-l aresteze pe generalul Șcerbacev. De altfel, bolșevicii au și solicitat Ministerului de Război al României dreptul de a intra în oraș cu câteva sute de oameni înarmați, pentru a-și pune planul în practică. Au fost refuzați de români.

În același timp, guvernul Brătianu dezbătea posibilitatea de a intra în război cu bolșevicii, care mutau trupe în apropierea Iașului și deveniseră amenințători. Interesați ca Ucraina să fie stabilă, în vederea susținerii părții sudice a frontului de est, Aliații făceau presiuni la rândul lor pentru intrarea trupelor române în luptă cu bolșevicii.

În seara zilei de 8/21 decembrie 1917, circa 20 de bolșevici, în frunte cu Roshal, s-au dus la domiciliul generalului Șcerbacev, din Iași. Acestuia i s-a cerut să-și dea imediat demisia din fruntea comandamentului. În fața refuzului său, unul dintre bolșevici și-a îndreptat revolverul spre general, care a fost salvat în urma intervenției prompte a militarilor fideli din garda ucraineană. Au fost reținuți câțiva lideri bolșevici, între care Roshal, iubita acestuia, pe nume Boga, și Kornev, care veniseră tot de la Petrograd. În urma solicitării primite de la Șcerbacev, autoritățile române au trimis trupe, care i-au preluat pe arestați.

La aflarea celor întâmplate, Ion I.C. Brătianu a dispus convocarea unei ședințe a Consiliului de Miniștri în aceeași noapte. Au urmat lungi discuții între miniștri, inclusiv cu participarea unor generali români, legate de atitudinea pe care urma să o adopte guvernul: fie intrau în luptă cu bolșevicii, fie trupele fidele lui Roșal aveau să pună stăpânire pe Iași și aveau să-i aresteze pe rege și pe membrii guvernului. În cazul în care se alegea calea luptei cu bolșevicii, oficialii români înțelegeau că existau riscuri mari, mai precis pierderi umane și distrugeri materiale în Moldova, represalii împotriva românilor aflați pe teritoriul rus, la Odesa și Herson, confiscarea tezaurului depus la Moscova, întreruperea căii de aprovizionare prin Rusia, pierderea oricărei posibilități de comunicare cu Aliații. În schimb, era salvată forma de guvernare a țării, dinastia, erau onorate obligațiile față de Aliați, exista o speranță slabă că avea să fie menținut frontul și se împiedica retragerea dezordonată și devastatoare a trupelor ruse.

Ofițeri din Misiunile Militare Aliate în România, 1917. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918
Ofițeri din Misiunile Militare Aliate în România, 1917. Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918

Atât Șcerbacev, cât și miniștrii Aliați la Iași insistau pe lângă guvernul român să anihileze centrul bolșevic de la Socola. După aprobarea primită din partea regelui, guvernul român a dispus dezarmarea trupelor ruse de la Socola, evaluate la circa 3.000 de oameni. Operațiunea din zorii zilei de 9/22 decembrie 1917, la care au participat trupe române și un grup de soldați ucraineni, a decurs fără luptă, neînregistrându-se morți și răniți. Se evitase și aruncarea în aer a marilor depozite de muniții de acolo, care ar fi putut duce la distrugerea unei părți a orașului Iași. Trupe rusești totalizând aproximativ 3.500 de oameni, în două trenuri care se îndreptau de la Burdujeni spre Iași, au fost dezarmate la Podu Iloaiei. Alți soldați ruși au fost dezarmați în diverse locuri. Cu toții aveau să fie trecuți apoi, fără arme, dincolo de Prut.

Ceea ce s-a întâmplat cu Roshal după reținerea lui de către români nu este prea clar. Potrivit unor jurnale și memorii ale oficialilor români, Misiunea Militară Franceză în România ar fi plănuit și pus în practică preluarea comisarului bolșevic din mâinile militarilor români, folosind înscrisuri falsificate. Ulterior, un ofițer rus din anturajul lui Șcerbacev împreună cu ofițeri francezi l-ar fi împușcat pe Roshal. Cadavrul a fost găsit în apropierea căii ferate de lângă Iași. Unele surse rusești susțin că omul lui Lenin a fost ucis de către ofițeri ruși antibolșevici. De asemenea, au fost împușcați și câțiva dintre însoțitorii lui Roshal.

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG