Linkuri accesibilitate

Igor Belei (Misiunea „Diaconia”): „A fost accelerat procesul de deschidere a primei bănci alimentare”


Nisporeni, martie 2020

Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a fost nevoită din cauza crizei epidemice să-şi suspende unele campanii de caritate, cum ar fi colectarea de bunuri în proiectul „Banca de Haine” sau tradiţionala campanie pascală Masa Bucuriei în cadrul căreia timp de un deceniu colecta produse alimentare pentru a oferi zilnic prânzuri calde în cantină socială vârstnicilor şi altor categorii vulnerabile. Cu toate acestea Misiunea, împreună cu voluntarii încearcă în continuare să-i ajutoreze pe cei nevoiaşi, spune Igor Belei, directorul Misiunii Diaconia.

Interviul matinal cu Igor Belei, misiunea „Diaconia”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:49 0:00
Link direct

Igor Belei: „Perioada epidemică complicată ne-a impus noi rigori în activitate, noi nu am schimbat acțiunea și planul de activitate, dar am intensificat anumite domenii, altele care nu sunt prioritare au fost diminuate, cum sunt programele care nu sunt emergente. Programele rezidențiale, de exemplu, au intrat într-un regim de izolare sporită, dar, în același timp, își continuă activitatea, pentru că nimeni nu a anulat nevoia socială. Mai mult ca atât, unele chiar au fost agravate. Dacă vorbim de programul „În brațele mamei”, la fel sunt oameni care au nevoie de asistența noastră, chiar ieri a venit o următoare beneficiară din maternitate și sigur a intrat într-un regim de carantină.

În interiorul centrului există anumite costuri care impun respectarea regimului de carantină legat de izolarea serviciilor sau deplasarea angajaților în regim de securitate.

În același timp, în această perioadă noi aveam preconizată următoarea ediție a campaniei „Masa Bucuriei”, care în acest an, iată, nu se va desfășura tradițional în magazine atunci când invităm să facem colecta de produse alimentare și ulterior distribuția, pentru că a venit acest val de pandemie și avem o activitate foarte mare în distribuțiile de pachete alimentare pentru bătrâni, grație donațiilor care vin în special de la agenți economici care gestionează produse alimentare. Cu unul din lanțurile de magazine am început o acțiune de asistență a bătrânilor aflați în situații de izolare, este o acțiune concertată cu autoritățile municipale în așa fel încât să putem coordona listele; ei ne oferă listele celor care au primit, ca să nu dublăm și să reușim să ajungem la cât mai mulți bătrâni.

Zilele următoare, în perioada pascală, cu o altă companie vom ajunge în mai multe localități din Republica Moldova. Și aici vorbim de câteva sute de beneficiari pe care îi vom asista cu pachete alimentare nu doar în Chișinău, dar și pe întreg teritoriul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Ați elaborat și un ghid de asistență socială la domiciliu în perioada carantinei. Ce măsuri de siguranță luați pentru a proteja atât distribuitorii de aceste pachete de primă necesitate, cât și beneficiarii acestui ajutor?

Igor Belei: „Sunt reguli care au fost elaborate de Catedra de epidemiologie, este un ghid prin care încercăm să oferim pași concreți în comportament pentru a minimaliza riscul infectării atât al persoanelor implicate în distribuție, cât și al celor care primesc aceste donații, pentru că am văzut exemplul altor țări, când asistența la domiciliu a fost sursa infecției, fiindcă medicii sau voluntarii care ajungeau din casă în casă erau cei care, de fapt, răspândeau această infecție. Tocmai de aceea, grație iarăși a donațiilor întreprinderilor din Republica Moldova, toți voluntarii sunt dotați cu măști, cu desinfectanți, mănuși, tot ce este necesar. Mai nou, la fel oamenii au reacționat la apelul nostru de ajutor și ne oferă și suport financiar ca să putem să procurăm produse necesare pentru a păstra siguranța lanțului de distribuție.”

Europa Liberă: Știm că în anii precedenți în cadrul campaniei pascale „Masa Bucuriei” în care voluntarii, cum ați menționat, colectau produse alimentare în magazinele din țară, reușeați să adunați produse pentru a asigura prânzuri calde oamenilor nevoiași pe tot parcursul anului. Acum reușiți să colectați mai mult decât ceea ce donați zilnic, adică cum vedeți activitatea cantinelor sociale mobile după criza pandemică?

Igor Belei: „Sigur că acum vom evalua care sunt posibilitățile după finalizarea situației critice, sigur nu vom avea stocuri, de aceea va fi necesar un efort financiar pentru procurarea produselor alimentare, pentru că oamenii aflați în nevoie va trebui să îi ajutăm și după finalizarea situației critice.

Acum reușim să ajungem în multe case, inclusiv la beneficiarii cantinelor sociale prin distribuția de pachete, dar era preconizat și a fost accelerat procesul de deschidere a primei bănci alimentare, un mecanism prin care încercăm să recuperăm produsele cu scadență.

În aceste zile suntem în etapa amenajării unui centru logistic prin care ne dorim să lucrăm cu tot lanțul valoric al produselor alimentare în așa fel încât să putem recupera excedentele sau eventualele pierderi, ca să le putem transforma în masă caldă nu doar pentru beneficiarii „Diaconiei”, dar și pentru mulți operatori sociali.”

Europa Liberă: Doar la cantina socială în fiecare an erau oferite peste 40 de mii de mese calde. În ce măsură reușiți acum să ajutați un număr mare de persoane?

Igor Belei: „Zilnic, la cantina din Chișinău, cea din fața Parcului „Serghei Lazo”, erau hrănite 180 de persoane. Acum, în perioada pascală, noi vom ajunge cu pachete care vor fi suficiente pentru o lună la aproximativ 1.000 de persoane. Deci vom depăși numărul persoanelor inclusiv în perioadele anilor obișnuiți și datorită poate unei sensibilități mai mari atât a oamenilor care fac donații, cât și a voluntarilor, pentru că, iată, am văzut că această epidemie a scos la iveală nu doar lucruri stresante, dar și bunătatea oamenilor, o mișcare exemplară a tinerilor care s-au implicat și care în cazul Chișinăului, împreună cu primăria, ne dau o mână de ajutor la distribuție, pentru că e nevoie de o întreagă logistică să ajungi la toți acești oameni în siguranță, e nevoie de un efort mare și noi, ca și organizație, nu o putem face decât conjugat cu efortul multor-multor oameni.”

Europa Liberă: Dle Belei, dar atunci când mergeți și ajutați acești oameni nevoiași vă întrebați și unde este susținerea statului pentru aceste persoane?

Igor Belei: „Probabil va veni momentul unor analize mai profunde, acum suntem prinși de cotidian, înțelegem că, în mod normal, statul e incapabil să ajute oamenii suficient de bine, încât să nu existe doar la limita sărăciei. În situația crizei actuale, punem mai puține întrebări și încercăm să ajutăm cât mai multă lume, pentru că, din păcate, nu avem nicio clipă în care să stăm și să facem analize. Noi încercăm să ajutăm și cel puțin să avem o coordonare cu autoritățile în așa fel încât să ajutăm la cât mai mulți, să nu dublăm, fiindcă toată lumea este copleșită de avalanșa de nevoi și e destul de puțină coordonare, ca să zic așa.”

Europa Liberă: Am văzut că sunteți susținuți în mare parte de companii, de agenți economici în ajutorarea celor vârstnici, dar cât de receptivi sunt acum cetățenii la apelurile de a fi solidari și de a întinde o mână de ajutor aproapelui poate mai neajutorat?

Igor Belei: „Acum suntem doar la nivel de percepție, pentru că n-am făcut o analiză statistică a efortului. Vedem mici donații care vin din partea oamenilor, avem o mobilizare, cum vă spuneam, a tinerilor care vin să ne ajute la distribuție. Sunt oameni care își asumă riscurile unei distribuții, pentru că se supun riscului unei eventuale infectări. Eu am văzut în această pandemie doar o ocazie de manifestare a bunătății și o vedem din ce în ce mai mult, poate că e un demers care este mult mai sensibil pentru generația tânără și ne bucurăm, pentru că așa vedem că țara totuși are un viitor, când există o generație proactivă.”

Europa Liberă: Cum poate fi promovată această implicare activă și fără remunerarea cetățenilor? Cine și cum trebuie să-i convingă că trebuie să mai iasă din propria casă și să dea o mână de ajutor atunci când este cazul?

Igor Belei: „Noi am văzut că bunătatea, o spuneam anterior, dar de data asta am văzut-o practic, este molipsitoare. De exemplu, Alianța COVID, o mișcare neformală care, iată, a luat amploare și s-a autoorganizat, organizațiile neguvernamentale, cele care lucrează în domeniul umanitar, în intervenție umanitară și parohiile care s-au implicat exemplar. Dincolo de lucrurile nevăzute sau cele nescrise în presă, parohiile se implică foarte mult. Am văzut preoți la țară care ne-au solicitat să-i ajutăm cu măști și mănuși ca să poată face distribuția, și o fac discret, împreună cu oamenii, cei care pot să gestioneze matur și serios această situație. Deci e o mișcare care e molipsitoare și avem acum, pot să fac o paralelă, o pandemie de bunătate, o epidemie de bunătate care se răspândește, în pofida situației complicate a fiecăruia aflat în izolare și presiune socială, dar, iată, își manifestă această dorință de a ajuta și pe alții.”

Europa Liberă: Și la finalul acestei discuții, pentru că suntem în ajunul sărbătorilor pascale, care cel mai probabil vor fi diferite în acest an, ce recomandări ați avea pentru cetățeni, mai cu seamă atunci când vor avea poate tentația de a merge la biserică în Noaptea Învierii sau când nu vor dori poate să renunțe la acele mese de pomenire a morților de Paștele Blajinilor?

Igor Belei: „Sărbătorile pascale sunt o ocazie extraordinară să putem să reflectăm asupra lucrurilor, iar această situație de criză e o ocazie în plus să putem vedea sensul ascuns al lucrurilor, pentru că lăsată această situație de Dumnezeu este poate o ocazie să putem să ne întoarcem la lucrurile adevărate. Biserica și ca instituție ne-a recomandat să păstrăm rigorile impuse de autorități și rugăciunea va continua, este o invitație să putem să aprofundăm rugăciunea și casele noastre să devină biserici, iar, în același timp, mesele de pomenire putem să le aducem în sensul primar în care vrem să ajutăm oamenii aflați în nevoie. Iată, de exemplu, „Diaconia” în acest an va invita oamenii să poată face donații pentru o masă de pomenire, pentru că vorbeam anterior, va fi foarte complicat să asigurăm o masă caldă pentru bătrânii aflați în nevoie pe parcursul anului. De aceea, decât să vedem opulență la cimitire, am putea să ajutăm oamenii izolați și care chiar au nevoie, iar rugăciunea rămâne partea de implicare personală și în biserică atunci când va fi posibil.”

XS
SM
MD
LG