„Eu nu am văzut pe nimeni din acei opt candidați să zică: Oameni buni, eu o să îmi fac campania electorală fără să vin în fața dumneavoastră. Fără ca să vă aduc un risc de contaminare. Măcar unul dintre ei să fi zis, era bine”, a declarat șeful executivului. Prim ministrul a mai declarat, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă: „Relația dintre Guvern, Parlament și Președinție nu poate fi una ostilă, pentru că în cazul când cineva va provoca ostilități nu va arăta foarte bine în fața societății”.
Europa Liberă: Pandemia vă dă mari bătăi de cap, se spune că situația devine din ce în ce mai complicată, pentru că și sistemul sanitar își epuizează forțele, posibilitățile și tot ce mai este acolo. Ce se întâmplă, la acest capitol?
Ion Chicu: „Pandemia dă dureri de cap și nouă, și tuturor. Nouă – în special, pentru că am avut sistem medical cum am avut. E bine că peste vară s-a reușit consolidarea capacităților și eu cred că fiecare om care, obiectiv și sănătos, se uită la lucruri, înțelege că la noi nu este situația care a fost în primăvară în țările occidentale și care este și acum, în unele țări.
Sistemul medical este pregătit, deocamdată ne poate acomoda pe toți cei care ne ducem, dar asta n-o să dureze mult, este clar că nu e de cauciuc. Eu vreau să vă spun că noi, la început, am intrat în pandemie cu capacitatea laboratoarelor de 200 de teste pe zi. Asta a fost moștenirea pe care am primit-o, inclusiv de la unii care astăzi sunt buni la capitolul testați, faceți, așa e corect, așa nu e corect etc. Două sute de teste pe zi se puteau opera atunci. Acum capacitatea e în jur de cinci mii, se vor extinde și mai mult. La echipament, că aveam numai mănușile celea rupte între degete, folosite, nici nu mai spun, că alt echipament nu era. Acum, de bine de rău, suntem echipați și locuri în spitale sunt mai multe, activate, deschise etc.”
Europa Liberă: Dar crește numărul celor infectați și se epuizează și locurile.
Ion Chicu: „Capacitatea nu este, bineînțeles, nelimitată. Locurile se termină, mai ales în Chișinău, unde avem foarte multe cazuri. Este clar, după cum am anunțat eu cu vreo săptămână în urmă, într-o perioadă de o săptămână – 10 zile, va fi foarte dificil de internat bolnavii. De aceea ne-am și adresat tuturor să purtăm mască. Eu am spus foarte clar: nu putem să venim cu alte restricții, economice, mai ales. Și am să vă spun ce am în vedere, încă o dată. În primul rând, avem experiența primăverii. Mare efect nu a avut. Nu au avut mare efect nici amenzile, nici...”
Europa Liberă: Atunci când au fost sistate toate activitățile economice.
Ion Chicu: „Noi n-am avut clituri de sicrie, cum arătau pe televizor, în alte țări. Dar, oricum, nu a fost efect. Mai departe, noi vedem care e reacția și în Occident (că noi, oricum, ne orientăm la Occident) la măsurile de carantină. Dvs. ați văzut ce s-a întâmplat în Berlin, de exemplu, acum două zile, când au ieșit câteva mii...”
Europa Liberă: La proteste.
Ion Chicu: „Da. La proteste. Uitați-vă, oamenii aceștia, trei-patru mii, stau acolo împreună. Unde este mai propice atmosfera de a te contamina? Adică, pe de o parte, vrei să-i ții pe unii închiși, să nu lucreze, iar pe de altă parte, creezi motiv ca ei să iasă în stradă. Noi am avut, în primăvară, piața centrală – cât au stat în PMAN? Nu-i nicio protecție. Toată speranța – și aici nu e vorba deja de măsuri punitive, că astea n-au să ajute, oricum, sunt convins – e că noi, rămânând unul cu unul, începem a ne gândi: dar eu pot să mor, pot să-mi las apropiații fără mine, pot să trec prin chinuri groaznice. Apropo, care au fost intubați, doar 20-23 % supraviețuiesc. Dar cei care au ieșit de pe ceea lume, să vedeți ce vă spun. Dar chiar și care n-au fost intubați.”
Europa Liberă: Am discutat cu mulți, mărturiile sunt cutremurătoare.
Ion Chicu: „E un noroc mare că maestrul Botgros și-a revenit și s-a tratat, dar când nu poți respira, e ceva... fiecare dintre noi trebuie să se gândească la acest lucru, că poate să ajungă în această situație. Că nu-l poate salva nimeni. Haideți să punem o mască, haideți să renunțăm la o ieșire în plus.”
Europa Liberă: Dle premier, dar și autoritățile uneori dau exemple urâte, pentru că, atunci când adună mai mult de 50 de persoane la o întâlnire, a fost și campania asta electorală, și iarăși, s-a spus că cetățeanul simplu urmărește ce se întâmplă sus. Și, dacă îl vede pe cel de sus că nu respectă aceste măsuri, de ce ar trebui el să le respecte?
Ion Chicu: „Păi, bine, eu sunt de acord că nu tot timpul s-au dat exemple bune, deși, în multe cazuri, inclusiv în cazul nunții mele, care nu a fost, dar nu mai vreau să mai speculez, s-a exagerat...”
Europa Liberă: Dar a urmat hramul Chișinăului...
Ion Chicu: „Eu n-am văzut nici pe unul din cei opt candidați să zică: oameni buni, eu o să-mi fac campania electorală fără să vin în fața voastră, fără ca să vă aduc un risc de contaminare. Nimeni n-a făcut lucrul ăsta. Toți s-au dus, au făcut baie de mulțime, unii cu măști, alții cu altceva. Nu trebuie să atribuim această lipsă de responsabilitate unuia sau altuia, autorității sau opoziției, stângei sau dreptei. De aceea am și făcut acest apel. Trebuie să înțelegem că toți suntem într-o barcă. Rechinul sau valul ucigaș e acolo, în partea aceea, dar noi încercăm să ne lovim cu vâslele unul pe altul. Poate e momentul acum să vâslim cu toții într-o direcție, să scăpăm de urgia respectivă. Când vom ajunge pe insula nepopulată, ne-om da colo la moacă, dar hai să ieșim la suprafață.”
Europa Liberă: Dar vaccinul este așteptat?
Ion Chicu: „Vaccinul nu mai este așteptat. Este și solicitat, după cum știți, noi ne-am adresat și la OMS și chiar aseară am discutat la capitolul respectiv. Și rușii au un vaccin. În momentul când o să fie livrat, o să începem vaccinarea.”
Europa Liberă: Dar aveți o strategie? Cum ar începe această vaccinare? Întâi doctorii, personalul medical, apoi alte segmente ale societății? Există un plan închegat?
Ion Chicu: „Ministerul sănătății are viziunea sa în privința aceasta. Da, bine, vom începe cu persoanele care interacționează cel mai mult – sistemul medical. Ei primii trebuie, sper, după ce va fi tot testat. Și pe urmă – pentru a evita posibile focare, de exemplu la serviciile publice, unde vin multe persoane. O să vină și dna ministru și o să vă prezinte toate...”
Europa Liberă: Vaccinul va fi pus și în vânzare sau e devreme de vorbit?
Ion Chicu: „E devreme. La etapa actuală încă nu este clar ce primim și când primim... Din ce se discută la etapa actuală, va fi absolut benevol. Benevol, pentru că unii mai au reminiscențele acestea, că e o provocare, un complot al mafiei globale, să ne cipizeze, nu știu mai ce. Clar că-i prostie. La etapa inițială va fi benevol, mai departe vom vedea, sper că nivelul de conștiință o să sporească.”
Europa Liberă: Uniunea Europeană zicea că vor fi ajutate și statele membre ale Parteneriatului Estic. A rămas în vigoare acea înțelegere, a solicitat R. Moldova, din partea UE, ajutor, asistență?
Ion Chicu: „Da, într-adevăr, noi avem acea asigurare din partea UE, că ne vor ajuta, aceasta se face și pe partea bilaterală. Am înțeles că și România ar fi dispusă să acorde ajutor. Acum pregătim demersuri și pentru Țările Baltice, pentru că avem așa o posibilitate. Fiecare țară, bilateral, ar putea solicita pentru unele țări din Parteneriatul Estic. Lucrăm pe această dimensiune acum. Deci, n-o să primim mai târziu vaccinurile, decât vecinii și statele din regiune, cel puțin.”
Europa Liberă: Iarăși, o întrebare care tot apare: cât de ostilă sau cât de prietenoasă va fi relația dintre guvern, parlament și președinție?
Ion Chicu: „Ostilă nu are de ce fi, pentru că, în cazul când cineva va provoca ostilități, nu va arăta bine în fața societății, de aceea eu sunt convins că ostilitate nu poate fi. Eu continui să afirm că, mai ales în condițiile dificile în care se află țara, conlucrarea între instituțiile statului este absolut necesară, obligatorie, indiferent că-ți place sau nu. De aceea este absolut necesar să fie această comunicare. Până acum a exista, sper să fie și mai departe. Cel puțin guvernul tot timpul a avut această abordare. Depinde deja de celelalte instituții, parlament, președinție. Dar eu nu cred că cineva, intenționat, vrea să facă rău țării, aducând ostilități între instituții. Cu atât mai mult că avem deja astfel de experiență. Eu nu-s politician, nu am ambiții politice, nu are ce lupta cu mine.”
Europa Liberă: Câtă libertate aveți în luarea deciziilor?
Ion Chicu: „Suficientă, pentru a lua deciziile care cred că-s reușite până la momentul actual, mai ales în domeniul bugetar-fiscal, bineînțeles. Acolo unde am mers pe câmp minat, uneori pe greblă, acolo nu pot pune mâna în foc că au fost totdeauna decizii corecte. De aceea, am libertatea de a lua decizii corecte.”
Europa Liberă: Ați spus că nu sunteți politician, nu aveți, eventual, nicio tentație să vă regăsiți într-o formațiune politică?
Ion Chicu: „Cu siguranță, nu voi face parte din niciun partid sau ceva de genul ăsta, din ceea ce văd eu astăzi, mai departe, nu pun mâna în foc, dar mai departe va depinde de situație, dacă trebuie ceva de făcut, eu nu invidiez politicienii. Este un mediu foarte-foarte...”
Europa Liberă: Toxic?
Ion Chicu: „Toxic. E nevoie de compromisuri care nu prea. De multe ori, din păcate, e nevoie să taci, când trebuie să spui nu. Nu se simte un om obișnuit confortabil într-o asemenea atmosferă. Deși, nu poți nici să învinuiești politicienii, fiindcă, de multe ori, să nu fim naivi, deciziile se iau considerând mai mulți factori, care la prima vedere, nu sunt de bine, dar într-o perspectivă mai lungă, decizia e corectă.”
Europa Liberă: Dvs. ca premier, ați tăcut când a trebuit să ziceți nu?
Ion Chicu: „N-o să scot în evidență de câte ori am tăcut, de câte ori am descălțat pantoful sau altceva, ca să fiu mai convingător, dar, încă o dată spun, cred că deciziile pe care le-am luat până acum au fost unele relevante situației, și eu n-am ce-mi reproșa, cel puțin în domeniul despre care am spus. Sunt domenii care, bineînțeles, au șchiopătat. Care vor să se uite obiectiv la lucruri, înțeleg în ce condiții am activat: an electoral, cu multe-multe atacuri, pandemie, secetă. Un an când, practic, din aprilie, jumătate din instituții lucrează, practic, cu jumătate din efectiv, pentru că am făcut așa: două săptămâni lucrează jumătate, alte două săptămâni, cealaltă jumătate. O bună parte, acum sunt contaminați, inclusiv la Ministerul Finanțelor. Din membrii guvernului numai doi sau trei n-au fost contaminați, adică au fost tot timpul la serviciu. Aceștia sunt factori care trebuie luați în considerare. Uneori trebuie, într-adevăr să manifești flexibilitate, pentru că zici că este susținerea a 50-51, dar puteai să ajungi în situația când rectificarea din septembrie să n-o susțină o parte din majoritate. Nu le pot scoate pe toate în evidență pentru că țin de bucătăria internă.”
Europa Liberă: La capitolul reforme, cât de restanțieră este R. Moldova astăzi?
Ion Chicu: „În linii mari, ca să facem o evaluare, este restanțieră R. Moldova. Statistic vorbind, avem încă multe restanțe la Acordul de asociere. Am estadistica de la MAEIE. Este reforma justiției, pe care am pregătit-o, am aprobat strategia, e consultată cu Consiliul Europei, Comisia de la Veneția, încă în ianuarie 2020, când au fost acei experți.”
Europa Liberă: Dar a trecut un an.
Ion Chicu: „A trecut un an. Iarăși, n-o să deschid paranteze, sper că o să mai treacă un timp, când o să pot să spun de ce nu s-a mers la acea evaluare a judecătorilor...”
Europa Liberă: Dar măcar cât puteți să ne spuneți astăzi?
Ion Chicu: „Nu vreau să spun foarte multe, dar sunt multe de spus. De ce nu s-a permis chiar să mergem cu evaluarea procurorilor și judecătorilor. Dar asta rămâne pentru istorie. Important acum să se meargă mai departe. Sper că săptămâna viitoare, dacă nu aceasta, în parlament se va aproba acea strategie. Sper că, în sfârșit, Curtea Constituțională va aproba acele modificări în constituție, pe care partenerii occidentali, în primul rând, le-au pus ca condiționalități. Deci, vă amintiți: excluderea politicului în justiție – noi am pregătit acele modificări de Constituție, le-am discutat la guvern în februarie, ne-am consultat cu toată lumea de zeci și sute de ori, am avut de două ori decizii pozitive de la Consiliul Europei. Ca să ajungă la Curtea Constituțională și să zică nu! Am mai schimbat iarăși ce a vrut Curtea Constituțională, când, iarăși, apare declarația Consiliului Europei că e tot bine. Ce face Curtea Constituțională? Mai trimite o dată la... Asta așa, înainte de alegeri, ca să arătăm că nu se face nimic. Iarăși trimitem la Consiliul Europei, iar vine pozitivul. Chiar sunt curios, cât de repede va da acum Curtea Constituțională aviz pe aceste modificări? Dacă aceste modificări se făceau atunci când erau solicitate, era mare progres aici. Eu sper că după liniștirea apelor, după ce ai noștri au câștigat, în sfârșit, se va merge pe progres real. Dar am unele dubii totuși.”
Europa Liberă: Da de ce?
Ion Chicu: „Haideți să ajungem sănătoși peste o oarecare perioadă și o să vedeți ce înseamnă dublele standarde, nu doar în campania electorală, dar și în procesul de guvernare. ”
Europa Liberă: Se creează impresia că atunci când e la putere, politicianul înțelege într-un fel cum trebuie administrate treburile statului și atunci când e în opoziție înțelege cu totul altfel. Dar, vorba Dvs., lăsăm pentru mai târziu să discutăm despre aceste lucruri. În domeniul bancar situația cum se prezintă, dle Chicu?
Ion Chicu: „În domeniul bancar, vreau să vă spun că – în perioada 2020, care a fost, iarăși, un an cu mari provocări - a fost stabil. În general, pe macroeconomic, nu am avut șocuri. Aș vrea să vă rog să invitați experții care zic că tare se pricep să facă o analiză comparativă a principalilor indicatori macroeconomici în regiune, chiar comparativ cu unele țări din UE. La inflație: încă nu e așa importantă, în condițiile astea.”
Europa Liberă: Este.
Ion Chicu: „La datoria de stat, de exemplu, la deficitul bugetar – verificați rectificarea de buget din țara vecină, de exemplu, să vedeți despre ce deficit bugetar e vorba. La ponderea datoriei în produsul intern brut (PIB), tot așa, comparativ, ca să înțelegem și noi pe ce lume trăim. Pentru că noi vorbim tot timpul abstract, că suntem cei mai păcătoși. Încercați să vedeți evoluția acestor indicatori macroeconomici care sunt oglinda la care se uită și FMI, și alții. Dar uitați-vă la evoluția din ultimii doi-trei ani a acestor indicatori. Nu am avut șocuri în sistemul bancar; cursul valutar, chiar dacă în aprilie același Ioniță spunea că se duce nu știu unde, ați văzut care este situația. Noi, invers, pe parcursul anului, am avut de înfruntat tendința asta de apreciere a valutei naționale, care influențează negativ mai multe aspecte, inclusiv exportul. De aceea, dacă e să ne uităm obiectiv, în sistemul bancar este bine.
Înțeleg că întrebarea Dvs. alt fundament are: dacă este sau nu expus sistemul bancar unor pericole de atacuri? Eu am ferma convingere că nu este niciun risc. Băncile respective, care au trecut prin perioada de schimbare a acționariatului, apropo, în conformitate cu programul FMI, pe care l-am finalizat cu succes, slavă Domnului. Nu au nici un risc acționarii noi, pentru că acești acționari nu au procurat acțiunile de la unul sau la altul, deci, totul a fost legal, conform legislației R. Moldova. De aceea nu au treabă acționarii noi, băncile, cu aceste încercări ale unora de a-și căuta, chipurile, dreptatea.”
Europa Liberă: Nu, dar ne amintim cazul Platon, când îi sugera dlui Procuror General cum ar putea să fie readusă Banca Transilvania în posesia statului.
Ion Chicu: „Eu am toată convingerea că acesta e un capitol închis, tot ce sugerează unul altuia, asta mai mult încearcă jurnaliștii să ridice tema spre discuție. E închis capitolul respectiv, nu mai este cale înapoi. Dacă cineva de la stat a încălcat ceva, o să răspundă, dar asta n-are treabă cu băncile care funcționează. Ei nu au procurat acțiunile de la Chicu, Platon, Ursu sau altcineva. Ei au procurat conform legislației și nu au nicio treabă cu nimeni.”
Europa Liberă: Am înțeles. Pe piața asigurărilor situația e alta?
Ion Chicu: „Da, tot este element al sectorului financiar, tot este Moldasig, care acum e prezentă peste tot. Sunt încercări, dar situația acolo e un pic alta decât ceea ce vorbim noi la bănci. Noi știm că CNPF a luat decizia de administrare externă, sper că o s-o poată pune în aplicare. Vedem acolo unele elemente de neconformare și nesupunere chiar, aș spune, dar instituțiile statului o să facă ordine.”
Europa Liberă: Acordul cu FMI se negociază?
Ion Chicu: „Acordul cu FMI nu-l negociem, pentru că el e negociat în iulie.”
Europa Liberă: Da, dar nu e semnat.
Ion Chicu: „Nu e semnat pentru că suntem încă la etapa de îndeplinire a condițiilor preventive. Guvernul și le-a îndeplinit pe toate. Inclusiv, era proiectul acela cu sporirea independenței Băncii Naționale, care este votat în lectură finală, și noi ne-am scos. Mai este o condiționalitate care se numește numirea viceguvernatorilor Băncii Naționale, tocmai trei trebuie numiți. Dl guvernator a înaintat trei candidaturi: una în primăvară și două acum. Am înțeles că sunt întrebări față de astea două care sunt înaintate acum, dar mingea este pe terenul parlamentului, ei trebuie să decidă dacă-i aleg sau nu. Eu sper că această condiție tot va fi îndeplinită, astfel încât să mergem la board, așa cum am discutat în noiembrie cu dl Atoyan, la începutul lunii decembrie. Dar eu nu pot să influențez decizia parlamentarilor în privința viceguvernatorilor, mai ales că e șubredă acolo susținerea guvernului, în parlament.”
Europa Liberă: Dar când preconizați să fie semnat acest acord, R. Moldova – FMI?
Ion Chicu: „El poate fi semnat atunci când trece de consiliul de directori, bordul directorilor. Dacă noi ne-am îndeplinit toate condiționalitățile, imediat după numirea viceguvernatorilor, o să semnăm această scrisoare, pe care o semnează patru funcționari, cu adresare la FMI. Ei decid, merg la board sau nu. Merge la board, boardul încă trebuie să te susțină și, după aceea, e semnarea. Poate fi anul acesta, dar depinde încă de mulți factori. Eu sunt bucuros că tot ceea ce ține de guvern noi am îndeplinit.”
Europa Liberă: Cât de dependentă rămâne a fi R. Moldova de importul resurselor energetice?
Ion Chicu: „Cum a fost dependentă, așa și rămâne, din păcate, pentru că noi petrol, gaz importăm. Este bine că noi am avansat în ultima perioadă, și o să avansăm cu energia regenerabilă. Avem deja multe stațiuni fotovoltaice. Acum au rugat Ministerul Economiei să revadă acea prevedere legală care pune pune unele limitări (ele-s logice, oricum), ca să dăm voie la mai mulți să dezvolte asemenea centrale, stații fotovoltaice și eoliene. De ce? Pentru că nu poate fi limitat. Costurile acolo-s mai mari, dar ei, ca să se dezvolte, trebuie să le dai tarif, care, indirect, se subvenționează. Dar am rugat să se examineze posibilitatea ca să fie mai mulți, ca să scădem această dependență. Oricum e din import. Altceva e că avem deja alternativă, în sfârșit, anul acesta, în pofida la toate aventurile din ultimii zece ani, s-a construit acest gazoduct Iași – Chișinău.”
Europa Liberă: Când va fi funcțional?
Ion Chicu: „Va fi funcțional atunci când va fi deja și raționament economic. Că este el, e bine. Fizic, mai sunt acolo niște inconveniente, am înțeles, iarăși e vorba de un raționament economic, când este mai ieftin să procuri de la Iași, decât ceea ce vine prin Ucraina, se va procura de la Iași, înseamnă. Până la urmă, cu cât mai scump cumperi, cu atât mai mare e tariful. ”
Europa Liberă: Energie va continua să se importe de la Cuciurgan?
Ion Chicu: „Ce înseamnă să se importe?”
Europa Liberă: Să se folosească.
Ion Chicu: „Iarăși, e argumentul economic, cât o să fie mai ieftin, o să cumpărăm de acolo. Important e să fie licitațiile corecte și...”
Europa Liberă: Ați vrut foarte mult să readuceți Aeroportul în posesia statului. Nu v-a reușit.
Ion Chicu: „Dvs., așa, ca sentință: nu v-a reușit! Măcar că știu sigur că vorbiți documentat. Dvs. cunoașteți că, în iunie, la 8 iunie, dacă nu greșesc, Agenția Proprietății Publice a demonstrat că Avia Invest nu și-a îndeplinit obligațiunile. Conform acordului de concesiune, am făcut notificarea conform articolului 26, mi se pare, din același acord, trebuie să-i dai 180 de zile să-și ia lucrurile, să elibereze. 180 de zile, că nu poți să-l notifici și a doua zi să te duci acolo cu baioneta.”
Europa Liberă: Jumătate de an, da?
Ion Chicu: „Jumătate de an, că așa-i făcut contractul cela. Peste jumătate de an, noi ne putem pomeni cu situația când Avia Invest, cum a făcut-o deja, s-a dus la Arbitrajul din Stockholm, sau aici poate să se ducă la un judecător și să zică că APP nu mai așteaptă. Dar noi trebuie să procedăm conform legislației și contractului. Guvernul a demonstrat că ei nu și-au îndeplinit, mai departe intrăm pe câmpul justiției. Poate și ei se conformează și peste 180 de zile ne dau cheile. Mai este altceva, că acuma aeroportul, în perioada când nu prea sunt zboruri, mai mult e o durere de cap. Dar știu că asta e temporar, provizoriu și oricum trebuie de revenit și de readus. Tot ce a ținut de guvern, de Agenția Proprietății Publice, noi am făcut și sunt sigur că am făcut așa cum trebuie, cărturar și conform contractului, ca să nu riscăm. Deși ne-au acționat în acel arbitraj, și acolo trebuie să ne luptăm, că așa contractele internaționale se fac. Pentru că dacă faci o dănănaie, mă iertați de expresie, în 2013, și dai aeroportul cuiva de la Habarovsk, spunând că tu ești pentru integrare europeană, ajungi pe urmă și plătești zeci de ani. Noi suntem în situația respectivă.”
Europa Liberă: Apropo, justiția este restanțieră la capitolul privind ceea ce Ilan Șor a făcut în R. Moldova?
Sper că încet-încet dl procuror general o să ajungă până la fiecare care are de răspuns
Ion Chicu: „Eu am aceeași opinie ca și fiecare cetățean al R. Moldova cu pretenții față de sistemul justiției. Dar dacă eu aș declara acum că judecătorul respectiv este vinovat că Chicu, sau Ilan Șor, sau nu știu mai cine, nu știu dacă aș face corect. Eu cred că tergiversarea procesului nu este un lucru care atestă sănătatea sistemului, dar, pe de altă parte, știu că aceasta a fost o pistă greșită, de a trimite la o expertiză, nu știu care, care nu poate fi făcută etc. Eu sper că încet-încet dl Procuror general o să ajungă până la fiecare care are de răspuns.”
Europa Liberă: Și să sperăm că totuși va fi edificat statul de drept, pentru că asta contează cel mai mult.
Ion Chicu: „Este important, în primul rând, să nu pierdem statul, că, în linii mari, cam încolo mergem, este evident pentru fiecare, și eforturi se depun majore, de mulți, pentru aceasta. Dar edificarea unui stat de drept, democratic, cu instituții puternice, depinde de fiecare din noi. Dacă noi o să fim obiectivi, a doua zi după ce am susținut un candidat și vedem cum calcă pe greblă, ieșim în piață, cum a fost în 2009, așa cum ne spunea ambasadorul Germaniei.
O să fie totul bine, și noi, reieșind din faptul că-i al nostru și-i iertăm tot, încă 30 de ani în continuare o să mergem tot așa. Că noi așa am procedat: e de-al nostru – i se poate; nu-i de-al nostru – chiar dacă face ceva bine, e călcat în picioare. Bucurie, extaz că a decedat un deputat din tabăra cealaltă! Noi în ce ne transformăm? Noi suntem oameni sau ce suntem?”
Europa Liberă: Dle premier, dar de ce ați spus că pierdem statul?
Ion Chicu: „Evident că pierdem. Mie îmi pare tot mai evident. Noi tot mai puțină și mai puțină independență de decizie avem. Noi, tot mai mult și mai mult, trebuie să îndeplinim ceea ce ni se dictează, condiționalități. Eu nu zic că unele nu-s pentru țară, dar, în linii mari, noi mergem pe pantă. Și nu numai cu noi se întâmplă aceasta, vreau să vă spun.”
Europa Liberă: Dar condiționalitățile sunt în favoarea celor care le cer să fie respectate sau în favoarea cetățenilor?
Ion Chicu: „Dna Valentina, asta e subiect de discuție pe câteva ore și de dorit cu o cafea, un ceai, cel puțin, de aceea n-o să intru eu în jungla aceasta a discuțiilor, în interesul cui sunt.”