Linkuri accesibilitate

Ion Preașcă (MoldStreet): „Avem cazul Filat în care practic nimic nu s-a încasat”


Chișinău, protest anticorupție, 2015

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA) a raportat pentru 2019 o cifră record de bunuri și active sechestrate.

Au fost înghețate sau confiscate bunuri infracționale de 2,6 miliarde lei. Numai că recuperarea reală a bunurilor infracţionale arată mult mai puțin spectaculos – s-a încasat de... 172 de ori mai puțin. De ce? Explicații în convorbirea cu Ion Preașcă, redactorul-șef al portalului Mold-Street.

Interviul matinal: Ion Preașcă, MoldStreet
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:12:18 0:00
Link direct

Europa Liberă: Așadar, într-un articol publicat de portalul Mold-Street se arată că Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, din cadrul Centrului Național Anticorupție, a raportat o cifră-record de bunuri și active indisponibilizate. S-a pus sechestru, altfel spus, pe bunuri infracționale de 2,6 miliarde de lei în 2019. În special, după fuga din Republica Moldova a fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc și a primarului de Orhei Ilan Șor. Numai că recuperarea reală a bunurilor infracționale arată mult mai puțin spectaculos. S-a încasat de 172 de ori mai puțin. Care este cea mai simplă și mai la îndemână explicație a acestei situații?

Juranlistul Ion Preasca
Juranlistul Ion Preasca

Ion Preașcă: „Această Agenție de Recuperare a Bunurilor Infracționale a început activitatea abia în 2018. Ea în mod normal nici n-a putut să se constituie bine și acest fapt demonstrează și desele modificări sau schimbări în structura de personal, fiindcă se contată că ea nu are personal suficient pentru a activa. De exemplu, la sfârșitul anului trecut, s-a decis să le fie majorat numărul de personal, dublat, practic, fiindcă se constata că nu are cu cine lucra, de fapt, a urmări aceste bunuri. În al doilea rând, este și legislația, procedurile destul de îndelungate de la sechestru la condamnare și mai departe la vânzare, fiindcă sunt diferite acțiuni, diferite bariere...

Ele într-un fel parcă ar trebui să asigure integritatea bunurilor, ca ele să nu fie vândute și să nu nimerească în mâinile nu știu cum, dar în realitate foarte des se duce la deprecierea acestor bunuri, la scăderea valorii lor și în final statul, sau cine este cel prejudiciat, nu încasează banii presupuși fraudați, adică furați. Să luăm de exemplu cazuri cu insolvabilitatea unor bănci, de exemplu, Banca de Economii. Active care au fost gajate cu zeci, sute de milioane de lei se vând pe bani mărunți, valoarea lor e nimic.

Este valoarea lor de bilanț inclusă în statisticile bancare, pus zece milioane de euro, dar în realitate ele nu costă nici o sută de mii de euro. Câteodată, evaluările sunt umflate. Aici eu nu știu cum au luat ei în calcul valoarea acestor active, deocamdată nu cunosc, dar în cazul unor active ale lui Plahotniuc, e clar, capitalul social la Finpar [Invest SRL] e aproape 500 de milioane de lei, e compus din diferite active imobiliare, hotel, teren etc.”

Europa Liberă: Ați constatat că sechestrul pus în 2019 pe o mare parte din activele și bunurile respective a fost deja ridicat în urma unor decizii de judecată sau ordonanțe ale procurorilor. Una dintre explicații a fost că acțiunile procurorilor și ofițerilor de anchetă nu au fost urmate și de prezentarea unor probe concludente. Trebuie să se înțeleagă, domnule Preașcă, că acești procurori și anchetatori nu și-au făcut, de fapt, treaba până la capăt?

Ion Preașcă: „Nu întotdeauna. Sechestrul e o măsură asiguratorie, ca de exemplu bunul cela să nu fie vândut sau revândut, și se pune până se identifică dacă într-adevăr el a fost parte a unei scheme frauduloase. Câteodată e posibilă doar o presupunere și dacă nu ai probe, nu poți să demonstrezi în instanță. Cel puțin în câteva cazuri există o evidentă legătură între fraudă și activele companiei, doar că aceasta necesită și documente, informații din străinătate și aici e încă mai dificil, fiindcă foarte multe operațiuni, tranzacții s-au făcut prin firme offshore, adică s-au cumpărat active, e urmă ele iarăși s-au revândut de aceea ca să urmărești toate aceste active e destul de dificil.

Eu nu vreau să-i îndreptățesc pe procurori, munca lor este ca să se documenteze bine înainte de a pune sechestru și de a merge cu dosar și a pune aceste active și în alte parte, fiindcă avem situația cu cazul Platon, acum este riscul să se întoarcă înapoi toate, dacă el a fost condamnat, cum spune procurorul, pe nedrept, atunci logica ar fi că toate acestea trebuie reîntoarse la beneficiarul inițial.”

Europa Liberă: Chiar voiam să vă întreb, dacă se contată că sechestrul a fost pus nejustificat, sunt consecințe pentru stat? De exemplu, cei care se consideră nedreptățiți, prin faptul că li s-au sechestrat bunurile, activele, pot pretinde ceva?

Ion Preașcă: „Desigur, sunt în drept, fiindcă dacă omul a fost condamnat pe nedrept, el are dreptul la despăgubire, fiindcă instituția de stat trebuie să respecte anumite proceduri și să facă conform legii, conform prevederilor legale, dar nu abuziv. Altfel, de asta și multe dosare nu sunt acceptate, din cauza materialului probatoriu... Doar că foarte des asta se întâmplă și din cauza unor scheme.

Au fost așa cazuri când procurorii adunau dosare, mape, în privința unor agenți economici, oameni de afaceri și asta era ca o acțiune de a prelua afacerea lor, se punea sechestru, câteodată omul de afacere risca să fie distrusă afacerea lui, la mulți așa li s-au distrus afacerile. Și măsura aceasta întotdeauna stârnește anumite suspiciuni, cât e de logică, cât de argumentată că s-a luat sechestru și blocarea conturilor etc. Au fost cazuri când blocarea conturilor a dus la ceea că oamenii au pierdut afacerea!”

Europa Liberă: Dar pot, domnule Preașcă, ar putea sau ar trebui să existe consecințe pentru cei care, până la urm, din varii motive, au eșuat să prezinte probe concludente care să susțină justificarea sechestrării?

Ion Preașcă: „Cred că aceștia, în primul rând, nu ar trebui să mai rămână în funcții, cel puțin în funcțiile decidente, fiindcă știu că există anumite filtre de verificare a informațiilor și a probelor, plus sunt instanțele, sunt obligați judecătorii să examineze probele și să spună dacă sunt concludente sau nu. De aceea, cred că în cazurile astea apare întrebarea dacă se admit ilegalități și sunt oamenii pe degeaba condamnați și luate averile lor, înseamnă că a fost o rea intenție.

În cazurile inverse înseamnă că procurorii și anchetatorii la etapa de documentare, de acumulare a probelor au lucrat prost, nu au acumulat suficiente probe ca să demonstreze că bunul ăla este infracțional. Acum doi-trei ani s-a încercat o nouă metodă de a acumula mai mulți bani la buget, deocamdată puțin s-a implementat, dar a fost în cazul unor oameni de afaceri când omul de afacere recunoaște un anumit prejudiciu, îl întoarce statului și el este eliberat. Adică, cel puțin statul rămâne cu prejudiciul returnat, fiindcă foarte des este greu să recuperezi prejudiciul, l-ai condamnat pe om, dar banii așa și nu-i recuperezi. Nu știu cât e de logic să condamni un om la cinci ani și el peste un an-doi se eliberează, dar banii așa și nu sunt întorși în bugetul statului. Un om de afacere a plătit 36 de milioane de lei la buget, prejudiciu.”

Europa Liberă: Să revenim acum la cazurile când, potrivit unor investigații, și cum ați remarcat și Dvs, proprietăți ale unor persoane investigate se regăsesc la un moment dat în posesia unor demnitari, șefi de instituții sau a rudelor acestora. Ar putea fi și asta o explicație a faptului că încasările reale nu corespund nici pe departe valorii bunurilor sechestrate?

Ion Preașcă: „Da, au fost și așa cazuri. Doar că întotdeauna există anumiți interpuși. Am avut multe tranzacții în ultimul an când nu vedeai cine este beneficiarul real și nici acum nu poți vedea beneficiarul real.

Avem Cipru, unde în spate sunt înregistrate firme și acolo stau persoane nominale, juriști și avocați din Cipru, avem în alte părți, în Marea Britanie, unde nu vezi beneficiarul. Da, este pus „obține extrasul”, dar nu vezi beneficiarul și doar în anumite situații mai concrete, când deja „arde” totul, apar oameni și spun: „Iată eu sunt, de fapt, beneficiarul, e activul meu, nu mi-l luați, că pot arăta că eu sunt...”.

E nevoie de o legislație mai restrictivă în privința unor active care sunt ascunse în zonele offshore, paradisuri fiscale, ca să asigure transparența mai mare. Avem asta cel puțin în mișcarea sectorului bancar, în domeniul asigurărilor, ar trebui și în alte, fiindcă sunt și alte domenii sensibile unde beneficiarii finali se ascund foarte departe, dar de fapt ei sunt chiar aici, pe loc.”

Europa Liberă: Ați remarcat și Dvs că una dintre explicațiile faptului că evaluarea, administrarea și valorificarea bunurilor infracționale sechestrate ar fi puțin spus „sub așteptări” este că Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale n-ar avea personal suficient și că legislația ar fi defectuoasă. Ministerul Finanțelor propune modificarea unor prevederi ale regulamentului cu privire la evaluarea și administrarea, valorificarea bunurilor infracționale. Sunt justificate propunerile ministerului? Ar putea schimba situația cât de cât vizibil în acest sens?

Ion Preașcă: „Uitați-vă, bunul ăla de exemplu azi valorează 2 milioane de lei și dacă îl ține ministerul sub sechestru vreo trei-patru ani, chiar un imobil, el pierde din valoare, dacă nu este reparat și se vinde cu un milion. Omul dacă se consideră prejudiciat pe urmă cine acoperă diferența? Ar trebui statul! Dar dacă îl vinde imediat cu două milioane de lei, teoretic, statul încasează banii și în caz de situații că nu se adeverește, cel puțin tot aceeași valoare se întoarce. Eu cred că există o anumită logică în ceea ce propune Ministerul Finanțelor.

Nu știu cât e de adecvat, fiindcă licitația este cu doi participant, trei participanți, un participant, întotdeauna e posibil de trucat. Avem licitații publice de vânzare a averii de stat și uneori se adună trei persoane care de fapt au creat trei firme, una este care trebuie să câștige și ea e foarte ok, dar restul sunt simpli participanți și se mimează concursul. Așa și în cazul licitațiilor de vânzare a unor bunuri. Dar avem situația cu Banca de Economii, când activele se vând ani de zile și prețul inițial a scăzut de 100 de ori, de fapt. Ce valoare mai are nu știu ce casă sau o hală de prin Ocnița, Edineț sau de la Taraclia, care nimeni nu are nevoie de ea. Se pierde valoarea și cred că aici demult trebuia să se acționeze mai operativ.

Pur și simplu la noi procedurile foarte des sunt îndelungate, durează ani de zile. Avem cazul Filat în care practic nimic nu s-a încasat, chiar e de râsul găinilor.”

Europa Liberă: În ce sens nimic nu s-a încasat? Ce aveți în vedere?

Ion Preașcă: „Păi, cum a arătat investigația făcută de colegii de la Ziarul de Gardă, deci s-a calculat prejudiciul, s-a pus sechestru pe activele lui, dar niciunul nu a fost vândut, totul a rămas, statul nu a câștigat nimic din asta. Care e rostul? Trebuie să fie totuși o legislație clară, în toate cazurile să se acționeze în același mod. Nu într-un caz se admit, în alt caz se acționează foarte operativ.”

Europa Liberă: Ce ar trebui să se întâmple ca lucrurile în această privință să intre în normalitate?

Ion Preașcă: „În principiu, să fie aplicată legea întocmai. Dacă cei care comit asemenea infracțiuni știu că nu vor scăpa de mâna legii, atunci nu s-ar întâmpla atâtea fraude, atâtea scheme... Am avut furtul miliardului și ce s-a întâmplat? Nici acum nu putem să ne dăm seama cine a fost beneficiarul real. Da, acum a mai apărut că beneficiarul final [a fost] Plahotniuc, dar oricum există dubii în privința cine totuși au fost toate persoanele, cerul ăsta care a decis toată acesta. Și de aceea cred că dacă ar acționa mai hotărât și dacă nu ar fi dependența acesta de politic, aici e factorul influenței politicului, amestecul politicului în toate structurile: în justiție, în procuratură... Dacă s-ar scăpa de influența aceasta, s-ar schimba multe lucruri, dar deocamdată nu văd asta.”

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG