Linkuri accesibilitate

„Moldova, Rogozin și Dodon – noi intrigi într-un triunghi complicat” (RIA)


Revista presei românești și ruse despre pățaniile vicepremierului rus Dmitri Rogozin în drum spre Chișinău.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:05 0:00
Link direct

Redacția Digi24 scrie într-un articol publicat pe pagina sa de internet imediat dupa incheierea actiunii de protest de la aeroportul din capitala Republicii Moldova că la Chișinău s-a incetatenit deja tradiția de a-l intampina pe Dmitri Rogozin pe potriva declaratiilor sale belicoase și ofensatoare la adresa Republicii Moldova. Semnatarii comentariului il califica pe pe Rogozin drept un „zelos promotor al viziunilor neo-imperialiste ale Kremlinului” și „unul dintre cei mai antipatizați oficiali ruși la Chișinău”.

Fostul consilier prezidențial român Iulian Fota, citat de portalul Cotidianul, spune că orice vizită a vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova reprezintă o provocare. El consideră că autoritățile din România au procedat corect interzicand cu motive întemeiate survolarea spațiului aerian al țării pentru avionul în care se afla emisarul Kremlinului.

Schimbul de replici dintre guvernul moldovean şi vicepremierul Dmitri Rogozin este unul extrem de viu şi contondent, scrie Iulian Chifu într-un articol pe blogul său de pe Adevarul.md. Autorul scrie că Rogozin a forțat toate regulile diplomatice atunci când a transmis autorităţilor de la Chişinău, după adoptarea Declaraţiei Parlamentului Republicii Moldova privind retragerea trupelor ruse, că ar trebui să-şi aducă aminte ce a păţit Georgia în 2008, când şi preşedintele Saakașvili ceruse retragerea trupelor ruse din regiunile separatiste, cu referire directă la războiul ruso-georgian şi tentativa de a ocupa capitala Tbilisi de către trupele ruse. Citez: „Ameninţarea cu utilizarea forţei este reprobabilă şi condamnată la nivel internaţional.”

Se lovește în regiunea transnistreană, dar se țintește în Federația Rusă, cu aceste cuvinte il citeaza agenția de știri rusă REGNUM pe responsabilul de relațiile externe ale administratiei de la Tiraspol, Vitali Ignatiev.

Ignatiev opineaza ca Moldova ar nesocoti pacea pe Nistru. Citez: „Acum se bate în misiunea pacificatoare și este blocat procesul de negocieri din motive fanteziste, ceea ce nu permite să folosim pe deplin măsurile politice și diplomatice pentru a rezolva problemele”.

Presa rusă a mai comentat interdicția de intrare pe teritoriul Republicii Moldova a unui grup de cetățeni ruși, care urmau să participe la festivitățile din regiunea transnistreană, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la începerea misiunii de pacificare pe Nistru. Jurnalistul Andrei Sidorcik scrie pentru ziarul rus Argumentî i Faktî că această situație este „o nouă agravare” în relațiile dintre Rusia și Republica Moldova, și așa destul de complicate. Autorul afirmă că pretextul pentru aceste acțiuni a fost o formalitate, iar Moldova avea nevoie de un conflict. Citez: „Președintele Moldovei care are împuterniciri limitate nu a putut opri provocările contra cetățenilor ruși”, scrie Sidorcik.

„Moldova, Rogozin și Dodon – noi intrigi într-un triunghi complicat”, titrează agenția de știri de stat rusă RIA. „Vizita vicepremierului Dmitri Rogozin la Chișinău este sub pericol, partea moldovenească refuză sosirea aeronavelor cu delegația rusă sub diferite pretexte”, scriu jurnaliștii ruși. Potrivit directorului adjunct al Institutului CSI, Vladimir Jarihin, citat în articol, acțiunile controversate și declarațiile făcute de autoritățile moldovene rezulta din confruntarea forțelor politice de la poluri opuse. Citez: „Pe de o parte este un parlament pro-occidental. El formează guvernul. Pe de altă parte - președintele nou ales, Igor Dodon, care are o atitudine pozitivă față de colaborarea și cooperarea cu Rusia.” El afirmă că această polarizare a puterii riscă să ajunga în stradă.

XS
SM
MD
LG