Donald Trump numise Alianța Nord Atlantică „învechită” (obsolete), iar după ce și Emmanuel Macron anunțase că „NATO e în stare de moarte cerebrală” anul se încheie pe fundalul tranziției de la Trump la Joe Biden.
Apoi, anul 2020 a fost însă marcat de tensiunile interne în Alianța Nord Atlantică în legătură cu Turcia, ba chiar a început cu asta, după ce, în ianuarie, Erdogan a amenințat cu închiderea bazelor SUA din țara sa.
Ianuarie: Tensiuni în NATO: Erdogan amenință cu închiderea bazelor SUA
După multe și prelungite tensiuni în legătură cu intervenția sa militară în Siria și cu achiziționarea sistemului rus de rachete S-400, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a trecut în ianuarie la o treaptă superioară a amenințărilor și a avertizat pe neașteptate că ar putea închide, „dacă se dovedește necesar“, cele două baze militare ale SUA din Turcia.
„Dacă e nevoie, voi închide și Incirlik și Kürecik", a spus atunci Erdogan într-un interviu la TV.
Situată în sudul Turciei, în apropierea frontierei cu Siria, baza aeriană de la Incirlik e folosită de aviația SUA pentru bombardamentele în Siria. Baza de la Kürecik, în sud-estul Anatoliei, adăpostește un foarte important radar al NATO.
Ca un motiv suplimentar de tensiuni, Senatul american tocmai adoptase o rezoluție care recunoaște realitatea genocidului armean. Asta, a protestat de îndată Ankara, „pune în pericol viitorul relațiilor bilaterale“.
Spre deosebire de baza de la Kürecik, care este a NATO, cea de la Incirlik este folosită doar de SUA și adăpostește armament nuclear. Acolo chestiunea se pune la un alt nivel şi e probabil că Erdogan ar ezita înainte de a încerca în mod real să închidă acea bază.
Fantasma recurentă a ieșirii Turciei din NATO nu are pentru moment vreo bază reală. Turcia depinde la rândul ei de NATO, care îi oferă garanții de securitate, precum rachetele de interceptare Patriot de la frontiera cu Siria, pe care Turcia însăși le-a solicitat când a avut nevoie.
Tot în ianuarie, Ucraina s-a alăturat sistemului de achiziții militare al NATO.
În Ucraina, țelul aderării la NATO este chiar înscris în noua constituție a țării. Ucraina e apoi un mare fabricant de armament, încă din epoca sovietică și are capacități de transport aerian de material militar greu care le depășesc pe cele ale majorității membrilor actuali ai NATO. În Afganistan, de pildă, unde vehicule și armament greu trebuiau transportate pe calea aerului fără escală, țările NATO, cu excepția SUA, subînchiriau avioane de transport ucrainene, chiar de la firme private.
Dat fiind războiul nedeclarat pe care Ucraina îl duce cu Rusia din 2014, aderarea Kievului la NATO rămâne însă o perspectivă îndepărtată. NATO nu poate primi Ucraina ca membru câtă vreme ea are părți din teritoriu ocupate, deoarece Alianța ar fi atunci obligată să intervină militar împotriva Rusiei, conform faimosului art. 5 din carta NATO, cel al apărării colective, care spune că un atac împotriva unuia din membri ar fi considerat un atac împotriva tuturor.
Acesta este și motivul pentru care NATO, care recent a primit ca membri Albania și Muntenegru din Balcani, dă înapoi de la promisiunea făcută Georgiei, deoarece acea țară din Caucaz are, ca și Ucraina și Moldova (cea din urmă declarându-se neutră), părți din teritoriu ocupate militar de Rusia. Este vorba de regiunile separatiste Abhazia și Osetia de sud, cu un statut incert și nerecunoscut, cum sunt si Transnistria, sau, în Ucraina, Crimeea și Donbasul.
Martie: Începutul retragerii militarilor SUA din Afganistan
Forțele armate americane au început în martie să părăsească Afganistanul, în cadrul primei faze a retragerii de trupe prevăzute de Acordul de pace dintre SUA și talibani, semnat pe 29 februarie.
Mulți experţi militari consideră însă că Washingtonul ar trebui în realitate să mărească efectivele din Afganistan, mai degrabă decât să se retragă. Spre deosebire de Statele Unite, NATO nu a anunțat încă un plan detaliat pentru a pune capăt operațiunii „Resolute Support” de antrenare a trupelor afgane, care în momentul de față reprezintă circa 5.000 de oameni din 40 de țări.
Operaţiunile anti-teroriste rămân o parte importanta a misiunii, acesta fiind de altfel obiectivul său iniţial. Miliarde de dolari au fost cheltuiţi și peste 2.400 de militari americani au fost ucişi în cei 18 ani de război în Afganistan.
Spre deosebire de Statele Unite, NATO nu a anunțat încă un plan detaliat pentru a pune capăt operațiunii „Resolute Support” de antrenare a trupelor afgane, care în momentul de față reprezintă circa 5.000 de oameni din 40 de țări.
Tot în martie, Macedonia (de Nord) a fost în sfârșit primită în NATO, devenind al treizecile membru al Alianței.
Mai: Donald Trump a decis să retragă SUA din tratatul Cer Deschis.
Iunie: Trump a anunțat retragerea unei părți a trupelor din Germania.
Iulie: Începutul tensiunilor între Franța și, din nou, Turcia.
Septembrie: Continuarea tensiunilor, la limita unui conflict între Grecia și Turcia.
Octombrie: Erdogan își testează rachetele rusești.
Noiembrie: Alegeri SUA și moștenirea lui Trump în NATO.
Și, în sfârșit, luna decembrie: din nou tensiuni, de astă dată unele fără precedent în NATO. SUA au impus luna aceasta sancțiuni Turciei pentru cumpărarea rachetelor rusești S-400. Deîndată, Turcia a numit sancțiunile SUA o „gravă eroare” și a amenințat la rândul său cu represalii... care nu pot fi decât revenirea la amenințarea cu închiderea bazelor militare SUA de pe teritoriul său, respectiv: cea de la Incirlik.
Ce așteaptă NATO de la Joe Biden
De-a lungul anului, NATO și-a menținut atitudinea față de Rusia, cea decisă în urma anexării Crimeei în 2014. Ce a fost nou, însă, au fost tensiunile interne cauzate de expansionismul regional al Turciei.
Cumpărarea de rachete rusești, incompatibile cu infrastructurile NATO, nu a este singurul motiv de tensiuni între Turcia și aliați. Implicarea militară a Turciei în Siria și, indirect, în Caucaz, în conflictul dintre Armenia și Azerbaidjan în jurul Karabahului, constituie alte surse de dispută.
Între timp, republicanii din Senatul SUA au lansat ideea studierii modalităților unei eventuale cumpărări de la Turcia a rachetelor de tip S-400 pe care Ankara le-a achiziționat din Rusia.
Fantasma recurentă a ieșirii Turciei din NATO nu are încă vreo bază reală. Turcia depinde la rândul ei de NATO, care îi oferă garanții de securitate, precum rachetele de interceptare Patriot de la frontiera cu Siria, pe care Turcia însăși le-a solicitat de câte ori a avut nevoie.
NATO îl salută pe Biden, dar regula de 2% rămâne
Imediat după confirmarea victoriei lui Biden, experții și politologii și-au pus de îndată întrebarea ce va însemna Biden pentru Europa și pentru NATO. E limpede că în chestiunea multor teme cheie, de la China și Rusia la modificările climatice, viitorul președinte american va restaura relațiile transatlantice.
După patru ani de certuri permanente, critici și ostilitate pe față, Europa și NATO pot să respire cu ușurare. În Joe Biden, un atlantist de-o viață, care întreține legături strânse cu toți liderii importanți ai Europei, inclusiv cu Angela Merkel, Europa regăsește la Casa Albă un aliat atât de bun, de parcă ar fi unul de-al său.
Astfel, toți comentatorii estimează că Biden va reintroduce SUA în Acordul de la Paris asupra climei pe care Trump îl părăsise. La fel, o resetare a relațiilor NATO cu Rusia, puse la grea încercare după acuzațiile aduse recent Moscovei de folosire a unei substanțe interzise împotriva dizidentului Aleksei Navalnîi. De altfel, forțe ale NATO se antrenează chiar în acest moment, și până pe 20 octombrie, în Cehia, împotriva unor potențiale amenințări biochimice.
Dar, desigur, Biden nu va schimba totul. De pildă, în privința NATO „2% rămâne 2%”, altfel zis țările europene își vor menține angajamentul de a cheltui acest procent din PIB pe apărare, chiar dacă Biden riscă să fie mai puțin răutăcios pe față decât Trump cu țări precum Germania care nu ating acest obiectiv.
Biden și Afganistanul
Vine apoi prezența militară în Afganistan. După două mandate alături de Obama, Joe Biden cunoaște foarte bine Afganistanul. E de prevăzut că el va evita acolo să anunțe măsuri impulsive ca ale lui Trump și că va căuta să repare efectul produs de decizia acestuia de a retrage militarii SUA fără a-și fi anunțat consilierii și conducerea Pentagonului, ba chiar în ciuda sfaturilor acestora. Decizia lui Trump de a retrage militarii în vreme ce Talibanii negociază cu guvernul de la Kabul a slăbit poziția acestuia din urmă și a aruncat incertitudine asupra întregului proces de pace.
Biden și NATO
Spre deosebire de Trump, Biden a spus în mod repetat că NATO sprijină prosperitatea SUA și securitatea continentului european.
In decembrie trecut, Comitetul pentru relațiile externe al Senatului, compus atât din republicani cât și din democrați, a adoptat o rezoluție bi-partizană prin care a blocat posibilitatea ca Trump să scoată SUA din NATO.
Întrucât Donald Trump a dat în mod repetat de înțeles că ar dori să scoată SUA din NATO, aleșii americani au intervenit pentru a-l împiedica să facă asta. Este vorba de un proiect de lege care afirmă sprijinul aleșilor pentru NATO și care, practic, interzice Washingtonului să părăsească Alianța Nord Atlantică.
Dar, cum spuneam, în alte privințe anumite măsuri ale lui Trump vor fi păstrate. Așa este cu angajamentul țărilor europene din NATO, luat în 2014, de a cheltui 2% din PIB pe apărare. În 2019, Germania, de pildă, a atins doar 1,3 la sută în cheltuielile cu apărarea, potrivit Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm. Aici intervin însă tot soiul de neînțelegeri tehnice, mulți închipuindu-și că cei 2% din PIB pentru apărare ar fi fonduri destinate SUA, ca un soi de taxă.
Faptul că țările europene din NATO s-au angajat să-și ridice cheltuielile militare la 2% din PIB nu înseamnă însă că ele ar fi obligate prin asta de pildă să cumpere armament american, sau să verse acei bani Pentagonului. Cei 2% din PIB pe care trebuie să-i cheltuiască țările din NATO pentru apărare nu trebuie dați SUA, nu sunt o taxă de protecție, ci e vorba de un angajament securitar colectiv. Fiecare țară este liberă să cheltuiască cei 2% cum corespunde mai bine dispozitivului său militar. Chiar cumpărând armament francez, de pildă.
