Linkuri accesibilitate

O lume mai prietenoasă, mai sigură pentru copii


Cercetările arată cu o mulțime de probe concludente că izolarea impusă de pandemie a catalizat violența.

Până experții se vor lămuri ce mecanisme au declanșat reacții ținute în frâu altădată, învățământul are misiunea, ca până revin elevii din vacanța de vară, să asigure în școli o ambianță mai prietenoasă, salvatoare și recuperatorie pentru unii copii.

O lume mai prietenoasă, mai sigură pentru copii
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:15 0:00
Link direct

Autoritățile Republicii Moldova și-au asumat în documentul numit strategia de dezvoltare a educației ca până în 2020 să transforme școala într-un mediu protectiv cu capacitatea de a preveni și identifica fără întârziere cazurile de violență față de copii. Societatea civilă atenționează că timp a mai rămas puțin, iar situația este departe de a fi bună. În acest context, Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului şi Familiei (APSCF) semnalează că schimbarea va avea loc doar atunci când adulții din școală, grădiniță, se vor implica în acest proces nu pentru că îi obligă legea sau ministerul, ci pentru că sunt conștienți de rolul lor decisiv. O soluție care funcționează în multe școli din întreaga lume este Politica internă de protecție a copilului. În acest caz, cuvântul politică, din englezul policy, are sensul de asumare, angajament, explică consultantul Centrului de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) Iosif Moldovanu.

Politica de protecție este nu altceva decât un angajament asumat

Iosif Moldovanu: Nu poate un copil să obțină performanță sau progres școlar dacă el nu este în siguranță emoțională, fizică sau de altă natură. Asta este o precondiție pentru ca un copil să se dezvolte într-un mod armonios. Iată de ce Politica de protecție este nu altceva decât un angajament asumat, dar până a-l asuma trebuie să-l conștientizezi, trebuie să te responsabilizezi de această misiune pe care o ai. Asta denotă un grad de maturitate a unui colectiv de adulți în a crea toate condițiile ca copilul odată ce pășește acolo să fie sigur că se află într-un mediu sigur, protectiv și în siguranță. Politica asta ar da mai mult angajament din partea fiecăruia la nivelul moral, pentru că legal deja sunt responsabilizați.

Aproximativ 2/3 din din instituțiile de învățământ din Republica Moldova și-au creat propriile politici de protecție. Acest document, pe care îl semnează toți angajații, de la director până la bucătar și paznic ar trebui să le oferă răspunsuri la tot felul de posibile întrebări și situații cum ar fi: cum să îți dai seama că un copil este victimă a violenței, ce pași ar trebui să parcurgi în cazul unui conflict între elevi, căror riscuri sunt expuși copiii pe terenul de joacă, în sala de sport sau când merg în excursii.

Angajații Liceului Teoretic Mihai Eminescu din Bălți sunt printre primii care au acceptat această provocare. Se întâmpla în urmă cu mai bine de trei ani. Ce i-a motivat, explică directoarea adjunctă a liceului Diana Galaton.

Diana Galaton: „Am pornit de la aceea că și noi, maturii, pentru a ne proteja pe noi de diferite situații neplăcute trebuie să știm cum să acționăm. De fapt, nu pot să spun că ar îngrela lucrul oamenilor sau au de făcut hârtii suplimentare. Au la dispoziția afișa de sesizare în care identifică cazuri mai grave de violență, dar în același timp e vorba și de instrucțiuni clare cum acționează în cazul în care sunt cazuri mai puțin grave…”

Doi din cinci copii au fost supuși vreunui tip de violență, arată datele Sondajului privind violența împotriva copiilor, realizat în R. Moldova în 2019. De asemenea, Moldova are una dintre cele mai înalte rate de violență între semeni din regiune, ocupând poziția a 3-a în clasament după Lituania și Letonia. Practic fiecare al doilea copil cu vârsta între 13 și 15 ani a participat cel puțin o dată la o bătaie în ultimul an și/sau a fost hărțuit cel puțin o dată în ultimele câteva luni.

Potrivit Ministerului Educației Culturii și Cercetării, în perioada septembrie-decembrie a anului trecut, angajații din educație au identificat aproape cinci mii de cazuri suspecte de abuz fizic, emoțional, neglijare, exploatare prin muncă, hărțuire sexuală și bullying. Anual, între 1600 și 1700 cazuri suspecte de violență față de copii sunt referite de instituțiile de învățământ în adresa autorităților de protecție a copilului. Este o cifră mare, dar care nici pe departe nu reflectă situația reală, este convingerea Danielei Sîmboteanu, președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC).

Daniela Sîmboteanu: Dacă să facem abstracție de violența între elevi și din partea cadrelor didactice și a personalului școlar, trebuie să scoatem în evidență un rol foarte important al personalului didactic de a identifica cazurile suspecte de violență și să acționeze, să raporteze, să intervină. în ultimii cinci ani rata de identificare a cazurilor de violență asupra copiilor a crescut și asta arată că capacitatea instituțiilor, inclusiv educaționale, a crescut. Cu siguranță sunt încă foarte multe cazuri care nu ajung în vizorul autorităților. O politică de protecție în cadrul unei instituții care lucrează cu copiii cu siguranță îl face pe profesionist mai sensibil față de acest fenomen, mai atent la indicatori, mai responsabil ce ține de raportarea acestor cazuri.

Doar existența unei politici de protecție într-o instituție de învățământ nu rezolvă de la sine problemele. În același timp, este un domeniu sensibil și lucrurile nu trebuie grăbite forțat, consideră expertul Iosif Moldovanu.

Școlile funcționează ca sisteme ecologice

Iosif Moldovanu: Tot ce vine ca documente de felul acesta, angajații încă nu sunt pregătiți să vadă partea bună a acestor lucruri sau partea care-i poate ajuta și asta este o mare provocare pentru sistem, de a-i ajuta pe angajați să înțeleagă că aceste documente vin în sprijinul lor, ca să le creeze condiții în primul rând lor, ca ei să se simtă în siguranță și în protecție, pentru a nu fi învinuit de anumite situații. Încă avem de lucrat foarte mult cum școlile funcționează ca sisteme ecologice și dacă noi nu avem reguli clare și nu le respectăm, atunci nu sunt nici rezultatele scontate și aici avem mult de explicat, de discutat. Discuțiile sunt elementul cheie, iar profesorii de multe ori le văd ca o povară în plus, ceea ce de fapt nu este așa, pentru că este misiunea fiecărui angajat al școlii să creeze condiții favorabile ca un copil să învețe, să se dezvolte într-un mod armonios și mediul protectiv este o primă condiție.

Experții sunt convinși că va fi o mare provocare pentru sistemul de educație să-și ajute angajații să înțeleagă că aceste inițiative vin în sprijinul lor. Ar urma să facă front comun și cu societatea civilă, care are mai multă experiență în acest domeniu, și cu facultățile care pregătesc viitorii profesori. Tabloul real va arată bine doar atunci când toți cei implicați vor înțelege că profesorul nu neapărat trebuie să învețe copilul cum să rezolve ecuații, de exemplu, dar mai degrabă să creeze o ambianță prielnică pentru dezvoltarea copilului astfel încât el să simtă necesitatea să rezolve aceste ecuații.

XS
SM
MD
LG