Linkuri accesibilitate

Protestele din Belarus au cuprins marile întreprinderi de stat. Lukașenka huiduit la o uzină de camioane (VIDEO)


Angajați uzinei MZKT la protest. 17 august 2020
Angajați uzinei MZKT la protest. 17 august 2020

Confruntat cu proteste tot mai mari care îi amenință cel mai tare regimul în cei 26 de ani de aflare în funcție, președintele belarus Alexandr Lukașenka a spus astăzi că este gata să împartă puterea, dar nu sub presiunea străzii. Aparenta concesie din partea lui Lukașenka survine după ce rivala sa exilată, Svetlata Țihanovskaia, a spus că este gata să-și asume conducerea țării.

Protestele din Belarus au cuprins marile întreprinderi de stat. Lukașenka huiduit la o uzină de camioane
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:36 0:00
Link direct

După ce a urmărit în seara precedentă cea mai mare demonstrație care a avut loc vreodată împotriva sa, cu sute de mii de oameni ieșiți în centrul capitalei, președintele belarus Alexandr Lukașenka a vizitat azi dimineață o uzină de camioane de tractare de la Minsk pentru a încerca să aplaneze una din multele greve declanșate la întreprinderi de stat în semn de solidaritate cu protestatarii. În timp ce Lukașenka încerca să răspundă întrebărilor, muncitorii i-au strigat: „Pleacă!”.

Lukașenka huiduit la o uzină din Mink: „Minți!” „Pleacă!”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:40 0:00

Oponenții lui Lukașenka spun că el a falsificat alegerile prezidențiale de pe 9 august, care i-au adus un al șaselea mandat. La proteste intrate în a nouă zi, opoziția îi cere să plece de la putere și să accepte organizarea unor alegeri noi.

La întâlnirea cu muncitorii Uzinei de camioane de tractare de la Mink (MZKT), înregistrată cu telefonul mobil de participanți, liderul belarus a respins cererea. „Câtă vreme nu mă ucideți, alegeri nu vor fi”, a spus Lukașenka.

Agenția oficială de știri Belta l-a mai citat cu afirmația că ar fi gata să împartă puterea și să schimbe constituția, dar că nu va face niciodată nimic sub presiune.

Marșul Libertății de la Minsk. Cea mai de amploare acțiune de protest din Belarusul post-comunist
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:49 0:00

Ceva mai devreme, candidata opoziției, Svetlana Țihanovskaia, care a fost forțată după alegeri să plece în Lituania, a difuzat de acolo o nouă înregistrare video pe Youtube. Ea le cere membrilor forțelor de securitate și ordine belaruse să abandoneze guvernul lui Lukașenka și să treacă de partea protestatarilor, promițându-le că, dacă fac asta acum, le va fi iertat comportamentul din trecut.

„Sunt gata să-mi asum responsabilitatea și să acționez în această perioadă ca lider național așa încât țara să se calmeze și să-și reia ritmul normal, să eliberăm toți deținuții politici și să pregătim în termenii cei mai restrânși baza juridică și organizatorică pentru noi alegeri, alegeri libere, corecte și transparente, pe care comunitatea ingernațională să le accepte fără rezerve”.

Nu mi-am dorit să fiu politiciană, dar viața a avut alte planuri...
Svetlana Țihanovskaia

În vârstă de 37 de ani și o începătoare în politică, Țihanovskaia a candidat la prezidențialele din 9 august după ce soțul ei, un vlogger cunoscut, a fost arestat și întemnițat. „Nu mi-am dorit să fiu politiciană, dar viața a avut alte planuri”, a mai spus ea în noua înregistrare video și le-a mulțumit belarușilor care au iești în stradă, spunând că i-au dat putere și ei să meargă înainte.

În timpul protestelor postelectorale, poliția belarusă a arestat aproape șapte mii de oameni. Sute au fost răniți în timpul ciocnirilor, iar cel puțin doi protestatari și-au pierdut viața. Cei eliberați din arest au povestit cum au fost bătuți cu brutalitate în detenția poliției.

Uniunea Europeană a cerut o „investigație amănunțită și transparentă” a relatărilor despre maltratarea și abuzurile împotriva a mii de deținuți. Șeful politicii externe europene, Josep Borrell, a spus într-o declarație că numărul mare al belarușilor care protestează, cer alegeri noi, eliberarea deținuților și pedepsirea celor vinovați de brutalitatea poliției „arată clar” că belarușii „vor o schimbare”. „Uniunea Europeană le este alături”, se spune în declarația lui Borrell. Miercuri, situația din Belarus va fi discutată la un summit al liderilor europeni prin videoconferință.

Astăzi, la Minsk, mii de protestatari au ieșit iar în stradă, inclusiv protestatarele cunoscute ca „Femeile în Alb”, pentru a cere plecarea lui Lukașenka.

Astăzi, mii de protestatari au mărșăluit către o altă uzină de stat, cea de camioane, MAZ, unde Lukașenka a zburat cu elicopterul pentru a le vorbi muncitorilor intrați în grevă, relatează Reuters. La fața locului, liderul belarus n-a mai insistat să se reia munca, spunând că cei care vor să protesteze, sunt lăsați să o facă.

Se relatează că valului de greve declanșat la întreprinderi de stat s-au alăturat și mulți angajați ai televiziunii oficiale din Belarus, după ce câțiva prezentatori și jurnaliști și-au dat demisia săptămâna trecută în mod public și în semn de solidaritate cu protestatarii.

În Belarus au ieșit la proteste împotriva fraudării alegerilor și angajații marilor întreprinderi de stat
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:09 0:00

În timp ce străzile orașelor belaruse clocoteau de oameni, televiziunea de stat difuza programe vechi în reluare. La un moment dat însă, potrivit unor imagini apărute pe rețelele de socializare online, televiziunea de stat a lăsat pur și simplu camerele se meargă și să transmită dintr-un studio pustiu, cu o sofa albă în prim-plan, în timp ce pe fundal răsună muzica.

XS
SM
MD
LG