Linkuri accesibilitate

„Modelul experimentat cu Kovesi urmează să fie aplicat tuturor magistraţilor incomozi” (Ioana Ene/ Ziare.com)


Ziare de la București
Ziare de la București

Revista presei de la Bucureşti.

Jurnaliștii de la G4media au obținut în exclusivitate scrisoarea trimisă ministrului de justiție Tudorel Toader și șefului Parlamentului European de către Ulrike Haberl-Schwarz, președintele Comitetului de selecție a candidaților pentru șefia Parchetului European. Scrisoarea se referă la cazul Laura Codruța Kovesi și explică ce anume i-a convins pe membrii comitetului de selecție să o plaseze pe primul loc în urma evaluării făcute: realizările impresionante ale parchetelor pe care le-a condus, dar și „capacitatea de a rezista la o presiune considerabilă”.

„Comisia de selecție a procurorului care va conduce Parchetul European nu este formată din politicieni, ci din magistrați recunoscuți pentru competențele lor, așa cum rezultă dintr-o decizie a Comisiei Europene din septembrie 2018”, precizează G4media.

Operațiunea declanșată de Partidul Social-Democrat împotriva fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție „pare pusă la cale de noii moguli, de la Belgrad și din ţară, în conivență desigur cu infractorii transpartinici, dintr-o paletă largă de motive”, scrie Ioana Ene pe site-ul ziare.com. Blocarea candidaturii procurorului român pentru funcția de procuror-șef al viitorului Parchet European înseamnă, în același timp, și o „răzbunare și disperare” a penalilor din coaliția de guvernare „cu atât mai mult cu cât dna Kovesi este foarte aproape si de o victorie istorica la CEDO”, unde a reclamat proceduri în afara legii folosite în revocarea sa din funcția de la DNA.

Ioana Ene întrevede pericolul unui liedership de tip Ankara: „Modelul experimentat acum cu LCK (...) urmează să fie aplicat tuturor magistraţilor incomozi. O sesizare formulată de te miri cine - şi clienţi se vor găsi mai ales pentru procurorii şi judecătorii intransigenţi - urmată de o punere sub acuzare, eventual un control judiciar care să prevadă suspendarea din profesie, şi omul este anihilat profesional”.

Pe site-ul Digi24, editorialul lui Dan Turturică se ocupă de același subiect. Se pornește de la ideea că reacțiile acute primite din străinătate după declanșarea anchetei penale a Secției speciale de anchetare a magistraților împotriva lui Kovesi au provocat tensiune mare în PSD. Unii se bucură la ideea că și Kovesi „dă cu subsemnatul”. Alții însă se tem că se va întoarce împotriva lor un număr și mai mare de alegători, tocmai acum în an electoral. Dar cea mai mare îngrijorare este aceea că în atmosfera creată nu prea mai e loc pentru ordonanța de urgență care i-ar scăpa pe mulți de condamnări.

Lui Dan Turturică grav i se pare cu totul altceva: „Este, scrie el, un nou act de sfidare împotriva Comisiei Europene, a Partidului Popular European, a numeroși politicieni europeni importanți, împotriva Germaniei, a Franței și a Statelor Unite. Împotriva tuturor celor care își permit să le ceară să respecte anumite linii roșii. Kovesi este doar un pretext. Un nume simbolic care definește influența țărilor UE și a SUA în România. O influență pe care ei o consideră un pericol mortal. Rămâne de văzut dacă întregul PSD își va asuma, până la capăt, riscurile acestui război”.

XS
SM
MD
LG