Linkuri accesibilitate

Bucureștiul nu se implică suficient în procesul de reglementare transnistreană (Igor Munteanu/ G4Media.ro)


Ziare la București.
Ziare la București.

Revista presei de la Bucureşti.

Fostul ambasador în SUA al Republicii Moldova, Igor Munteanu, a acordat un interviu pentru G4Media.ro, în care spune că Bucureștiul nu se implică suficient în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Ar trebui „să condiționeze importurile din Transnistria de anumite măsuri pe care autoritățile separatiste ar trebui să le introducă”, după cum ar trebui „să pună presiune pe misiunea OSCE, pentru că misiunea OSCE e cea care ar fi trebuit să prezinte cu regularitate rapoarte asupra situației de securitate din regiune”.

Ultimul raport datează din 2006. Igor Munteanu comentează rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova: Rusia a mizat mult pe o victorie certă a socialiștilor, care le-ar fi permis să controleze total Chișinăul, în special pe deciziile de politică externă și internă.

Munteanu este recent ales deputat pe listele ACUM și dă aici detalii despre „pachetul de dezoligarhizare” a Moldovei, după ce la ultimul scrutin s-a văzut clar cum au putut manipula guvernanții prin intermediul oligarhilor. În Transnistria, au venit la vot de trei ori mai mulți cetățeni decât la alegerile anterioare, în timp ce numărul de voturi venite din diaspora a scăzut la jumătate. Pentru această din urmă situație se cunosc măsurile luate de guvern. Iar pentru Transnistria, deputatul Igor Munteanu presupune o înțelegere între Vladimir Plahotniuc și Victor Gușan.

Blocul ACUM intenționează să schimbe procurorul general, președintele organismului anticorupție și pe cel al Biroului Electoral Central. De asemenea, ACUM urmărește revenirea la sistemul de vot proporțional.

Analiza lui Iulian Chifu apărută pe blogurile Adevărul caută să pună punct manipulării grosolane inițiate de Rusia cu concursul mass-media românești pe tema intenției Moscovei de a bombarda scutul antirachetă de la Deveselu. Preluarea suspect sau iresponsabil de sârguincioasă a acestui gen de știri de către mass-media nu are nicio justificare onorabilă. Știrile vin „de la posturile de propagandă rusă şi citează cele mai obscure „surse militare“ sau cele mai nerelevante figuri de „experţi“ militari, politici, sau obişnuiţi ai aceloraşi posturi ruse”.

„Baza de la Deveselu este una pur defensivă, care nu are la dispoziţie rachete cu încărcătură explozibilă. Darămite nucleară”, reamintește Chifu. „În plus, traiectoria de lovire a SUA de pe teritoriul rus nu trece peste România, nici măcar peste Polonia sau Europa de Nord, ci peste Polul Nord”. Chifu admite însă că, de când Rusia a rupt Tratatul Forţelor cu rază medie de acţiune, scutul poate intercepta rachete rusești, dar rachete pe care Rusia nu ar fi trebuit să le aibă, iar interdicția era mult anterioară instalării scutului. E vorba așadar doar de un „asalt psihologic” împotriva celor „slabi de înger”, dar și pentru activarea „conservelor” plasate în toate statele membre și care trebuie să multiplice frica, mai spune analistul.

XS
SM
MD
LG