Izolarea politică externă în care au intrat Liviu Dragnea, președintele Partidului Social-Democrat, și Călin Popescu-Tăriceanu, liderul Alianței Liberalilor și Democraților e fără precedent, de la mineriada din vara lui 1990, pentru partide aflate la putere. Ziua de miercuri, când intervenții de înalt nivel venite dinspre partenerii occidentali, au evitat încă o dată adoptarea ordonanței care ar modifica legislația penală în favoarea corupților, ziua de miercuri a fost doar partea văzută a aisbergului: premierul și ministrul de justiție s-au fofilat pur și simplu toată ziua de Dragnea ca să nu adopte ordonanța în ședința de guvern.
Dan Tăpălagă se însărcinează însă să amintească pe site-ul G4Media și aspecte mai puțin prezentate. Viorica Dăncilă, premier, a golit de conținut OUG 114, care suprataxa băncile, companiile din energie și telecom, cu efecte nocive în toată economia pe termen lung, și a făcut-o după un telefon primit de la secretarul Trezoreriei SUA. Lui Dragnea i s-a ridicat viza de intrare în Statele Unite, un semnal clar de dezavuare a acțiunilor sale. E apoi scrisoarea celor 12 ambasade europene transmisă premierului Dăncilă în care i se cere ferm să nu mai adopte niciun act normativ de modificare a legislației din domeniul justiției. „Interzis la Washington, izolat la Bruxelles unde toată lumea îl evită, Dragnea s-a trezit amenințat de frații lui de același sânge politic, de socialiștii europeni, că PSD va fi exclus din familia politică europeană dacă va continua să distrugă justiția și să atace statul de drept”. Într-o situația asemănătoare este și Tăriceanu cu ALDE.
Din păcate, scrie Tăpălagă, aceste intervenții „îi vor arunca pe Dragnea, Tăriceanu și Dăncilă și mai mult în brațele adversarilor lumii occidentale. Se vor afunda și mai rău în mlaștina discursului anti-european și anti-occidental, suveranist, în populismul extrem. (…) Vor inventa noi inamici, se vor lupta cu dușmani imaginari și vor falsifica grosolan realitatea”. „La 30 de ani de la căderea comunismului, România este privită din nou de întreaga planetă ca o dictatură în devenire sau, dacă vreți, ca o țară eșuată din parcursul democratic”.
Comentatorul revistei Dilema Veche, Andrei Cornea, consideră „cazul Kovesi“ „mult mai mult decît o dispută internă, o temă de campanie electorală, o răzbunare ori – cum spun unii – un «act de reparație». A devenit, grație acțiunilor nesăbuite ale Puterii de la București, o confruntare directă între această Putere și Uniunea Europeană”. Cornea este îngrijorat de reacțiile liderilor statelor mari din Uniunea Europeană, fiindcă, spune el, „împăciuitorismul n-a murit la München în 1938. El este o atitudine generală și persistentă”.
Mai clar spus, se teme că Franța și Germania ar putea să cedeze în Consiliul European în fața obstrucțiilor atomice ale guvernului Dragnea-Dăncilă, de la București, „ca să nu «agite apele» și mai mult” și astfel să o sacrifice nu numai pe Laura Codruța Kovesi, „ci tot ceea ce e încă Justiție autentică în România, (…) tot ceea ce e mai bun în societatea românească, pe scurt, (…) adevărata Românie. Și împreună cu ea, adevărata Europă”.
În Observator cultural, Cristian Pârvulescu discută soluția referendumului. În general, spune că e cel mai contestat dintre instrumentele democrației. Ultima perioadă l-a readus masiv în scenă, în întreaga Europă, cu toate că cel puțin două situații sunt notorii că referendumul a făcut mai mult rău decât bine: „integrarea europeană a fost întârziată, dacă nu de-a dreptul compromisă de referendumul francez din 25 mai 2005 pentru așa-zisa «Constituție europeană», cât și de referendumul din 26 iunie 2016 pentru Brexit”. Pârvulescu recunoaște însă că în situația politică din România, președintele Klaus Iohannis nu avea o altă soluție decât referendumul.
