Situația procurorului general al României, Augustin Lazăr, devine un caz aproape la fel de acut ca acela legat de numele Laurei Codruța Kovesi, fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție. Lazăr și-a încheiat mandatul și s-a înscris la concurs pentru unul nou, dar a fost respins de la primul interviu. Între timp, mass-media turează la maximum campania de compromitere a lui Lazăr. Andrei Cornea, în revista Dilema Veche, și Cristina Cioabă, pe contributors.ro, se ocupă de acest subiect.
Andrei Cornea începe prin a evoca contextul în care și-a exercitat Augustin Lazăr profesia de magistrat în perioada comunistă – pentru că brusc a fost dezgropat cazul unui disident anticomunist căruia tânărul procuror de atunci i-a refuzat eliberarea din penitenciar. Pe scurt, demonstrația lui Andrei Cornea este că un magistrat nu putea fi independent în perioada comunistă. Apoi, Lazăr a făcut parte dintr-o comisie care a analizat un dosar după criteriile în vigoare de eliberare a unui deținut. Practic, nu putea să-l elibereze el, iar dacă ar fi pledat pentru asta, probabil ar fi ajuns chiar el în anchetă penală.
Nu e vorba de disculpare, ci e vorba de a nota contextul, în care un număr mic de decidenți îi condiționau strict pe profesioniști. După 89, aceiași foști decidenți au lansat teoria că toți cei care au funcționat în cadrul statului comunist au fost pătați, iar asta a prins. Pe deasupra, „sunt și unii intransigenți de bună credință care ne cer să nu ținem seama de contextul politic de acum: faptul că odioasa Antenă 3 a montat „cazul Lazăr“ n-ar fi, spun ei, un motiv suficient pentru a-l disculpa pe dl Augustin Lazăr, în pofida meritelor sale dovedite din ultimii ani pe frontul luptei pentru justiție. Nici n-o facem. Dar, dacă putem face abstracție de contextul de acum, e cu neputință să facem abstracție de contextul de atunci”. (Dilema Veche)
Cristina Cioabă (Contributors) amintește și ea insistența etichetei că toți sunt pătați. Numai că cifrele arată altceva. Unele, furnizate de cercetătoarea CNSAS Germina Nagâț, demonstrează că, în conformitate cu arhivele deținute de CNSAS, doar un sfert dintre români au dosar de turnător și de trei ori mai mulți au fost urmăriți de Securitate, parte dintre ei condamnați politic. Așadar, „a existat un număr semnificativ de oameni, majoritatea anonimi, care au opus rezistență, cu curaj, riscându-și chiar viața, în toată această perioadă”, iar despre ei nu scrie nimeni.
Dacă s-ar fi scris, românii ar fi aflat că Iulius Filip, disidentul căruia Antena 3 i l-a desemnat drept „torționar” fix pe procurorul general în funcție, a fost decorat de statul polonez, în timp ce statul român condus de Ion Iliescu îl decora tocmai pe Vasile Rus, directorului penitenciarului de la Aiud, unde Iulius Filip a ispășit o pedeapsă nemeritată”.
„Că Augustin Lazăr nu a fost un erou în vremea comunismului, asta este o certitudine. Dar tot o certitudine este și faptul că nu de el depindea eliberarea lui Filip. (…) Așa încât, dragi iubitori de dreptate și adevăr, haideți mai bine să vedem dacă unul ca Vasile Rus (…) și alții ca el și-au primit pedeapsa cuvenită. Sau dacă nu cumva, asemenea atâtora, se bucură de privilegiile pensiilor speciale, sau ale decorațiilor de cel mai înalt rang”.
