Pe blogurile Adevărul, Iulian Chifu semnează o analiză legată de perspectivele Alianței Nord-Atlantice, în care acordă spațiu semnalului primit recent de Ucraina: a fost trecută pe lista țărilor candidate la aderarea la NATO. Decizia Alianței atârnă foarte mult la Kiev și este încărcată de „simbolism şi avertisment pentru ambiţiile Rusiei”. „Pentru următorul pas, scrie Iulian Chifu, Ucraina are însă nevoie de reforme serioase, dar mai ales de sprijin politic în următoarele summituri NATO”.
Analizele referitoare la Congresul extraordinar al Partidului Social-Democrat, de sâmbăta trecută, continuă. În noul număr al revistei 22, Andreea Pora pesupune cam care ar fi calculele lui Liviu Dragnea. Se apropie un moment de cotitură în cariera sa politică, prezidențialele din 2019. Din această perspectivă, felul cum i-a ieșit acest congres pare un succes. Nu e chiar sigur că va conta la fel pe termen mediu, pentru că există cel puțin câțiva fruntași bine cotați și care îl așteaptă „la cotitură”: Gabriela Firea, baronul de Vrancea, Marian Oprișan, dar și grupul de la Cluj. Pora bănuiește că una din variantele lui Dragnea ar fi să își păstreze președinția PSD și să o împingă pe doamna premier Viorică Dăncilă candidat la prezidențiale, știut fiind că, de regulă, PSD pică prezidențialele, iar candidatului perdant... i se ia capul.
Tot în 22, Andrei Cornea vrea să deducă în ce fel a reușit Dragnea să-și supună 4000 de delegați la congres. Cum de nimeni nu s-a ridicat să spună și ceva împotriva liniei politice, deși erau în sală destui care puteau să o facă. Modelul unanimității e cunoscut de pe vremea comunismului, dar atunci, reamintește Cornea, un exclus din partid risca foarte mult: era „dat afară de la locul de muncă, exilat intern, anchetat, închis. Mai de demult, în vremea stalinismului, ar fi fost împușcat sau trimis într-un lagăr. Familia ar fi fost și ea persecutată, prietenii, închiși și ei. (...) Și acum? Ce grozăvie riscau criticii lui Dragnea (...)?” România e încă o țară liberă. Ar fi riscat cel mult să fie asaltați de jurnaliști la ieșire. Explicația stă în calitatea proastă a materialului uman de care s-a înconjurat Liviu Dragnea. Din păcate, scrie Cornea, „marea artă a despoților e să-și transforme supușii în făpturi asemenea lor (...). În felul acesta, universalizată fiind, despoția devine aproape de neînvins: cine dintre sclavi l-ar mai putea înfrunta pe stăpân, atunci când de fapt vocea lui interioară îl aprobă și-l invidiază?”
Un articol bine documentat despre eșecul proiectului Biblioteca Digitală a României apare în săptămânalul Suplimentul de cultură, din Iași. Proiectul a fost lansat în 2007, cu perspectiva unei finanțări europene masive (10 milioane de euro, față de un milion de euro contribuție a statului român). Au trecut zece ani și România nu a livrat decât 0,3% din ceea ce ar fi trebuit să livreze. Repartizarea fondurilor europene s-ar fi făcut insuficient de transparent și de logic – declară pentru Suplimentul de cultură mai mulți directori de mari biblioteci din țară. Două nici nu participă la proiect – Biblioteca Națională a României și Biblioteca Centrală Universitară de la Cluj-Napoca. Argumentele sunt citate în documentarul lui Răzvan Chiruță.
