Linkuri accesibilitate

R.Moldova este condusă de un personaj care nu a fost nici ales prin vot și nici numit premier (P.Peiu / Ziare.com)


Opoziția în Parlamentul moldovean va avea un statut mai solid (D.Cenușa / IPN)

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00
Link direct

Invitatul site-ului ziare.com, Petrișor Peiu, critică aspru politica României față de Republica Moldova. „De când România sprijină ritualic Republica Moldova în «parcursul său european» (fosta «integrare europeană»), Chișinăul a ajuns mai departe ca oricând de Uniunea Europeană”. „Nicăieri în Europa nu mai există un stat precum Republica Moldova. Un stat de carton, cu instituții de carton, cu legi de carton și cu politicieni de carton”. Comentatorul spune că țara este condusă de un personaj care nu a fost nici ales prin vot, nici numit premier. Vladimir Plahotniuc ține însă totul în mână și ar fi ajuns să le ofere politicienilor din Partidul Liberal Democrat și din Partidul Democrat doar două variante : se lasă cumpărați sau arestați. Situația din Parlament i se pare foarte elocventă: la ultimele alegeri parlamentare, partidul condus de Plahotniuc a obţinut 19 mandate parlamentare din totalul de 101. Acum are 40 de deputaţi oficial declarați „și încă vreo duzină de «independenți» care votează orbește tot cu el”. „A reușit (…) să fure de la celelalte partide mai mulți deputați decât a obținut în urma votului popular” . Și le-a furat de la "partenerii de orientare pro-europeană": Partidul Liberal Democrat a rămas cu 5 deputaţi din 23 de aleşi, iar Partidul Liberal, cu 9 deputați din 13 aleși. În fine, comentariul insistă că „România a devenit unicul sponsor politic al unui regim detestat acasă la el și ocolit cu grijă de orice demnitar din emisfera vestică a globului. Bucureștiul nu a economisit niciun efort pentru onorabilizarea și ținerea sub perfuzii a guvernului condus din umbră de Plahotniuc”. Bucureștiul n-ar avea niciun obiectiv în legătură cu Moldova, ba mai și leagănă „ideea tâmpă” (expresia îi aparține autorului) că nu poate aborda o viziune unionistă pentru că moldovenii n-o vor. „Să nu ne mirăm, deci, dacă pe 24 februarie guvernul de la Bucureşti va primi o binemeritată răsplată pentru politica sa de conectare la aparate a unui pacient aflat de mult într-o moarte clinică ireversibilă: Republica Moldova va fi împărțită între socialității rusofoni ai lui Dodon și mercenarii lui Plahotniuc și, împreună, aceștia vor transnistriza și ce a mai rămas în dreapta Nistrului, înghețând pentru ani buni orice identitate românească sau orice aspirație europeană”.

Site-ul contributors.ro pune în circulație analiza semnată pentru IPN.md de Denis Cenușă. Pornește de la ideea că sondajele indică „fie perpetuarea guvernării oligarhice în frunte cu Partidul Democrat, fie transferarea epicentrului puterii către Socialiști”. Opoziția însă va putea căpăta un statut mai solid, o poziție în parlament care să-i permită influență asupra deciziilor, în perspectiva următorului ciclu electoral. În aceste alegeri, diaspora este un segment care interesează foarte mult atât puterea cât și opoziția, numai că în sens opus. Prin schimbarea sistemului de vot, prin numărul de centre de votare sau cota de reprezentare a diasporei în Parlament, puterea încearcă să dilueze șansele diasporei de a influența rezultatele, mult mai greu de prevăzut acum decât la ultimele prezidențiale. Iar problema votanților din diaspora capătă rapid și o altă dimensiune: numărul lor ar putea la un moment dat să-l depășească pe al celor din țară.

XS
SM
MD
LG