Tatiana Cojocari a realizat pentru LARICS și publică pe blogurile Adevărul o analiză despre Transnistria după Conferinţa de la München, în care se folosește de date dintr-un studiu integral al opiniei publice din Transnistria, care va fi lansat luna aceasta la Bucureşti.
Sondajele de opinie privind situația reală din Transnistria rămân de regulă necomunicate de autoritățile de la Chișinău, deși președintele Igor Dodon tocmai a prezentat la München „Pachetul atotcuprinzător pentru Moldova”. Documentul prevede „reglementarea conflictului transnistrean prin reintegrarea Transnistriei în componenţa teritorial-statală a Republicii Moldova”.
Tatiana Cojocari îl „traduce” în fraze mai simple: „oferi garanţii reale Federaţiei Ruse că NATO nu se va extinde niciodată pe teritoriul Republicii Moldova, prin recunoaşterea internaţională a statutului de neutralitate permanent a ţării; totodată declari Federaţia Rusă unul din partenerii strategici majori ai statului alături de partenerii Europeni, astfel încât să joci şi cu orgoliul ideologic al populaţiei rusofone din Republica Moldova şi Transnistria, dar şi să închizi gura celeilalte jumătăţi pro-europene, în aşa fel încât să nu îţi tai singur craca financiară de sub picioare a potenţialilor bani europeni atât pentru afaceriştii moldoveni cât şi cei transnistreni;
oferi pe tava de degustare partenerilor europeni un «aperitiv» de succes al reglementării conflictului transnistrean, care se poate transforma ulterior într-un «fel principal» aplicat conflictelor din vecinătate (a se citi Ucraina) şi cum masa în oraş de obicei se achită cash sau card, le ceri partenerilor europeni să îţi achite nota de plată, oferindu-ţi un sprijin financiar consistent pentru crearea Fondului internaţional de dezvoltare post-conflict a statului”.
Scriitoarea Ana Blandiana, unul dintre cei mai implicați civic intelectuali din România, acordă un interviu Ramonei Ursu pe site-ul Marginaliaetc.ro. O parte din întrebări vizează prezentul imediat al societății românești. Blandiana compară manifestațiile din Piața Universității, din 1990, cu cele din Piața Victoriei, din ultimul an. În prezent, numărul celor ieșiți în stradă a fost prea mic. De-abia un milion de oameni ar fi schimbat ceva, și nici n-ar fi fost imposibil de mobilizat. Nu se înțelege însă de ce, după represiunea din 10 august anul trecut, forța străzii aproape s-a evaporat.
Numărul celor ieșiți în stradă a fost prea mic...
„În mod normal, spune Ana Blanadiana, acela era momentul în care ar fi trebuit să apărem de trei ori câți am fost înainte. De ce au fost luate în serios ameninţările, interdicțiile? De ce s-a dat un fel de semnal al renunţării, al faptului că putem fi speriați(…)?” Singura speranță rămâne votul, arată Blandiana, cu condiția ca tinerii să iasă la vot. Dacă „vor zice că sunt deprimați sau că nu le mai pasă și nu se vor duce la vot, atunci chiar avem cu toții ceea ce merităm. Atunci, oamenii ca mine rămân niște personaje ridicole, care și-au dat o parte din viață închipuindu-și că își slujesc poporul şi descoperind în cele din urmă că poporul e doar o populaţie”.
Și scriitorul Mircea Cărtărescu este prezent cu un interviu în Dilema Veche. La aniversarea revistei a primit distincția „Omul cu dileme”. Vorbește așadar de valoarea dilemei, de rostul omului dilematic: „E slăbiciunea și puterea noastră de europeni. (…) E forța deliberării noastre cu propria conștiință și cu ceilalți oameni. Dilemele ne feresc să credem că deținem tot adevărul, ne feresc să devenim ideologi, dar ne și adâncesc în relativizări inacceptabile. Cred că e un timp pentru dileme și un timp pentru acțiune”.
