Activistul unionist Lulea Marius Dorin își exprimă nemulțumirile față de noua guvernare de la Chișinău pe blogurile Adevărul. El spune că, după o lună, nu s-a petrecut nimic interesant, nu s-a pornit nicio reformă, nu s-a anunțat niciun program. Premierul Maia Sandu ar fi mai preocupată să colecționeze fotografii cu oficiali europeni decât să guverneze.
În aceeași secțiune de bloguri de la Adevărul, Cristian Unteanu critică folosirea abuzivă a sintagmei „lovitură de stat” de către lideri politici români. Cel mai recent a pomenit-o Viorica Dăncilă. „Ne decredibilizăm ca ţară atunci când repetăm acest argument al loviturii de stat ca explicaţie pentru defazările, eşecurile şi tâmpeniile locale de care nimeni nu vrea să mai audă. Dar, scrie Unteanu, se mai întâmplă ceva: am ajuns să ducem în ridicol absolut chiar şi conceptul de «lovitură de stat»“.
Pentru că, dacă nu românii, în orice caz Occidentul a catalogat și revoluția din decembrie 1989 drept un fel de lovitură de stat. A urmat președintele Emil Constantinescu cu scuza celebră că „a fost învins de structuri”, apoi președintele Traian Băsescu , vânat de „statul paralel”, ca și Liviu Dragnea de altfel. În consecință, partenerii din NATO și Uniunea Europeană vor trage concluzia că România, cu toată importanța ei geostrategică, e un stat impredictibil, care trăiește dintr-o succesiune de ”lovituri de stat”. „Lovitură de stat ?”, încheie Cristian Unteanu. ”Da, una perpetuă, a prostiei ridicată la nivel de politică de stat”.
Președintele Klaus Iohannis a acceptat, în ultima zi a termenului de 10 zile la care îl obligă legea, noii miniștri propuși de premierul Viorica Dăncilă. A făcut-o fără să comenteze, deși presa a vorbit intens despre averea aparent nejustificată a noului ministru de externe Ramona Mănescu. Despre proaspăt înscăunatul la Interne, Nicolae Moga, tot presa a reamintit că a fost un apropiat al lui Radu Mazăre și că l-ar fi amenințat pe șeful unei instituții că va sfârși rău dacă mai iese în presă cu lucruri agățabile.
Ioana Ene-Dogioiu (ziare.com) caută explicația non combat-ului președintelui. De ce i-a acceptat, deși putea să-i respingă, cel puțin o dată? Ea trece în revistă mai multe răspunsuri posibile, dar se oprește la ideea că totul „ține de necesitatea de a construi punți cu electoratul PSD și ALDE în perspectiva turului al II-lea al prezidențialelor. Dacă va ajunge în finală cu Dan Barna (USR-PLUS), cea mai probabila situatie, diferenta ar putea să o facă tocmai alegatorii acestor partide (precum PSD-ul) rămași fără candidat”.
