Linkuri accesibilitate

România. Actorii ies în stradă împotriva penalilor


„Fără penali în funcții publice” e o campanie cetățenească inițiată de Uniunea Salvați România.

Zeci de actori de pe cele mai importante scene bucureștene au decis ca, începând de pe 18 până pe 25 iulie (între orele 17 și 20), să se asocieze efectiv campaniei Fără penali în funcții publice. Ei vor strânge semnături de la bucureștenii care vor veni în Piața Universității.

Sufletul acestei inițiative este Marius Manole, actor la Naționalul bucureștean, căruia i se vor alătura și alte nume sonore ale scenei și micului ecran (Oana Pellea, Florin Călinescu, Alex Călin, Nicoleta Lefter etc.)

Campania cetățenească inițiată de Uniunea Salvați România și de alte organizații nonguvernamentale încearcă să strângă semnăturile pe o petiție care cere revizuirea Constituției în scopul prevederii exprese a scoaterii condamnaților penali din funcțiile publice. România este, probabil, fruntașă la acest capitol în Uniunea Europeană și există posibilitatea ca, dacă PSD și aliații adoptă întregul pachet de modificări pentru legislația justiției, demnitarii condamnați sau acuzați în acest moment să fie exonerați de culpele penale și să poate fi în continuare prezenți pe listele electorale. Actorii s-au decis, așadar, să se alăture mișcării care vrea să-i înlăture pe penali din demnitățile publice și de pe listele aleșilor.

Este o luptă cumva inegală, de vreme ce tocmai cei care ar trebui să adopte asemenea legi sunt, în proporție de masă, vizați de ele. Nu e de mirare că activiștii care au strâns semnături pentru această campanie au devenit ținta favorită a poliției și jandarmeriei, iar politicienii opoziției care au purtat tricoul pe care scria #fărăpenali au fost evacuați din incinta Parlamentului. Cum ar fi putut fi altfel, de vreme ce înșiși președinții celor două camere au mari probleme cu justiția iar modificările Codurilor penale par adoptate doar pentru a-i exonera pe ei de culpe și pedepse?

Pentru actorul Marius Manole convocarea prietenilor de pe scenă în piață este o continuare a acțiunii începute acum câteva zile când, după reprezentația piesei „Demnitate” a îmbrăcat tricoul pe care scria #fărăpenali și a strâns semnături în holul teatrului alături de alt coleg al său, Șerban Pavlu.

Este o încercare cumva disperată: nu au mai rămas decât 32 de zile până când expiră termenul limită. Inițiativa are nevoie de 500 de mii de semnături adunate în șase luni, iar până acum s-au strâns ceva mai puțin de jumătate.

Apariția actorilor în această ecuație ar putea schimba datele problemei pentru că mulți dintre ei au mai zeci de mii de simpatizanți pe paginile de socializare, cu certitudine mai mulți decât în sălile de spectacol, iar asocierea lor cu această mișcare ar putea da un impuls strângerii de semnături. Este însă descurajant și plin de tâlc faptul că până acum singura mare campanie de strângere de semnături pentru modificarea legislației este cea a Coaliției pentru Familie care a strâns în mai puțin de șase luni de peste ori mai multe semnături decât cele strânse de „Fără penali”. Românii par mai grăbiți să conserve regulile familiei, așa învechite cum sunt, decât să le îmbunătățească pe cele ale jocului politic. Rămâne să vedem, așadar, cât succes vor avea actorii acolo unde activiștii pentru drepturile cetățenești și politicienii opoziției s-au împotmolit.

XS
SM
MD
LG