A fost poate cel mai greu an de la declararea independenței încoace, comparabil cu 1992, când Federația Rusă a atacat Republica Moldova, asmuțind regimul separatist de la Tiraspol și mobilizându-și Armata a 14-a, dislocată pe ambele maluri ale Nistrului.
Cum și de ce vrea Republica Moldova să-și consolideze frontierele libertății de exprimare? De ce un partid, cu liderul său fugar, riscă să ajungă certat cu Constituția și cum un altul, abia născut, cu liderul său primar, promite să îndrepte stânga dinspre est spre vest?
Bugetul Republicii Moldova pentru anul 2023 este unul „de avarie”, e un document „haotic”, care a fost adoptat nejustificat de rapid, nu țintește dezvoltarea țării, urmărind numai depășirea crizelor actuale, susține economistul Viorel Gîrbu.
Au făcut mare vâlvă declarațiile de-acum două zile ale șefului SIS, Alexandru Musteață, într-un interviu la TVR Moldova, despre un atac iminent al Rusiei împotriva Republicii Moldova, care ar urma să se producă la începutul anului 2023, în ianuarie-februarie sau în martie-aprilie.
Adrian Glijin, un tânăr răpit în octombrie 2020 și condamnat de o instanță ilegală de la Tiraspol la 13 ani și jumătate de detenție pentru o pretinsă „trădare de patrie”, este o „monedă de schimb” a Tiraspolului în convorbirile pe care le are cu autoritățile de la Chișinău.
Sancțiuni britanice, după cele americane, și față de oligarhii fugari din Republica Moldova. De ce, însă, o lege „Magnitsky-Moldova”, pe cale de a veni cu acest prilej, dă, dar nu pune și-n traistă? Ar putea ajunge un oligarh în căutarea partidului pierdut? Și va plăti oare Gazprom și el vreodată?
În Republica Moldova, dispoziția oamenilor, emoțiile, sentimentele cunosc o curbă imprevizibilă. Nu știi niciodată ce îți aduce ziua de mâine, oricât ai spera că lucrurile încep să se așeze într-o albie promițătoare.
La București se desfășoară timp de două zile, 29-30 noiembrie, importante reuniuni NATO. Pentru prima dată, la ședința miniștrilor de Externe ale Alianței participă și șeful diplomației moldovene, Nicu Popescu.
În timp ce fostul președinte pro-rus a început un turneu prin raioane, suporterii guvernării europene s-au arătat în comentarii pe rețelele de socializare dezamăgiți de mersul procesului, iar analiști ca Igor Boțan – îngrijorați că ancheta în acest caz a fost deja „compromisă”.
Mica remaniere de cadre din guvern, rezultată din efortul declarat al puterii PAS de a „îmbunătăți actul de guvernare” și „performanța unor ministere”, va înteți criticile și nemulțumirile față de actuala guvernare, spune analistul politic Anatol Țăranu.
Încarcă mai mult
Un episod nou în fiecare vineri
Săptămânal, în zi de joi
Un episod nou în fiecare luni
Odată la două săptămâni, marțea
De patru ori pe săptămână: luni, marți, miercuri și joi