După 20 de ani de tranziţie interminabilă, pigmentată mereu cu ieşiri la rampă ale făcătorilor viitorului luminos, spectacolul îmi dă impresia unui bîlci al deşertăciunilor.
Ar fi bine dacă actualii şi virtuali guvernanţi ar discuta despre finanţarea spitalelor şi despre investiţiile în medicină.
Majoritatea oamenilor „frumoşi şi harnici” s-au săturat de tranziţia interminabilă ca de mere pădureţe.
Într-o societate liberă inegalităţile sociale sînt fireşti, dar şi accidentale, şi, prin urmare, nimeni nu se poate erija în superiorul altuia.
Nu m-aş mira să aflu că şi economiştii profesionişti habar nu au cum se formează preţurile din facturi.
Degringolada social-economică e o prelungire firească a crizei morale, a inexistenţei a unor valori şi principii care să stăvilească egoismul.
Bine ar fi să se reflecteze asupra cauzelor care au generat contrabanda cu ţigări.
La ce bun să asfaltezi din nou porţiunea ciuruită de trotuar, dacă mîine sau poimîine aceeaşi ţeavă cîrpită ar putea iarăşi să crape?
Legislaţia aparent perfectă nu-i poate ajuta deseori pe concetăţeni să coexiste paşnic. Iar fără lege, compromisul e ca şi imposibil.
Doar atunci cînd sîntem liberi fiecare să ajutăm pe altcineva, avînd ca arbitru propria conştiinţă, putem vorbi despre o societate normală.
În ciuda sloganurilor colectiviste, care vin ca avalanşele peste noi în ultimii 20 de ani, societatea noastră rămîne dezagregată, compusă din indivizi pasivi și indiferenți.
Cîţi ani le trebuie edililor şi bravilor poliţişti ca să lichideze o parcare neautorizată?
dar să reflectăm bine cît de accesibile trebuie să fie pentru artă acoperişurile blocurilor de locuinţe.
Pentru simplii muritori, mai importante sînt parcările neautorizate pe care cetăţenii disperaţi nu le pot strămuta de lîngă blocurile lor ani de zile sau vanele ruginite, cozile imense, evaziunea fiscală, corupţia, murdăria de pe străzi, gurile de canalizare fără capace, bădărănia.
Povestea tristă a vanelor din sectorul Rîşcani.
Atunci cînd toate magazinele, farmaciile, instituţiile îşi vor respecta cu stricteţe propriul lor program, cotidianul nostru va deveni un pic mai suportabil.
Nu cred însă că trebuie să ne îmbătăm cu apă rece, sîntem încă captivii reflexelor vechi.
Nu am mai băut cvas în stradă de la începutul anilor 90 și de atunci visez mereu cvasul copilăriei mele.
De ce, în momentul în care e limpede că bursa pentru transnistreni nu e solicitată, să nu o oferim bunăoară unui tînăr cu venituri modeste din zona controlată de Chişinău?
Primarul a promis solemn că mirosul neplăcut, care a otrăvit ani de zile chişinăuienii, nu va mai fi!
Încarcă mai mult
