Guvernul brazilian a spus că se așteaptă să semneze cel puțin 20 de acorduri bilaterale cu partea chineză.
Human Rights Watch a îndemnat autoritățile ruse să îl elibereze „imediat și necondiționat” pe Vladimir Kara-Murza, criticul Kremlinului, care riscă 25 de ani de închisoare pentru acuzații pe care le neagă.
În timp ce autoritățile americane au de-acum un suspect principal, în scurgerea de documente secrete, analiști continuă să se concentreze asupra unora dintre acestea.
Armata ucraineană a declarat că forțele sale au respins 49 de atacuri ale forțelor rusești invadatoare în ultimele 24 de ore în estul țării, în timp ce luptele intense au continuat în orașul asediat Bahmut și în jurul acestuia.
O organizație universitară iraniană afirmă că peste 400 de studenți au fost suspendați sau exmatriculați în urma recentelor proteste naționale declanșate de moartea Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani, în septembrie anul trecut.
Conferința de securitate la Marea Neagră de la București a reunit miniștrii de externe și ai apărării din cele trei țări, oficiali guvernamentali și parteneri internaționali care au abordat impactul războiului dus de Moscova în Ucraina.
După o pauză de aproape doi ani, guvernul federal german a trecut la elaborarea legii care urmează să reglementeze consumul, deţinerea şi comercializarea canabisului.
Numele suspectului este Jack Teixeira. El va fi acuzat de sustragerea neautorizată de informații clasificate din domeniul apărării naționale.
Importurile germane din Rusia au scăzut semnificativ de la invadarea Ucrainei de către ruși, arată noi date statistice, publicate joi.
HRW a intervievat 34 de localnici în legătură cu presupusele abuzuri asupra civililor ucraineni, în urma unui raport similar publicat în iulie 2022.
Un fost ofițer al armatei ruse și al serviciilor de informații militare explică Serviciului ucrainean al RFE/RL de ce s-a oferit voluntar să lupte pentru Kiev, afirmând că „dușmanii patriei mele sunt cei care îl susțin” pe președintele Vladimir Putin.
Încarcă mai mult