Oficiali ucraineni și americani acuză Beijingul că sprijină Rusia în războiul din Ucraina, în special prin furnizarea de componente tehnice esențiale pentru o serie de arme și dispozitive militare. Beijingul a respins acuzațiile și a susținut că va continua să pledeze pentru o „soluție pașnică”.
Cel puțin două din circa 20 de soții și mame ale soldaților ruși mobilizați și trimiși să lupte pe frontul din Ucraina, au fost acuzate de organizarea unui miting neautorizat, după ce au protestat în fața Ministerului Apărării de la Moscova, cerând întoarcerea bărbaților acasă.
Autoritățile din estul Germaniei și din vestul Poloniei se pregătesc de noi posibile inundații, în bazinul râului Oder, la o săptămână după ce ploile fără precedent au devastat părți din Europa Centrală și de Est.
Un deputat ucrainean acuzat de corupție ar fi trecut granița ilegal în România, unde a cerut azil, scrie Ukrainska Pravda. Este vorba despre Andrii Odarcenko, deputat al partidului Slujitorul Poporului, acuzat că a încercat să mituiască un alt oficial public.
Rețeaua socială TikTok a anunțat pe 23 septembrie că a blocat mai multe conturi asociate cu presa de stat rusă, bănuite de implicare în „operațiuni secrete de influențare” a opiniei publice înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. O măsură similară a fost luată anterior și de Meta.
Telegram va dezvălui autorităților telefoanele și adresele IP ale utilizatorilor la cererea acestora, a declarat fondatorul și CEO-ul aplicației de mesagerie, Pavel Durov, pe 23 septembrie.
Cel puțin 492 de persoane au fost ucise în atacurile aeriene intense și de amploare israeliene care vizează Hezbollah în Liban, a spus ministerul sănătății din Liban, în cea mai mortală zi de conflict din ultimii 20 de ani.
Premierul albanez, Edi Rama, a anunțat duminică, 22 septembrie, la ONU, că țara sa va crea un microstat musulman suveran, într-un sector al capitalei Tirana. Acesta va fi dedicat comunității de musulmani bektași.
Hidrologii spun că Dunărea umflată de ploile recente din Europa Centrală, provocate de ciclonul Boris, va atinge nivelul maxim în România în ultimul weekend din septembrie, dar nu se prevăd dificultăți ca în țările din amonte.
Israelul a declanșat luni cel mai amplu val de lovituri aeriene împotriva a sute de ținte ale milițiilor Hezbollah, ucigând 182 de persoane, conform estimărilor libaneze, și a avertizat cetățenii să evacueze zonele în care a spus că grupul armat depozitează arme.
Fără să fi scăpat nici pe departe de necazurile politice, cancelarul german Olaf Scholz poate cel puțin să meargă cu capul un pic mai ridicat după alegerile de duminică (22 septembrie) din Brandenburg, un land (stat) din fosta Republică Democrată Germană care înconjoară capitala federală Berlin.
Încarcă mai mult