Rude și militari au participat la funeraliile din Kiev ale lui Anton Samborski, cunoscut și sub numele de Matityahu (Moty), care a fost ucis în luptă pe frontul din Ucraina. Samborski era fiul adoptiv al lui Moshe Reuven Azman, unul dintre cei mai proeminenți rabini ai țării.
Autoritățile din Republica Cehă, Polonia și landul est-german Saxonia se pregătesc pentru posibile ploi extreme și inundații în următoarele zile.
Premierul britanic Keir Starmer a sosit la Washington, unde se întâlnește vineri cu președintele american Joe Biden. O tema importantă de discuții va fi relaxarea limitărilor puse Kievului în folosirea armelor occidentale cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei.
Piloții ucrainenii au început instruirea pe avioanele F-16 la un centru de pregătire din România, inaugurat anul trecut la Baza Forţelor Aeriene Borcea, a anunțat un oficial de la Kiev. Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a mai precizat că se pregătește să facă o vizită în România.
Ucraina a acuzat joi Rusia că a folosit bombardiere strategice pentru a lovi într-un „atac nerușinat” o navă civilă de cereale în Marea Neagră, în zona economică maritimă a României. Ministerul de Externe român condamnă atacul.
Conducerea Bisericii Ortodoxe din Macedonia de Nord și-a exprimat sprijinul pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană, legată de de Biserica Ortodoxă Rusă, ale cărei activități au fost interzise în Ucraina în temeiul unei legi semnate luna trecută de președintele Volodimir Zelenski.
În România, Comunitatea Declic, o asociație civică, a transformat barajul de la Răstolița, din județul Mureș, într-un ecran gigant, pentru a transmite un mesaj de protest împotriva distrugerii Parcului Național Călimani.
Papa Francisc i-a îndemnat joi pe liderii politici din Singapore, un important centru financiar global, să le plătească salarii echitabile celor peste un milion de lucrători străini din țară. Apelul a ridicat din nou „capacul” de pe una din chestiunile jenante ale dinamicelor economii asiatice.
Rusia a lovit o navă cu grâne în Marea Neagră, în noaptea de miercuri spre joi, aproape de gurile Dunării. Inițial s-a relatat pe surse că lovitura condamnată de Ucraina ar fi fost în apele românești, dar românii au precizat că nu a fost chiar așa.
Germania a anunțat că intenționează să reintroducă controale temporare la graniță, pentru a respinge mai mulți migranți ilegali. Este o schimbare radicală față de politica ușilor deschise, instituită de nevoie de fostul cancelar Angela Merkel în timpul crizei migrației din 2015-2016.
Un tribunal rus a trimis joi în judecată trei avocați care îl reprezentau pe regretatul lider al opoziției Alexei Navalnîi, sub acuzații de „extremism”.
Opt clopote, dintre care unul cântărește peste patru tone, sunt repuse joi în clopotnița catedralei Notre Dame din Paris, cu doar câteva luni înainte de redeschiderea oficială a acesteia, la cinci ani după un incendiu devastator.
Încarcă mai mult