Emilian Galaicu-Păun

Apelul Chinei comuniste de a boicota ceremonia decernării Premiului Nobel pentru Pace militantului chinez pentru drepturile omului Lui Xiaobo, condamnat în decembrie 2009 la 11 ani de închisoare pentru „subminarea puterii de stat”, pare să fi fost auzit doar de 19 ţări (Afganistan, Algeria, Arabia Saudită, Argentina, Columbia, Cuba, Egipt, Irak, Iran, Kazahstan, Maroc, Pakistan, Rusia, Serbia, Sri Lanka, Sudan, Tunisia, Venezuela şi Vietnam), altminteri ele însele restanţiere la capitolul libertăţilor fundamentale. Astfel încât ambasadorii ţărilor UE, precum şi ai altor numeroase state, l-au cinstit, fie şi in absentia, vineri, 10 decembrie, pe cel mai cunoscut deţinut al regimului de la Beijing, reprezentat – helas! – de un scaun gol. (Între paranteze nu pot să nu amintesc că şi sovieticii l-au impus pe Boris Pasternak, în 1958, să se dezică de Premiul Nobel pentru Literatură; puţin a lipsit ca autorul lui Doctor Jivago să nu fie chiar închis. Ceea ce, poate, explică absenţa Rusiei lui Vladimir Putin de la ceremonia din 2010…)

În semn de omagiu adus proaspătului laureat, vă propun un poem de Bei Dao, el însuşi refugiat politic chinez (după revolta din Piaţa Tian’anmen, în 1989, la care ia parte), şi trecut de ani buni pe lista de aşteptare a Nobel-ului. (Mă întreb, mai mult retoric, care va fi poziţia Chinei în cazul în care Bei Dao l-ar lua…)

* * * * * * *
Bei DAO

Accents du terroir

Je parle chinois devant le miroir
un square a son propre hiver
je mets de la musique
il n’y a pas de mouches en hiver
pensivement je fais du café
les mouches n’entendent rien au mot patrie
j’ajoute un peu du sucre
la patrie, cet accent indéfinissable

A l’autre bout de la ligne
j’entends ma propre peur


(după : Le ciel en fuite. Anthologie de la nouvelle poésie chinoise établie et traduite par Chantal Chen-Andro et Martine Vallette-Hémery, Circe, 2004)

Pornisem să scriu, ieri seara – data de 8 decembrie (1980) te obligă! – despre felul unora de a intra în istoria pe uşa din dos, bunăoară prin asasinarea idolului lor. Mă gândeam că, departe de a fi un idol al cuiva, şi frageda democraţie din Republica Moldova ar putea fi sugrumată de un ins care s-a apropiat suficient de mult de aceasta, în ultimul an şi ceva, încât s-o strângă de gât de la înălţimea celor peste 2 metri ai săi. Doar că, după aceea, locul acestui nu va fi în puşcărie, ci în fruntea ţării.

Noroc de Poşta Moldovei care mi-a adus veşti ceva mai bune, şi anume revista Vatra, un ditamai număr dublu (nr. 10-11/2010), având ca temă de dezbatere „Expertiza comunismului”. Preţ de 90 de pagini format A-4, nume importante alături de tineri cercetători dezbat spinoasa problemă: în teorie, literatură, film şi teatru şi în oglinzi paralele. Înainte însă de a-l deschide, am remarcat că revista era împachetată într-o folie de celofan, peste plicul de hârtie, altminteri deteriorat. Cum nu e prima oară când mi se întâmplă aşa ceva de când lucrez la Vatra, ba chiar aş spune că, în anii 2000, era aproape o legitate să-mi vină corespondenţa desfăcută (naivă sau poate ştiutoare, poştăriţa mi-a spus odată: „Nu ştiu ce scrie acolo, da’ o cere la cenzură…”; n-am mai întrebat cine, fiind mulţumit că cel puţin o primesc), era să trec cu vederea incidentul, când de-odată s-a desprins un mic pătrat de hârtie, 10 x 10 cm, pe care era imprimat următorul text (îl reproduc întocmai, corectând între paranteze, cu italice, greşelile ortografice sau de stil):

„Stimate destinatar,
Noi regretăm profund de faptul (corect: noi regretăm faptul) că trimiterea poştală (corect: coletul poştal) a fost deteriorată, în procesul transportării şi sortării.
Într-adevăr, poşta (aici s-ar cere: corespondenţa) Dvs are pentru noi o importanţă majoră şi noi facem tot posibilul, ca (corect: tot posibilul ca – fără virgulă) fiecare trimitere (corect: plic, colet poştal) să ajungă la destinatar în mod rapid şi într-o stare bună. Însă, cu regret, în pofida eforturilor depuse, uneori (sintaxă bulversată; ar suna mai firesc aşa: „Uneori însă, din păcate şi în ciuda eforturilor depuse…”) se întâmplă astfel de situaţii din motive tehnologice.
Totuşi, fiţi siguri, că (iarăşi, nu e nevoie de virgulă!) administraţiile poştale atât din Moldova cât şi (din) alte ţări permanent depun toate străduinţele (de ce nu: eforturile?) spre ameliorarea proceselor tehnologice şi activizarea controlului asupra prelucrarii (corect: prelucrării) poştei, pentru a evita cazurile de deteriorare a trimiterilor (sic!) poştale.
Va (corect: Vă) mulţumim pentru înţelegere şi cerem scuze pentru deteriorarea ambalajului trimiterilor (sic!) poştale şi neplâcerile (corect: neplăcerile) pe care vi le-am produs neintenţionat.
Cu respect,
administraţia Î.S. „Poşta Moldovei”
Telefonul de contact: 27-23-85”

Mi-am închipuit, pe-o singură clipă, cum un mesaj la fel de agramat ar fi trimis de poşta franceză (la câte accente şi sedile are limba lui Voltaire!...), sau de cea britanică… şi nu am fost în stare să-mi închipui! O instituţie de stat pur şi simplu nu poate să-şi permită a călca în picioare limba de stat; or, a expedia asemenea misive agramate este ca şi cum ai trimite colete cu antrax, de-a dracului, ca să-i apuce inima pe toţi cărturarii. Adică, iarăşi: „Moarte intelectualilor!”?!...