Emilian Galaicu-Păun

Pornisem să scriu, ieri seara – data de 8 decembrie (1980) te obligă! – despre felul unora de a intra în istoria pe uşa din dos, bunăoară prin asasinarea idolului lor. Mă gândeam că, departe de a fi un idol al cuiva, şi frageda democraţie din Republica Moldova ar putea fi sugrumată de un ins care s-a apropiat suficient de mult de aceasta, în ultimul an şi ceva, încât s-o strângă de gât de la înălţimea celor peste 2 metri ai săi. Doar că, după aceea, locul acestui nu va fi în puşcărie, ci în fruntea ţării.

Noroc de Poşta Moldovei care mi-a adus veşti ceva mai bune, şi anume revista Vatra, un ditamai număr dublu (nr. 10-11/2010), având ca temă de dezbatere „Expertiza comunismului”. Preţ de 90 de pagini format A-4, nume importante alături de tineri cercetători dezbat spinoasa problemă: în teorie, literatură, film şi teatru şi în oglinzi paralele. Înainte însă de a-l deschide, am remarcat că revista era împachetată într-o folie de celofan, peste plicul de hârtie, altminteri deteriorat. Cum nu e prima oară când mi se întâmplă aşa ceva de când lucrez la Vatra, ba chiar aş spune că, în anii 2000, era aproape o legitate să-mi vină corespondenţa desfăcută (naivă sau poate ştiutoare, poştăriţa mi-a spus odată: „Nu ştiu ce scrie acolo, da’ o cere la cenzură…”; n-am mai întrebat cine, fiind mulţumit că cel puţin o primesc), era să trec cu vederea incidentul, când de-odată s-a desprins un mic pătrat de hârtie, 10 x 10 cm, pe care era imprimat următorul text (îl reproduc întocmai, corectând între paranteze, cu italice, greşelile ortografice sau de stil):

„Stimate destinatar,
Noi regretăm profund de faptul (corect: noi regretăm faptul) că trimiterea poştală (corect: coletul poştal) a fost deteriorată, în procesul transportării şi sortării.
Într-adevăr, poşta (aici s-ar cere: corespondenţa) Dvs are pentru noi o importanţă majoră şi noi facem tot posibilul, ca (corect: tot posibilul ca – fără virgulă) fiecare trimitere (corect: plic, colet poştal) să ajungă la destinatar în mod rapid şi într-o stare bună. Însă, cu regret, în pofida eforturilor depuse, uneori (sintaxă bulversată; ar suna mai firesc aşa: „Uneori însă, din păcate şi în ciuda eforturilor depuse…”) se întâmplă astfel de situaţii din motive tehnologice.
Totuşi, fiţi siguri, că (iarăşi, nu e nevoie de virgulă!) administraţiile poştale atât din Moldova cât şi (din) alte ţări permanent depun toate străduinţele (de ce nu: eforturile?) spre ameliorarea proceselor tehnologice şi activizarea controlului asupra prelucrarii (corect: prelucrării) poştei, pentru a evita cazurile de deteriorare a trimiterilor (sic!) poştale.
Va (corect: Vă) mulţumim pentru înţelegere şi cerem scuze pentru deteriorarea ambalajului trimiterilor (sic!) poştale şi neplâcerile (corect: neplăcerile) pe care vi le-am produs neintenţionat.
Cu respect,
administraţia Î.S. „Poşta Moldovei”
Telefonul de contact: 27-23-85”

Mi-am închipuit, pe-o singură clipă, cum un mesaj la fel de agramat ar fi trimis de poşta franceză (la câte accente şi sedile are limba lui Voltaire!...), sau de cea britanică… şi nu am fost în stare să-mi închipui! O instituţie de stat pur şi simplu nu poate să-şi permită a călca în picioare limba de stat; or, a expedia asemenea misive agramate este ca şi cum ai trimite colete cu antrax, de-a dracului, ca să-i apuce inima pe toţi cărturarii. Adică, iarăşi: „Moarte intelectualilor!”?!...

Ierte-mi-se paralela, mai puţin inspirată, între alegerile prezidenţiale din Coasta de Fildeş şi cele ale preşedintelui Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, alias Republica Literelor: după ce că preşedintele în exerciţiu (Laurent Gbagbo/ Mihai Cimpoi) este învins, şi într-un caz (54 % versus 46 %) şi-n altul (89 versus 76 voturi), cu un scor ce nu mai lasă loc de comentarii, acesta se cramponează în a nu-şi recunoaşte înfrângerea.

Trecând cu nonşalanţă peste voinţa (de schimbare!) a unor oameni vii, marii învinşi acuză – primul din Coasta (lui!) de Fildeş, cel de-al doilea din turn(at)ul (său) de fildeş – grave carenţe de procedură, din moment ce nu ei au ieşit învingători. Degeaba s-a pronunţat Comisia Electorală din Coasta de Fildeş, dându-l învingător pe Alassane Ouattara cu peste 54 %, rezultate recunoscute de comunitatea internaţională; peste noapte, Consiliul Constituţional al aceleiaşi Coaste (un organ creat pe lângă şeful statului, fidel acestuia) l-a re-condus pe Laurent Gbagbo în funcţia de preşedinte, adevărat cu doar 51 %, fără însă o recunoaştere externă, nici măcar zonală.

Tot vineri, 3 decembrie curent, Ministerul Justiţiei din Republica Moldova a confirmat legitimitatea alegerii lui Arcadie Suceveanu în funcţia de preşedinte al Uniuni Scriitorilor din R. Moldova, după ce tabăra adversă depusese o contestare imediat după Adunarea Generală din 29 octombrie. Timp de o lună şi mai bine scriitorii au avut, de facto, doi preşedinţi, unul angajat în procesul reformării USM, şi altul făcând campanie electorală prin satele Moldovei. Nu ştiu cât de convingător poate fi un perdant, cert este că partidul pe listele căruia acad. Mihai Cimpoi a candidat în aprilie 2009 nu a mai trecut pragul celor 4 %.

Asta da, mână de ajutor!... (Amintesc că imediat după Adunarea Generală a USM, dl acad. chemase la „lupta finală” cu comuniştii, el primul dând exemplu de „apostolat” electoral; se-nţelege de la sine că-n asemenea condiţii nici nu putea fi vorba de o schimbare la vârful USM!) Între timp, se cunoaşte verdictul urnelor, iar de ieri şi aprecierea juridică a votului scriitoricesc din 29 octombrie curent. Mi se par semnificative reacţiile taberelor (încă) adverse: pe de-o parte, preşedintele ales Arcadie Suceveanu i-a solicitat o întrevedere ex-preşedintelui Mihai Cimpoi; pe de-alta, Valeriu Matei, adevăratul mare perdant al Adunării Generale (nu intru în detalii; voi reveni cu datele la zi, după ce – sper! – organele abilitate vor face lumină asupra privatizării bufetului USM, ca să dau un singur exemplu), a declarat că va face recurs în apel. Cum ar fi, mâna întinsă a învingătorului versus braţul înarmat al justiţiei!

Situaţia devine şi mai penibilă odată cu anunţul făcut de televiziunile Moldova 1 şi Prime – acum încearcă de le explică tuturor celor care identifică mişcarea de renaştere naţională de la sfârşitul anilor ’80 începutul anilor ’90 cu USM că, din promotoare a democraţiei, obştea scriitoricească a ajuns iată cea mai conservatoare instituţie.

Însuşi faptul că a fost posibilă o comparaţie dintre Coasta de Fildeş şi USM spune multe despre căderea acesteia din urmă în rândul „ţărilor din lumea a treia”, de unde acum două decenii fusese în avangarda societăţii moldoveneşti. Printr-un simplu gest cavaleresc – ex-preşedintele îl felicită pe preşedintele ales şi asigură „la passation de pouvoirs” (la urma urmei, n-au lucrat ei cot la cot, că doar nu şi-au dat coate, timp de 20 de ani?!) – se poate pune capăt acestei căderi, pentru a începe reconstruirea unei societăţi greu încercate în ultimele două decenii.

În caz contrar, fiecare tabără va sta în coasta celeilalte. Iar scriitorii – câţi vor fi rămas – îşi vor căuta de scrisul lor, fiecare-n turnul/biblioteca lui de fildeş…