Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Întâmplarea face că pe 28 noiembrie curent am citit toată ziua – exceptând jumătatea de oră cât am stat la coadă ca să votez unul dintre partidele liberale ale Alianţei – eseul polonezului Czeslaw Milosz (1911-2004), laureat (în 1980) al Premiului Nobel pentru Literatură, Gândirea captivă, Humanitas, 2008. Apărută iniţial la o mică editură din Paris în chiar anul morţii lui Stalin, şi tradusă ulterior în toată lumea (ediţia germană beneficiază de prefaţa gânditorului Karl Jaspers), cartea „rămâne una dintre piesele de rezistenţă ale literaturii demnităţii într-un veac dominat de cruzime, barbarie, neruşinare şi amnezie, o copleşitoare mărturie şi o analiză de o scăpărătoare luciditate a mirajului ideologic totalitar” (Vladimir Tismăneanu). Pusă în ecuaţie cu contrautopia lui George Orwell, 1984, lucrarea lui Czeslaw Milosz este cu atât mai actuală, cu cât fenomenul de înrobire a intelectului se repetă, iată – la circa două decenii de la prăbuşirea URSS, bastionul comunismului la scară europeană –, într-o ţară luată aparte, R. Moldova (stat care, să nu uităm, se revendică din punct de vedere al dreptului internaţional, de la RASS Moldovenească, ce-şi „datora existenţa baionetelor unei armate străine”).

Nu despre cartea lui Czeslaw Milosz voi vorbi însă în cele ce urmează (o voi face-o, cât de curând, la rubrica mea „Carte la pachet” – ciuliţi-vă bine urechile!), ci despre fenomenul „intelectului înrobit”, şi încă de bună voie, de vreme ce se pune în slujba unei ideologii care-l dispreţuieşte pe faţă (de la V. I. Lenin citire: „Intelighenţia nu este creierul naţiunii, ci căcatul acesteia!”). Colegi de facultate (Limba şi Literatura Moldovenească) cu care montam clandestin, pe la 1981-1982, în subsolurile Casei de Cultură a Universităţii de Stat din Chişinău, spectacole poetice pe versuri de – horribile dictu! – Tudor Arghezi, iar ulterior (pe la 1984-1985) tipăream în 4 exemplare, cât „lua” maşina mea de scris „Moscova”, revista Ecoul Daciei, în samizdat, astăzi îngroaşă rândurile membrilor sau votanţilor PCRM. Aceiaşi colegi de presă democratică, de la Sfatul Ţării la Observatorul de Chişinău, din anii ’90, după ce că trecuseră prin cenaclul poetic „Alexe Mateevici” din anii 1988-1989, unii direct de la cenaclul „Mihai Eminescu”, iată-i înrolaţi în armata roşie, al cărei general (în rezervă, dar mereu pe cal, asemenea monumentului lui Kotovski) revine în forţă, după semieşecul partidelor democratice din scrutinul actual. Fraţi (români) care au trecut Prutul pentru a se pripăşi la NIT sau Ploaia de argint, la fel cum – în sens invers – mai mulţi intelectuali basarabeni, reputaţi drept anticomunişti la Chişinău (cu Leonida Lari în frunte), s-au aruncat în braţele lui Vadim Tudor pe motiv că – citez după memorie – „au suferit mai mult decât Coposu”. (Lista poate continua la nesfârşit…)

Tuturor acestora, cu care în studenţie am citit aceleaşi cărţi, adeseori pe sub masă, aş vrea să le amintesc, cu cuvintele lui Milosz, ce se cere de la ei din partea ideologiei pe care o slujesc: „Tocmai această imposibilitate interioară (…) îl convinge pe intelectual că dreptatea se află de partea celei mai bune – fiindcă singura – Metode. Căci o confirmă experienţa (…): să prevezi că arta, creaţia artistică incongruentă cu realismul socialist va fi fără valoare, după care să-l plasezi pe artist în condiţii în care o asemenea creaţie este fără valoare. Previziunile sunt îndeplinite”. Poate se răzgândesc, fie şi a posteriori; la fel cum tot ei ne cheamă: „Înainte! Că-nainte era mai bine…”

Chiar aşa – în plină criză, să avem oare suficiente motive de bucurie, noi, scriitorii & editorii, şi domniile voastre, cititorii?! Ei bine, oricine a intrat în aceste zile (18-22 noiembrie curent) sub cupola de la Romexpo Bucureşti, unde s-a ţinut Târgul de Carte Gaudeamus, şi mai cu seamă în zilele de sâmbătă şi duminică, trebuie că a simţit nevoia să intoneze: „Gaudeamus igitur…”. Pur şi simplu îţi tresălta inima văzând câtă lume (bună!) se află în treabă, adică – la carte! Asta după ce Bookfest-ul din iunie s-a întors într-o adevărată catastrofă, financiară şi nu numai, pentru participanţi – o mulţime de edituri importante strălucind prin absenţă, foarte puţine noutăţi, şi nici publicul cititor n-a dat năvală…

Ce s-o fi întâmplat din vară până-n toamnă, greu de spus. De unde grevele s-au ţinut lanţ, disponibilizările şi ele au mărşăluit triumfător înainte, iar salariile şi-au plecat capetele, să nu li se taie ce a mai rămas întreg, lumea n-a găsit altceva mai bun de făcut în acest week-end decât să arunce banii pe cărţi! Prăpădenie de oameni, de toate vârstele & condiţiile sociale, mişunând într-o veselie printre standuri, de la o editură la alta, de la o lansare la alta, de la un nivel la altul (din cele trei, că dacă ar fi fost mai multe, oricum erau pline). Evenimentele şi ele au încercat să ţină pasul, astfel încât concomitent aveau loc câteva zeci de lansări, la case mari şi mai mici, ale unor autori de primă mână (Neagu Djuvara, la Humanitas; Andrzej Stasiuk, la Rao etc.) sau abia intrându-şi în mână. Totul într-o atmosferă de voie bună, dacă nu cumva de chef – şi asta fiindcă în chiar buricul Târgului poetul Mircea Dinescu, proaspăt reconvertit în… oenolog & cântăreţ, îşi vindea ultima sa carte la pachet cu o sticlă de vin de proprie fabricaţie şi un CD cu cântece de inimă albastră în interpretarea autorului, „Femeile din secolul trecut”. Totul, pentru numai 50 de lei – şi lumea a făcut coadă, în fiece zi, de nu-ţi venea să-ţi crezi ochilor câţi cititori/ băutori/ melomani au apărut peste noapte în România!

Cea mai mare surpriză a Târgului a venit însă de la o editură mică, din provincie (mai exact, din Bistriţa, care – între paranteze fie spus – numai provincie literară nu poate fi numită, ea dând cel puţin doi tineri scriitori de mare valoare, Dan Coman şi Marin Mălaicu-Hondrari): când toată lumea îşi pierduse definitiv speranţa de a-l mai vedea publicat pe Ion Mureşan cu un nou volum, editura Charmides i-a scos, în condiţii de lux, cartea Alcool, la distanţă de 17 ani de la Poemul care nu poate fi înţeles, Arhipelag, 1993. Ceea ce chiar constituie o noutate, chit că majoritatea poemelor din volum sunt răscunoscute, de pe la festivalurile de poezie, unde Muri le tot recită de vreun deceniu şi mai bine (voi reveni cu o prezentare a volumului, la rubrica mea „Carte la pachet”, în săptămânile ce urmează). Nu ştiu cum se explică alegerea poetului clujean, căci nu există editor de literatură în toată România care să nu fi dorit a-i scoate cartea, anunţată din când în când ba de o casă, ba de alta, şi recenzată – avant la lettre! – de Al. Cistelecan în Al doilea top. Îmi place să cred că a făcut-o din generozitate, aşa cum doar Marii Poeţi ştiu s-o facă, pentru a da un coup de puce micii case bistriţene.

Închei aici, nerăbdător să revin la lectura poemelor ionmureşănene, pe care de altfel le ştiu pe dinafară! Doar că poezie e mereu pe dinăuntru!

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG