Româna prost vorbită este chiar moldoveneasca din Constituţia RM, art. 13!
Cetăţean mai puţin turmentat, abia revenit pe meleagurile natale după o lună petrecută în oraşul-lumină (vă mai amintiţi: „Fie pâinea cât de rea/ tot mai bună-i la Paris!”), urmăresc şi eu, de câteva seri, dezbaterile electorale la Moldova 1, animate de Mircea Surdu – chiar dacă ştiu cu cine votez. Ingrată (e)misiune!
Într-o primă fază, când şi-au disputat electoratul partidele mai mult sau mai puţin aşezate, lucrurile au mers cum au mers – nu că toţi liderii formaţiunilor noastre ar fi neapărat nişte oratori înnăscuţi, dar un minim de „vocabular al seducţiei” şi l-au însuşit, astfel încât înainte de a ajunge la mintea ascultătorilor, mesajul acestora nu a folosit urechile pe post de preş. Excepţie face, din cei pe care mi-a fost dat să-i ascult, preşedintele Partidului Patrioţilor Moldovei, apărătorul nr. 1 al art. 13 din Constituţia RM (acela cu „limba moldovenească”, în opinia candidatului – piatra de hotar a statalităţii noastre), care vorbea o limbă (fie şi) „moldovenească” de te strângea în spate. (Între paranteze mă întreb cum se face că tocmai „stataliştii” declaraţi – de la Voronin, Ţurcan, Stepaniuc & Co la cei de ultimă oră – vorbesc atât de prost limba statului pe care-l apără cu atâta înverşunare de o posibilă „românizare” pusă la cale, zic ei, de partidele liberale…)
Când le-a venit însă rândul candidaţilor independenţi, lucrurile au luat o turnură ridicolă, dacă nu de-a dreptul tragică. „Experţi” (cu ghilimelele de rigoare) în economie, jurisprudenţă, politologie, relaţii internaţionale etc., etc., operând (unii) cu un vocabular de circa o sută-două de cuvinte, vorbind palatalizat ca şi cum dezbaterile ar avea loc nu la Moldova 1, ci la vreun post televizat din Tirişpolea, calchiind la fiece pas (din rusă, inclusiv cei mai tineri care nu cred să fi apucat s-o înveţe la şcoală), încearcă să mă convingă seară de seară că deţin cunoştinţele & toate aptitudinile necesare unui parlamentar. Mai puţin, cele – elementare!!! – de a vorbi corect limba poporului pe care pretind să-l reprezinte. Am pescuit astfel tot felul de mo(n)ste de exprimare, una mai gogonată ca alta, cea mai „inofensivă” fiind perla lansată vineri seara de Sergiu Banari: „cea mai mare periculă” (mă întreb cât l-o fi costat operaţia de schimbare de sex a cuvântului pericol?). Oricine a urmărit dezbaterile trebuie să fi înregistrat mii de asemenea aberaţii, lansate de pe micul ecran – musai să se fi pus semnul +18, pentru a-i scuti pe bieţii copii de asemenea luări de cuvânt neruşinate.
Dacă-mi amintesc bine, atât ex-, cât şi preşedintele interimar veneau cu ideea de a-i atesta psihic pe candidaţii la înaltele funcţii în stat. Eu cred că examinarea trebuie să înceapă cu câteva trepte mai jos, chiar de la un extemporal scris care să-i înlăture pe agramaţi, oricât de „blindaţi” cu diplome de tot soiul ar fi aceştia. Ar urma proba de artă oratorică, indispensabilă unei „voci” publice. Abia cei care stăpânesc limba de stat pot fi admişi la dezbateri televizate; în caz contrar, riscăm să prefacem televiziunea într-o sursă de poluare fonică, una în plus.
La finalul emisiunii, Mircea Surdu îi pune fiecăruia o întrebare „individuală” – chipurile, să-i testeze sinceritatea. Tot urmărindu-i pe „independenţi”, aproape că-mi venea să-i suflu, ca la şcoală, o întrebare pentru toată lumea: De ce (se) vorbeşte atât de prost limba de stat, indiferent cum îi spunem? Dacă nu cumva tocmai aici e de căutat răspunsul – româna prost vorbită este chiar moldoveneasca din Constituţia RM, art. 13!