Emilian Galaicu-Păun

Tocmai m-am întors de la colocviul naţional „Zilele poeziei Iustin Panţa”, ediţia a IX, 6-7 noiembrie 2010, Sibiu, organizate de revista Euphorion în colaborare cu USR, filiala Sibiu. Cine dintre cei care l-au cunoscut (şi iubit!) pe Iustin – poetul dispărut tragic, în 2001, într-un accident de maşină – nu ar fi răspuns invitaţiei organizatorilor?! E şi acesta, colocviul ce-i poartă numele, un fel de a-i cultiva posteritatea celui care s-a dus în pământ cu zile, dar care totuşi revine an de an odată cu „Zilele Iustin Panţa”.

Anul acesta „Zilele...” au debutat chiar de ziua poetului, pe 6 noiembrie [1964], şi tot în premieră au fost expuse câteva poze făcute de maestrul fotograf Ion Cucu, cu puţin timp înainte ca Iustin să se prăpădească. Sunt chiar ultimele (!!!) imagini ale artistului la tinereţe, surprinse în octombrie 2001 la Neptun, dintre care două – cu Ioan Flora, un alt mare dispărut gesticulând larg în cadru – parcă anunţau o funestă succesiune. La fel de cutremurătoare mi s-a părut şi mărturia maestrului fotograf, care doar dintr-o întâmplare (nu-i pot zice fericită, de vreme ce s-a lăsat cu moarte de om) nu s-a aflat el (şi nu Iustin) pe locul mortului…

Lansările de carte ce au urmat – nu mai puţin de şase (deloc întâmplător, primul volum lansat a fost cel al poetului piatra-nemţean Aurel Dumitraşcu, mort acum 2 decenii la nici 35 de ani, Cine merge în paradis, Editura Conta, 2010) – trebuie că au contribuit şi ele la transformarea unor festivităţi comemorative (în prezenţa tatălui lui Iustin) într-un colocviu naţional de poezie: masa rotundă de a doua zi cu tema Starea poeziei, azi, departe de a fi una de pomenire, s-a dovedit una a tuturor posibilităţilor (Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, O. Nimigean, Claudiu Komartin, Ion Es. Pop, Andrei Terian, Radu Vancu, Ioan Radu Văcărescu şi cu voia Dvs. şi subsemnatul propunând tot atâtea grile de lectură ale literelor române contemporane). Şi ce poate fi mai fertil pentru posteritatea unui autor decât revendicarea poeziei sale de către generaţia tânără?! Inclusiv, sub forma unui premiu naţional pentru debut „Iustin Panţa”, al doilea ca valoare după cel acordat pe 15 ianuarie la Botoşani…

În tot acest timp, televiziunile au transmis, din oră-n oră, reportaje ample despre Adrian Păunescu, plecat şi el în lumea celor drepţi în aceste zile, iar exagerările n-au lipsit: de la „poet naţional” s-a sărit nonşalant la „cel mai mare poet român al tuturor timpurilor” (Florin Piersic). Brusc, parcă ne-am fi întors în perioada Cenaclului „Flacăra”, la acea libertate (supravegheată, dacă nu cumva de-a dreptul încadrată) cu voie de la poliţie ce a marcat tinereţea multor artişti. Felul în care era reluat, pe mică pe ceas, poemul Rugă pentru părinţi, în recitarea bardului de la Bârca – tot mai lăcrămoasă în ultima vreme –, părea să spună foarte clar că posteritatea începe în timpul vieţii, şi că „îmbălsămarea” se face… manu propria. Cum însă despre defunct aut bene aut nihil, cred că e la fel de imoral să-l miruieşti, tocmai pe cineva uns cu toate alifiile. (Nu pot să nu citez, între paranteze, din jurnalul Constanţei Buzea, mare poetă şi totodată prima lui soţie: „Ambiţia de a fi lider de grup îl munceşte, dar încă nu-i iese. […] Lacom şi avid să parvină. Îşi simte valoarea, superioritatea, dar e superficial totuşi, posesiv, violent şi gelos…”)

Dincoace de ecran, printre atâtea nume importante & promiţătoare ale literaturii române contemporane venite la Sibiu de drag de Iustin Panţa într-un week-end numai bun de ieşit la iarbă verde, posteritatea însemna mai puţin cultul poetului dispărut cât cultivarea celor foarte tineri & vii.

Nu pot să ştiu dacă PR-iştii partidelor din R. Moldova l-au cetit pe Platon – mai cu seamă Banchetul acestuia, în care se vorbeşte despre androgini, acele „fiinţe sferice, prevăzute cu patru braţe, patru picioare, două capete, două inimi, două sexe [care] în rotirea lor extatică (…) căpătau o prea mare fericire, o prea mare putere de fericire”. (Se cunoaşte însă ce a urmat: „Atunci Zeus, cu fulgerul său gelos, se grăbi să secţioneze în două jumătăţi acele corpuri perfecte…”)

Cert este că afişele electorale ale unuia dintre candidaţi îmi amintesc mereu – şi asta deoarece dau de ele la toate staţiile de troleibuz – de androginii lui Platon, de data asta cu semnul minus: departe de a fi atins perfecţiunea, ele mi se par de-a dreptul dizgraţioase. Iată despre ce este vorba: pe un baner se înfăţişează Marian Lupu, iar spate-n spate cu el actorul Igor Chistol; pe altul, acelaşi Marian Lupu, iar spate-n spate cu el cântăreaţa Nelly Ciobanu; pe un al treilea, acelaşi Marian Lupu, iar spate-n spate cu el interpretul Ion Suruceanu. Într-un cuvânt, Lupu cu trei iezi! Înţeleg bine că atleticul ex-candidat la preşedinţia R. Moldova din partea AIE se prinde astfel să ducă-n spinare cultura noastră, cel puţin prin reprezentanţii ei de top, dar la fel de bine că şi artiştii sunt puşi să-l ducă-n cârcă pe ditamai colosul cu picioare de lut al politicii naţionale. Şi că, fiind domnia sa mai baban, nu unul, trei abia dacă-l pot duce! Ca să nu mai vorbim de artiştii din spoturile publicitare – Geta Burlacu, Roman Iagupov ş.a. – ce-şi joacă rolul de exponate de vitrină, furând ochii trecătorilor.

Nu este pentru prima oară şi, cu certitudine, nici ultima dată când artiştii sunt mobilizaţi – acesta-i cuvântul! – să promoveze un produs politic, fie că este vorba de partid sau lider de partid (ceea ce, uneori, este cam acelaşi lucru); ceea ce m-a supărat de data asta este felul absolut lipsit de eleganţă de a o face. Degeaba Nelly Ciobanu, Igor Chistol & Ion Suruceanu ne îndeamnă să votăm PD-ul lui M. Lupu, de vreme ce-i întorc spatele, după cum se poate vedea la orice colţ (alb, era cât pe ce să scriu!) de stradă. Din contră, faptul că responsabilitatea actului de guvernare este pusă pe umerii fragili ai lui Nelly sau pe cei împovăraţi de ani ai lui Ion Suruceanu ar trebui să dea de gândit – vorba vine: „Ţi-o i da una de n-ai s-o poţi duce!” (Doar atleticul Igor Chistol ar putea face faţă – nu guvernării, căratului în spinare!)

…şi dacă tot s-a ajuns aici, de ce nu i-am mobiliza şi pe eroii de basme – slava Domnului, sunt destui, şi nici de copyright n-ar fi nevoie – în slujba cutărei sau cutărei formaţiuni: Strâmbă-Lemne pentru PDL, Păsărilă Lăţ-Lungilă pentru PL, Împăratul Roşu (sau poate Flămânzilă & Sătilă?!) pentru PCRM, Spânul pentru PPCD (lista rămâne deschisă…). Sau – de ce nu? – şi personajele unor opere bine cunoscute: Ivan Turbincă pentru Gasterbaiterul care a venit acasă, Guguţă pentru nepotul unchiului, Trăsnea pentru… dar acesta-i mai degrabă un personaj colectiv în politichia noastră! Mă opresc aici, pentru a nu le da idei – ferească sfântul, s-ar putea să ni le pună în spinare!