Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

ʼ89

(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

La întoarcere din Franţa, pe 30 octombrie curent, puţin a lipsit să iau în braţe – literalmente!!! – pământul patriei: avionul de cursă Bucureşti-Chişinău a avut un (ditamai!) hop la aterizare, astfel încât pasagerii au săltat de pe locurile lor până-n pod. Fireşte, echipajul s-a făcut că plouă, fără să ofere vreo explicaţie ceva, decât poate expresia de panică întipărită pe chipul stewardesei, ce şi-a pierdut pentru o clipă zâmbetul de serviciu. „Cum v-a plăcut aterizarea?”, m-a întrebat maestrul Titus Jucov, şi el pe drum de întoarcere de la Paris. „Ca din topor”, i-am răspuns, amintindu-mi de o altă întâmplare recentă cu un pilot basarabean, ajuns în situaţia de a forţa uşa de la carlingă cu… toporul, după ce lăsase nava în grija pilotului-automat cât timp el se alăturase unor prieteni din salon, la o partidă de poker.

Nu doar aterizarea a fost oarecum forţată, ultimele noutăţi din cultură au şi ele ceva abrupt – aflu bunăoară că acad. Mihai Cimpoi, marele perdant în bătălia pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din Moldova, contestă legitimitatea noului preşedinte, dl Arcadie Suceveanu, ales cu 89 de voturi faţă de 76, ale (deja) ex-preşedintelui, pe motiv că (Sic!) contra-candidatul său nu a întrunit 50% + 1 voturi din numărul total al membrilor USM. Numai că – nota bene! – la Adunarea Generală au luat parte 196 de delegaţi, dintre care au votat în cele din urmă doar 165. Diferenţa de tocmai 13 voturi (a dracului diferenţă!) spune însă mai mult decât acel „+1”, invocat de Inamovibilul & partizanii NEschimbării.

Este, înainte de toate, o sancţiune usturătoare dată Inamovibilului (din 1990, când M. Cimpoi devenea preşedinte al USM), dar şi anturajului său apropiat, care a reuşit contra-performanţa de a pune USM pe butuci, după ce că a pierdut o publicaţie (Literatura şi Arta a devenit peste noapte ziarul unui singur scriitor, Nicolae Dabija), şi a distrus o alta, printr-o deturnare frauduloasă a banilor proveniţi de la USR pentru revista Basarabia către nou-înfiinţata (pe atunci, doar pe hârtie) Viaţa Basarabiei. Dar şi o victorie morală a obştii scriitoriceşti, acum pe punctul de a întoarce o pagină – deloc glorioasă.

Nu am de gând să fac aici un inventar al „anilor Cimpoi” – graşi pentru o gaşcă de apropiaţi, dar păguboşi pentru procesul literar de la noi; constat doar că cine nu ştie să piardă pur şi simplu nu merită să câştige.

Totodată amintesc că, în ’89, USM a fost în avangarda luptei pentru democratizarea societăţii, pentru ca apoi să-şi terfelească imaginea cu tot felul de scandaluri financiare („cazul Vasile Caras”, ca să dau un singur exemplu), modificări peste noapte ale statutului (ca să iasă, iar şi iar, Inamovibilul preşedinte), şi mai încoace cu plagiate în serie. Toate purtând girul academic. Ei bine, cele 89 de voturi ale lui Arcadie Suceveanu, noul preşedinte ales, vin parcă să răzbune două decenii de stare pe loc, şi totodată să relanseze uniunea noastră de creaţie. O cifră simbolică, acest 89!
(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

Noroc cu greviștii autohtoni – rromii s-au eclipsat, pentru o vreme, din dezbaterile publice din Hexagon. Nu și din spațiul public francez. Așa se face că, dacă vrei să mergi la țigănci (a nu se confunda cu titlul nuvelei lui Mircea Eliade!), n-ai decît să ieși pe unul dintre marile bulevarde ale capitalei franceze, iar și mai sigur – pe una dintre arterele turistice, fie că este vorba de piața din fața catedralei Notre-Dame de Paris, fie de colina Monmartre sau de Trocadero. Pretutindeni, felul acestora de a-i aborda pe turiștii străini este tras la indigo – mai întîi te întreabă dacă vorbești engleza (sic!), apoi urmează o scurtă dar strigătoare la cer chemare de ajutor, și asta deoarece cea de-a V-a Republică – vezi Doamne!!! – îi persecută pe rromi. Unii turiști pun botul și își duc mîna la buzunar.

Nu aș fi abordat probabil tema rromilor din Franța dacă, ieșind în fiecare dimineață din sediul Ambasadei României de pe rue Saint-Dominique, nu aș fi dat – aproape invariabil – de bărbați și femei de etnie rromă, veniți la consulat să-și rezolve problemele curente. Odată admiși în incinta ambasadei, se poartă cît se poate de respectuoși, prin tot comportamentul lor arătînd că sunt oameni civilizați și bine crescuți. Totuși o neliniște li se citește pe fețe – de bună seamă, cînd faci parte dintr-o seminție ce pare a privilegia mai presus de toate libertatea de mișcare, nu mergi chiar de bună voie la o instituție de stat. Din cîte se pare, și funcționarii ambasadei sunt obișnuiți cu prezența lor, astfel încît li se deschide poarta de fier înainte chiar ca aceștia să apese butonul soneriei.

Nu mai departe de intersecția rue Sain-Dominique – boulevard Bosquet (adica la nici 25 de metri de ambasadă), cerșește un tînăr român, de dimineața și pînă seara tîrziu. Nu știu de ce și-a ales (sau i s-a repartizat) anume acest loc, poate că proximitatea Patriei – adevărat, reprezentată la nivel de ambasadă – și-a spus cuvîntul. Cum vremea s-a răcit, este înfofolit într-o pătură ce-i acoperă picioarele, dar și fără a și le ascunde este limpede că oricum nu are încontro se duce. Habar n-am cîți din funcționarii ambasadei și-au plătit „obolul patriotic”, aruncîndu-i 10 sau 20 de cenți de pomană; cert este că nimănui nu i-a dat prin cap să-l poftească la secția consulară, cel puțin cît să-l întrebe de acte. După cum arată și vorbește – l-am auzit într-o zi discutînd cu un bărbat mai în vîrstă, și el român din talpă –, nu are cum trece drept rrom, și deci nu poate conta pe mila străinilor. Și atunci rabdă de foame și frig, cerșind nu atît cu vocea (nu l-am auzit niciodată vorbind franceza), cît din priviri. La doar cîteva sute de metri de restaurantul cu specific românesc, Doina

Și bărbații rromi, ei ce fac în timp ce mamele, soațele sau fiicele lor le povestesc străinilor cum sunt persecutați de urmașii sanculoților? – mă întrebam eu în toate aceste zile, pînă cînd luînd metroul pe o linie mai aglomerată & la o oră de vîrf, m-am pomenit cu un întreg taraf în vagon, cîntînd de-a valma tot repertoriul balcanic, de la sîrbe și giamparale la Valurile Dunării. Pentru parale, alias cenți, se înțelege. Scena m-ar fi încîntat (poate) acum 15 ani, cînd descopeream filmele lui Emir Kusturica, acum însă un cîntec de inimă albastră în metrou mi se pare la fel de penibil ca inscripția de pe cartonul unui cerșetor, pe care o remarcasem chiar la intrarea în gura de metrou: MERSI BOCU (literalmente!!!). Felul în care era scrisă spunea BOCU – vorba vine – despre cel care a zmîngălit-o. Dacă nu cumva despre toți cei care umblă cu mîna întinsă și „MERSI BOCU!” în dinți.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG