Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)
Emilian Galaicu-Păun (Foto: Igor Schimbător)

Nu pot să ştiu dacă PR-iştii partidelor din R. Moldova l-au cetit pe Platon – mai cu seamă Banchetul acestuia, în care se vorbeşte despre androgini, acele „fiinţe sferice, prevăzute cu patru braţe, patru picioare, două capete, două inimi, două sexe [care] în rotirea lor extatică (…) căpătau o prea mare fericire, o prea mare putere de fericire”. (Se cunoaşte însă ce a urmat: „Atunci Zeus, cu fulgerul său gelos, se grăbi să secţioneze în două jumătăţi acele corpuri perfecte…”)

Cert este că afişele electorale ale unuia dintre candidaţi îmi amintesc mereu – şi asta deoarece dau de ele la toate staţiile de troleibuz – de androginii lui Platon, de data asta cu semnul minus: departe de a fi atins perfecţiunea, ele mi se par de-a dreptul dizgraţioase. Iată despre ce este vorba: pe un baner se înfăţişează Marian Lupu, iar spate-n spate cu el actorul Igor Chistol; pe altul, acelaşi Marian Lupu, iar spate-n spate cu el cântăreaţa Nelly Ciobanu; pe un al treilea, acelaşi Marian Lupu, iar spate-n spate cu el interpretul Ion Suruceanu. Într-un cuvânt, Lupu cu trei iezi! Înţeleg bine că atleticul ex-candidat la preşedinţia R. Moldova din partea AIE se prinde astfel să ducă-n spinare cultura noastră, cel puţin prin reprezentanţii ei de top, dar la fel de bine că şi artiştii sunt puşi să-l ducă-n cârcă pe ditamai colosul cu picioare de lut al politicii naţionale. Şi că, fiind domnia sa mai baban, nu unul, trei abia dacă-l pot duce! Ca să nu mai vorbim de artiştii din spoturile publicitare – Geta Burlacu, Roman Iagupov ş.a. – ce-şi joacă rolul de exponate de vitrină, furând ochii trecătorilor.

Nu este pentru prima oară şi, cu certitudine, nici ultima dată când artiştii sunt mobilizaţi – acesta-i cuvântul! – să promoveze un produs politic, fie că este vorba de partid sau lider de partid (ceea ce, uneori, este cam acelaşi lucru); ceea ce m-a supărat de data asta este felul absolut lipsit de eleganţă de a o face. Degeaba Nelly Ciobanu, Igor Chistol & Ion Suruceanu ne îndeamnă să votăm PD-ul lui M. Lupu, de vreme ce-i întorc spatele, după cum se poate vedea la orice colţ (alb, era cât pe ce să scriu!) de stradă. Din contră, faptul că responsabilitatea actului de guvernare este pusă pe umerii fragili ai lui Nelly sau pe cei împovăraţi de ani ai lui Ion Suruceanu ar trebui să dea de gândit – vorba vine: „Ţi-o i da una de n-ai s-o poţi duce!” (Doar atleticul Igor Chistol ar putea face faţă – nu guvernării, căratului în spinare!)

…şi dacă tot s-a ajuns aici, de ce nu i-am mobiliza şi pe eroii de basme – slava Domnului, sunt destui, şi nici de copyright n-ar fi nevoie – în slujba cutărei sau cutărei formaţiuni: Strâmbă-Lemne pentru PDL, Păsărilă Lăţ-Lungilă pentru PL, Împăratul Roşu (sau poate Flămânzilă & Sătilă?!) pentru PCRM, Spânul pentru PPCD (lista rămâne deschisă…). Sau – de ce nu? – şi personajele unor opere bine cunoscute: Ivan Turbincă pentru Gasterbaiterul care a venit acasă, Guguţă pentru nepotul unchiului, Trăsnea pentru… dar acesta-i mai degrabă un personaj colectiv în politichia noastră! Mă opresc aici, pentru a nu le da idei – ferească sfântul, s-ar putea să ni le pună în spinare!

ʼ89

(Foto: Igor Schimbător)
(Foto: Igor Schimbător)

La întoarcere din Franţa, pe 30 octombrie curent, puţin a lipsit să iau în braţe – literalmente!!! – pământul patriei: avionul de cursă Bucureşti-Chişinău a avut un (ditamai!) hop la aterizare, astfel încât pasagerii au săltat de pe locurile lor până-n pod. Fireşte, echipajul s-a făcut că plouă, fără să ofere vreo explicaţie ceva, decât poate expresia de panică întipărită pe chipul stewardesei, ce şi-a pierdut pentru o clipă zâmbetul de serviciu. „Cum v-a plăcut aterizarea?”, m-a întrebat maestrul Titus Jucov, şi el pe drum de întoarcere de la Paris. „Ca din topor”, i-am răspuns, amintindu-mi de o altă întâmplare recentă cu un pilot basarabean, ajuns în situaţia de a forţa uşa de la carlingă cu… toporul, după ce lăsase nava în grija pilotului-automat cât timp el se alăturase unor prieteni din salon, la o partidă de poker.

Nu doar aterizarea a fost oarecum forţată, ultimele noutăţi din cultură au şi ele ceva abrupt – aflu bunăoară că acad. Mihai Cimpoi, marele perdant în bătălia pentru preşedinţia Uniunii Scriitorilor din Moldova, contestă legitimitatea noului preşedinte, dl Arcadie Suceveanu, ales cu 89 de voturi faţă de 76, ale (deja) ex-preşedintelui, pe motiv că (Sic!) contra-candidatul său nu a întrunit 50% + 1 voturi din numărul total al membrilor USM. Numai că – nota bene! – la Adunarea Generală au luat parte 196 de delegaţi, dintre care au votat în cele din urmă doar 165. Diferenţa de tocmai 13 voturi (a dracului diferenţă!) spune însă mai mult decât acel „+1”, invocat de Inamovibilul & partizanii NEschimbării.

Este, înainte de toate, o sancţiune usturătoare dată Inamovibilului (din 1990, când M. Cimpoi devenea preşedinte al USM), dar şi anturajului său apropiat, care a reuşit contra-performanţa de a pune USM pe butuci, după ce că a pierdut o publicaţie (Literatura şi Arta a devenit peste noapte ziarul unui singur scriitor, Nicolae Dabija), şi a distrus o alta, printr-o deturnare frauduloasă a banilor proveniţi de la USR pentru revista Basarabia către nou-înfiinţata (pe atunci, doar pe hârtie) Viaţa Basarabiei. Dar şi o victorie morală a obştii scriitoriceşti, acum pe punctul de a întoarce o pagină – deloc glorioasă.

Nu am de gând să fac aici un inventar al „anilor Cimpoi” – graşi pentru o gaşcă de apropiaţi, dar păguboşi pentru procesul literar de la noi; constat doar că cine nu ştie să piardă pur şi simplu nu merită să câştige.

Totodată amintesc că, în ’89, USM a fost în avangarda luptei pentru democratizarea societăţii, pentru ca apoi să-şi terfelească imaginea cu tot felul de scandaluri financiare („cazul Vasile Caras”, ca să dau un singur exemplu), modificări peste noapte ale statutului (ca să iasă, iar şi iar, Inamovibilul preşedinte), şi mai încoace cu plagiate în serie. Toate purtând girul academic. Ei bine, cele 89 de voturi ale lui Arcadie Suceveanu, noul preşedinte ales, vin parcă să răzbune două decenii de stare pe loc, şi totodată să relanseze uniunea noastră de creaţie. O cifră simbolică, acest 89!

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG