Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun









…să zicem că iniţiativa conducerii USM de a convoca, în plină caniculă (conjugată, vai! cu inundaţii) Conferinţa Tinerilor Scriitori – 2010, nu este un gest preelectoral, iar primirea celor peste 30 de membri noi, dintre care cel mai tânăr are doar 22 de ani, iar cel mai în vârstă (mulţi înainte!) 86, s-a făcut cu gândul la personalităţile acestora, şi nu la eventualele voturi pro-actuala conducere. Să ne imaginăm că ministrul Tineretului şi Sportului, dl Ion Cebanu, după ce că a alocat suma necesară organizării Conferinţei, a onorat cinstita adunare din considerente pur estetice, fără a se gândi la alegerile din toamnă, chit că atât în discursul Domniei Sale, cât şi în cel al actualului preşedinte al USM, dl Mihai Cimpoi, s-a adus un „călduros omagiu” (ierte-mi-se limba de lemn) tinerilor cărora, pe bune, li se datorează schimbarea din 7 Aprilie. Să presupunem că selecţia acestora s-a făcut „la sânge” şi că au răspuns invitaţiei doar cei chemaţi (nici o grijă – neaveniţii vin singuri!), astfel încât „toată floarea” tinerei generaţii era prezentă la masa rotundă, animată cu binecunoscuta-i competenţă de poetul Arcadie Suceveanu, vice-preşedintele USM…

În realitate, senzaţia că s-a pus de o „şezătoare literară”, şi încă una improvizată, nu m-a părăsit nici o clipă, în ciuda unei (singure!) comunicări de bază în cunoştinţă de cauză („Aspecte ale creaţiei tinerilor”, de Arcadie Suceveanu, din care reţin: „Diferenţa specifică a acestor autori este autenticismul, realul desacralizat, poezia simţurilor, a demoralizării, a scepticismului şi a cinismului sau, aşa cum spune undeva chiar mentorul generaţiei 2000, regretatul critic literar Marin Mincu, a visceralizării segmentului biografic, explorat până la marginile abjecţiei. (…) Aceşti poeţi şi prozatori se arată dispuşi să accepte o nouă baie de real, menţinându-se cu mai multă prudenţă în formula unui textualism ingenuu, mai puţin ironic şi artificios”) şi a câtorva discursuri anunţate din timp, mai mult sau mai puţin la temă. Pe cât de bine intenţionaţi se arătau mentorii cenaclurilor & directorii unor publicaţii de profil (mi-a plăcut în linii mari discursul Claudiei Partole; mai puţin, ca să nu zic deloc, al lui Ion Anton sal al Renatei Verejanu), pe atât de alături cu ce se întâmplă păreau tinerii (până şi Aurelia Borzin, redactor-şef al revistei Clipa, care numai reverenţioasă nu este, s-a pierdut în mulţumiri etc.). Ca şi cum, convocaţi în grabă la o „tabără de odihnă şi creaţie”, aşteptau să li se dea o „temă pentru acasă” şi cu asta basta. Noroc de discursul lui Leo Butnaru, în răspăr, care a încins atmosfera. Dintre tineri, abia cel al Aureliei Cojocaru (alias, Aura Maru – reţineţi acest nume, după mine unul de mare viitor) a spart gheaţa, după care s-a anunţat pauza de masă.

Nu ştiu la ce anume se aşteptau tinerele talente şi nici în speranţa cărui miracol au ţinut să participe la Conferinţă mai vârstnicii noştri colegi, maestrul Vladimir Beşleagă să zicem. Cert e că cei chemaţi să facă literatură trebuie că s-au simţit frustraţi, ascultând laudele scriitorului Ion Anton la adresa unor versuri submediocre, pe când cei neaveniţi o fi jubilând la ideea că în USM se intră cu hurta. Dacă totuşi se trece peste calitatea acestei zise întruniri cu iz de cumătrie şi se privilegiază cantitatea, ei bine – mă bucur că, cel puţin, acestor tineri li s-a dat formidabila şansă să se cunoască ei înde ei, iar scriitorilor consacraţi să dea ochii cu… posteritatea. O posteritate la vârsta debutului…

După ce generaţii de poeţi au scos din minele Singurătăţii tot aurul & argintul, fără a uita de nestematele lirice ale acesteia, pornirea Lilianei Armaşu de a săpa noi galerii interioare, fie şi de uz strict personal, prin care să bântuie preţ de o carte (=viaţă), Singurătatea de miercuri, Arc, 2010, este cu atât mai temerară, cu cât gestul ei artistic nu are nimic teatral, şi nici nu se înscrie în strategia de seducţie a generaţiei din care – cel puţin biologic – face parte, strategie bazată pe exhibarea dacă nu a vieţii personale (în general), cel puţin a experienţelor sexuale (în special). De unde toată lumea „şi-o pune” cu toată lumea, poeta îşi permite lux-ul de a trăi „vieţile de lux ale altora” (câtă amărăciune în aceste trei versuri: „Împart – printre altele – nenumăratele lor/ iubiri./ Le cresc copiii de lux”!), ei rezervându-şi – până la saţiu – „revolta, neliniştea, poezia”.

Cu o intuiţie ce merge direct la ţintă, poeta nu-şi dramatizează condiţia de marginală la modul absolut (citez un poem, alcătuit doar din titlu, „REALITATE ŞI ABIS”, şi un singur vers: „Trăiesc la marginea marginii…”), iar faptul că lasă o portiţă de comunicare, fie şi predestinată doar unei persoane („Vreau să-ţi spun ceva important:/ tu eşti singurul care ştii/ cum să deschizi uşa”, sună SCURT-ul ei MESAJ DE DRAGOSTE), despre care nu se ştie dacă o fi găsit-o sau nu, face locuibil acest univers, iar uneori de-a dreptul primitor. Redactată la persoana întâia sau a doua singular, mereu monocordă, poezia Singurătăţii de miercuri îl are pe vino-ncoa, fără să fie neapărat atractivă; doar că oricine va intra sub pielea eroului liric, trebuie să înceapă prin a face exerciţii de umilinţă, sub îndrumarea nemijlocită a autoarei-guru („Vino să-ncerci disperarea cu mine…”, scrie negru pe alb, într-o INVITAŢIE).

Mare maestru în ale disperării & nimicului („Cel mai mare eveniment din viaţa ta/ e atunci când (nu) ţi se întâmplă nimic”), Liliana Armaşu este un poet cu vână, iar POEM-ul DE LEAGĂN PENTRU OAMENII SINGURI unul dintre cele mai virile texte din câte mi-a fost dat să citesc în ultimii ani. Pune-o de-o lectură!


* * * * *

Poem de leagăn pentru oamenii singuri


Sunt lângă tine, dragostea mea.
Fii fericit.
Eu nu te-am cunoscut. Tu nu m-ai cunoscut.
Copiii noştri nu se vor naşte.
Nu avem ce pierde.

Tandreţea ne-a însoţit mereu, pasiunea,
florile şi încântarea.
Suntem perechea eternă. Nu ai frică de moarte.
Dormi liniştit.

De mult ce ne-am iubit,
am mâncat pământ în prostie,
ne-am scrijelit obrajii şi ne-am zdrobit genunchii,
ţinând în frâu – capcane – dorinţele.

Acum am învins. Suntem legaţi
de-a pururi de-un aspru legământ –
nimeni niciodată să nu ştie
ce doar noi am aflat.

Tandreţea ne-a însoţit mereu, pasiunea,
florile şi încântarea.
Suntem perechea eternă. Nu ai frică de moarte.
Dormi liniştit.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG