Emilian Galaicu-Păun

Nu ştiu începând cu al câtelea deceniu de viaţă ziua de naştere a unui autor se cuvine a fi sărbătorită nu doar în familie & în cercul prietenilor, ci şi public – ca fiind un bun al tuturor celor care i-au citit – vorba vine – toate cărţile. Că doar n-o să aşteptăm semicentenarul! (Din câte ştiu, aniversarea de 40 de ani nu se sărbătoreşte…)

Scurt pe doi: astăzi (încă) tânărul poet român Dan Coman împlineşte 35 de ani, vârstă la care a publicat 3 cărţi – anul cârtiţei galbene, Timpul, 2003 (ed. a doua, Vinea, 2004); ghinga, Vinea, 2005; Dicţionarul Mara, Cartier, 2009 –, impunându-se drept unul dintre vârfurile celei mai tinere generaţii, dacă nu cumva chiar pe post de primus inter pares. Acum nişte ani, a fost suficient să-i citesc un singur vers – „am 27 de ani. sunt la casa mea. boala aeriseşte încăperile” – pentru a avea certitudinea că mă aflu în faţa unui creator ieşit din comun, pe care-l voi urmări cu atenţie, orice ar scrie. Cum era şi firesc, m-am grăbit să-mi împărtăşesc bucuria descoperirii – în cadrul emisiunii mele Carte la pachet, şi nu numai –, iar surpriza a venit în momentul în care pe ultima copertă a antologiei sale, d great coman, Vinea, 2007, tânărul autor a plasat chiar textul meu difuzat de radio Europa Liberă, fără să ne fi cunoscut până la ora aceea. (Mărturisesc că am fost flatat, de unde toată critica românească nu-şi dădea rândul să scrie despre poetul bistriţean.)

Când, în cele din urmă, ne-am vorbit, în toamna lui 2007 – fiind invitaţi, alături de alţii cca 100 de autori din toată Europa, la maratonul poetic de la Sibiu, pe-atunci capitala culturală a Bătrânului Continent –, am făcut-o ca şi cum eram prieteni de-o viaţă. Nu va trece nici un an şi Dan Coman îmi va încredinţa spre lectură manuscrisul celui de al treilea volum care, înainte să ajungă Dicţionarul Mara din seria „Rotonda” de la Cartier, a trecut prin mâinile unui redactor (şi poet, cu voia Dvs.), ieşind puţin altfel de cum a intrat – mai aerisit şi altfel structurat. A fost o plăcere să lucrăm la patru mâini, îndrăznesc să cred – de ambele părţi. N-am să uit niciodată ce figură a făcut Dan în clipa în care l-am rugat să semneze contractul cu Cartier – primul, în viaţa lui (şi avea în spate deja 2 cărţi, o reeditare şi o antologie!).

…tocmai am încheiat lectura romanului Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, în care poetul bistriţean apare, acum pe post de personaj, sub numele de The Great. Din câte înţeleg din text, exact în perioada sa berlineză a şi redactat Dicţionarul Mara. Ca să vezi (şi să… crezi) cum se leagă lucrurile. Ei bine, în finalul acestor note îmi face plăcere să-l redau literaturii, citându-i cap-coadă un poem,

Începutul

e acum începutul. locuim la bistritz, deasupra mării,
la doi ani lumină de ceva foarte, foarte fragil.
am crescut mari şi-acum că suntem oameni mari
îngrijim şi iubim o fetiţă.

la oamenii mari dimineaţa e altfel: doar
din reflex mai ducem acum ceaşca la gură
şi doar un caimac prăfuit mai suflăm înainte
de-a ne reface că bem
iar fumul iese din ţigară numai dacă învârtim de cheiţă,

fumul acesta de pluş în care fetiţa nu se poate lovi.

da, am crescut mari şi ca la toţi oamenii mari
şi la noi corpurile folosesc doar ca să ne recunoască fetiţa
şi folosesc doar pentru a înainta cât de repede-nspre ea

nişte mecanisme sigure de îngrijit mara

mara care tocmai a împlinit doi ani

aşa e începutul şi la început dragostea e când faci
ceai laricol, când n-are febră fetiţa, când zice tlinda
stai liniştit că-i dau eu laptele şi-o învelesc şi-o plimb eu

căci la oamenii mari e cu totul altfel
după doi ani capul lor e mereu
învelit într-o faţă de lemn
iar sub burţi nu mai găseşti decât
un foarte mic loc pentru baterii

şi oamenii mari doar cu baterii dintr-astea
mai pot trăi unul lângă altul
şi doar dacă e măcar un copil distanţă între ei

acesta e începutul şi pentru început
să lăsăm câteva clipe capul în jos

…să zicem că iniţiativa conducerii USM de a convoca, în plină caniculă (conjugată, vai! cu inundaţii) Conferinţa Tinerilor Scriitori – 2010, nu este un gest preelectoral, iar primirea celor peste 30 de membri noi, dintre care cel mai tânăr are doar 22 de ani, iar cel mai în vârstă (mulţi înainte!) 86, s-a făcut cu gândul la personalităţile acestora, şi nu la eventualele voturi pro-actuala conducere. Să ne imaginăm că ministrul Tineretului şi Sportului, dl Ion Cebanu, după ce că a alocat suma necesară organizării Conferinţei, a onorat cinstita adunare din considerente pur estetice, fără a se gândi la alegerile din toamnă, chit că atât în discursul Domniei Sale, cât şi în cel al actualului preşedinte al USM, dl Mihai Cimpoi, s-a adus un „călduros omagiu” (ierte-mi-se limba de lemn) tinerilor cărora, pe bune, li se datorează schimbarea din 7 Aprilie. Să presupunem că selecţia acestora s-a făcut „la sânge” şi că au răspuns invitaţiei doar cei chemaţi (nici o grijă – neaveniţii vin singuri!), astfel încât „toată floarea” tinerei generaţii era prezentă la masa rotundă, animată cu binecunoscuta-i competenţă de poetul Arcadie Suceveanu, vice-preşedintele USM…

În realitate, senzaţia că s-a pus de o „şezătoare literară”, şi încă una improvizată, nu m-a părăsit nici o clipă, în ciuda unei (singure!) comunicări de bază în cunoştinţă de cauză („Aspecte ale creaţiei tinerilor”, de Arcadie Suceveanu, din care reţin: „Diferenţa specifică a acestor autori este autenticismul, realul desacralizat, poezia simţurilor, a demoralizării, a scepticismului şi a cinismului sau, aşa cum spune undeva chiar mentorul generaţiei 2000, regretatul critic literar Marin Mincu, a visceralizării segmentului biografic, explorat până la marginile abjecţiei. (…) Aceşti poeţi şi prozatori se arată dispuşi să accepte o nouă baie de real, menţinându-se cu mai multă prudenţă în formula unui textualism ingenuu, mai puţin ironic şi artificios”) şi a câtorva discursuri anunţate din timp, mai mult sau mai puţin la temă. Pe cât de bine intenţionaţi se arătau mentorii cenaclurilor & directorii unor publicaţii de profil (mi-a plăcut în linii mari discursul Claudiei Partole; mai puţin, ca să nu zic deloc, al lui Ion Anton sal al Renatei Verejanu), pe atât de alături cu ce se întâmplă păreau tinerii (până şi Aurelia Borzin, redactor-şef al revistei Clipa, care numai reverenţioasă nu este, s-a pierdut în mulţumiri etc.). Ca şi cum, convocaţi în grabă la o „tabără de odihnă şi creaţie”, aşteptau să li se dea o „temă pentru acasă” şi cu asta basta. Noroc de discursul lui Leo Butnaru, în răspăr, care a încins atmosfera. Dintre tineri, abia cel al Aureliei Cojocaru (alias, Aura Maru – reţineţi acest nume, după mine unul de mare viitor) a spart gheaţa, după care s-a anunţat pauza de masă.

Nu ştiu la ce anume se aşteptau tinerele talente şi nici în speranţa cărui miracol au ţinut să participe la Conferinţă mai vârstnicii noştri colegi, maestrul Vladimir Beşleagă să zicem. Cert e că cei chemaţi să facă literatură trebuie că s-au simţit frustraţi, ascultând laudele scriitorului Ion Anton la adresa unor versuri submediocre, pe când cei neaveniţi o fi jubilând la ideea că în USM se intră cu hurta. Dacă totuşi se trece peste calitatea acestei zise întruniri cu iz de cumătrie şi se privilegiază cantitatea, ei bine – mă bucur că, cel puţin, acestor tineri li s-a dat formidabila şansă să se cunoască ei înde ei, iar scriitorilor consacraţi să dea ochii cu… posteritatea. O posteritate la vârsta debutului…