Emilian Galaicu-Păun

Fără alte comentarii, ataşez mai jos o chitanţă – mai exact o Адеверинцэ де стрэхуире – emisă la scurt timp după anexarea Basarabiei la URSS:









Mă întreb dacă „distinsul savant” Vasile Stati, autorul faimosului – ca să nu zic: de tristă faimă – Dicţionar moldovenesc-român, ed. a 2-a, Tipografia Academiei de Ştiinţă a Moldovei, 2011, s-a стрэхуит împotriva acuzaţiei de plagiat care planează asupra lui („În acest dicţionar al său, cele mai multe cuvinte şi sensuri din graiul moldovenesc sunt plagiate (…) exemplele din Sadoveanu, din Creangă, din cronicari [fiind] copiate masiv, cu neruşinare, din cele patru volume ale Dicţionarului limbii române, editat de Academia Română în anii ’60”, constată lingvistul şi omul de cultură Vlad Pohilă) sau comanditarii morali ai ediţiei (de ce tocmai la Tipografia AŞM, iată întrebarea!!!) au grijă să-l scoată basma curată, mai şi… habilitându-l pe parcurs.

Nu-i vorba de personajul în cauză, expulzat din rândurile USM tocmai pentru plagiat – la urma urmei, nu-i decât o unealtă docilă! –, ci de Forul Suprem în domeniul ştiinţelor din RM, şi anume Academia de Ştiinţă a Moldovei. Ei bine, această instituţie savantă s-a стрэхуит (acesta-i cuvântul!) împotriva… analfabetismului?! Ierte-mi-se întrebarea proastă…

Situat pe o costişă abruptă, cu faţa spre Nistru, cimitirul evreiesc din Rezina – părăsit de cel puţin jumătate de secol, după ce că decenii, dacă nu cumva veacuri (judecând după vechimea lespezilor înghesuite una în alta) şi-a făcut cinstit datoria, primindu-i cu mic cu mare la odihna de veci pe toţi cei născuţi din seminţia lui Israel – dă senzaţia că tocmai se pregăteşte să sară în gol. Dezolantă privelişte!



Nu ştiu ebraica, nici idiş (chit că am copilărit într-o curte evreiască din Chişinăul anilor ’70, pe strada Armenească), dar „citesc” pe lespezile venind la vale, ca nişte sloiuri de gheaţă, o imensă tristeţe – cea a dezrădăcinării: nu-i destul că poporul ales a fost mereu închis în ghetou-uri, gonit, deportat, dar şi acolo unde s-a aşezat cu traiul, înfigându-şi rădăcinile în solul primitor al vreunui tărâm făgăduit de împrumut, la un moment dat a trebuit să o ia la vale, literalmente, cu toţi morţii grămadă.

De unde evreii au constituit un element indispensabil al oraşelor & târgurilor basarabene, acum să nu mai aibă loc nici în pământul moldav?!! Cât despre proverbiala noastră ospitalitate, oare n-ar fi cazul să se manifeste şi faţă de rămăşiţele pământeşti ale tuturor celor ce au făcut comerţ, au practicat diverse meserii şi, în general, s-au integrat în comunitatea, oarecum dezrădăcinată şi ea, a băştinaşilor?... Să nu le pese autorităţilor locale de memoria – săpată adânc în piatră – ce le fuge de sub picioare?! Şi urmaşii tuturor celor ce şi-au găsit (ne)odihna de vei „la Nistru la mărgioară” nu sunt în stare să-şi ia morţii acasă, de vreme ce nu se găseşte un suflet de creştin să aibă grijă de unul dintre cele mai vechi cimitire evreieşti din Basarabia?! Şi încă – dacă în anii ’60-’70 Israelul cumpăra pământ din România, cu sutele de mii de tone, spre a-şi îmbogăţi calitatea solului pietros cu cernoziom de-al nostru, mă întreb dacă îşi poate permite să le procure un loc de veci destoinic, fără a-i clinti din loc, celor înhumaţi în cimitirul din Rezina, înainte ca acesta să-şi desăvârşească saltul în gol.