Emilian Galaicu-Păun

La moldoveni/români, alegerile sunt ca nunta – cu lăutari (pe durata campaniei electorale) & dare în stambă (alias, afişele cu potenţialii „miri”, care mai de care mai arătos). Doar că actul propriu-zis se consumă ziua, de dis-de-dimineaţă până la ora poveştii de seară de altădată, 21.00, iar noaptea se numără – voturile, nu banii (deşi există cu certitudine o legătură strânsă între…). După care alegerea se consfinţeşte, odată cu validarea rezultatelor – ceea ce a şi făcut Comisia Electorală Centrală, pe 5 decembrie curent, atunci când a anunţat cifrele atât de aşteptate: s-au prezentat la vot 1.649.402 alegători sau 57,28%, dintre care 53,46% femei şi 46,54% bărbaţi; pentru socialişti au votat 327.912 persoane, 322.201 pentru liberal-democraţi, 279.366 pentru comunişti, 252.489 pentru democraţi şi, în sfârşit, 154.518 pentru liberali. (Dacă tot suntem la capitolul statistici, cele mai grăitoare cifre mi se par acestea: au votat 61.198 de alegători (4,28 %) între 18-21 de ani, 350.839 (24,54 %) între 21-35 de ani, 349.814 (24,47 %) între 35-50 de ani şi 667.926 (46,72%) peste 50 de ani – ceea ce înseamnă că tinerii între 18-35 de ani îşi mai lasă viitorul pe mâna (pre)pensionarilor…)

Las în grija analiştilor plăcerea de a întoarce pe toate feţele „cearşaful” opţiunilor electorale – dar se vede şi cu ochiul liber să singura „virgină” a noului Parlament este Partidul Socialiştilor per ansamblu, nu şi liderii acestuia totuşi (Zinaida Greceanâi, Igor Dodon, Ion Ceban); alte patru formaţiuni (PLDM, PCRM, PDM şi PL) au mai multe mariaje la activ, unele lăsându-se chiar cu rupturi & divorţuri mai mult sau mai puţin zgomotoase. Bucura-m-aş să le fi fost de învăţătură, acum când trebuie să constituie o majoritate parlamentară (în stare să valideze un nou guvern) ce trece, hélas! prin partajarea funcţiilor. Spectacolul penibil de-acum patru ani, când fiecare a tras plapuma peste el, ar dezgusta profund electoratul, acum redevenit popor, care şi aşa nu s-a arătat chiar entuziast la scrutinul din 30 noiembrie.

Scriu din perspectiva unui „privitor ca la teatru” (care a votat totuşi, ba chiar i-a îndemnat public şi pe alţii s-o facă!) – ei bine, ceea ce nu pot înţelege este de ce toate acele afişe electorale care, între noi fie vorba, poluează vizual atmosfera capitalei & localităţilor noastre, rămân la locul lor şi la o săptămână (şi nu numai – pun pariu că până la sfârşitul anului 2014 nici Dodon-Greceanâi & Putin, nici Ghimpu & Chirtoacă, nici Tarlev & Mişin, nici măcar Usatâi & Puterea e în adevăr nu vor coborî de pe banere, aceste terenuri verticale de golf unde politicienii ies la… iarbă verde). Ştiut fiind faptul că orice centimetru pătrat de publicitate costă ca dracu, nu mă taie capul care ar fi rostul prelungirii, fie şi cu o singură zi, a dării în stambă – sunt partidele noastre atât de bogate? sau liderii acestora atât de arătoşi?! se tem oare să nu-i uite lumea?!...

Acestea fiind spuse, rămân în aşteptarea a ceea ce s-ar numi Dezbrăcatul miresei – iar dacă partidele au tot plătit acele panouri pentru luna decembrie, de ce nu ar afişa pe ele daruri de Moş Nicolae sau de Crăciun: coperte de cărţi pentru copii (viitori alegători, nu-i aşa?!); portrete ale unor oameni celebri de la noi, eventual însoţite de citate; la urma urmei, fotografii „după natură” ale unor maeştri recunoscuţi (Mihai Potârniche, Pavel Balan, Valerie Volontir ş.a.). Fără doar şi poate, altfel ar arăta atunci capitala & localităţile Moldovei – mai cu faţă umană. Căci de feţele politicienilor ne-am cam săturat cu toţii…

Sunt conştient că-n dimineaţa zilei de luni, 1 decembrie, toată lumea va sta cu ochii pe rezultatele alegerilor de duminică; că mulţi îşi vor pune tricolorul în piept, de Ziua Naţională a României („Sus inima, români!”); că unii au şi luat prima cursă spre Moscova, să dea seama de (în echivalent bănesc?!) prestaţia electorală etc., etc. Să vorbeşti, în asemenea condiţii, despre o carte – şi încă, una apărută într-o altă ţară, într-o limbă străină! – este curată nebunie, ierte-mi-se acest inofensiv donquijotism, căci… ştiu ce fac.

Cartea se numeşte Naše zrcaldo (Antologie soucasné moldavské kratké prozy), Ed. Milan Hodek, Praha, 2014. Versiunea cehă e semnată de cunoscutul traducător Jiri Nasinec, un prieten mai vechi al literelor române (y compris, din Basarabia). Coordonatorul proiectului se numeşte Nicolae Spătaru, directorul Fondului Culturii Scrise din Moldova; de remarcat că volumul apare cu sprijinul Ministerului Culturii din Republica Moldova (e o practică mai veche a „culturilor mici”, de a finanţa anumite proiecte editoriale în limbile de circulaţie – din câte ştiu, se remarcă în acest sens Ungaria, care plăteşte la greu traducerea & publicarea autorilor maghiari de toată mâna la mari case din Occident & SUA).

Altminteri, nu e pentru prima oară, din ’91 încoace, când autori basarabeni sunt tălmăciţi pre limba lui Milan Kundera, Václav Havel & Bohumil Hrabal – Nicolae Rusu, cu Şobolaniada; Aureliu Busuioc, cu Pactizând cu diavolul şi Spune-mi Gioni; mult mai tânărul Iulian Ciocan, cu Înainte să moară Brejnev, au trecut Vltava, se pare – cu dreptul, de vreme ce cărţile lor au stârnit interesul pentru o literatură cvasi necunoscută în Europa.

Prezenta antologie – prima de acest gen în limba cehă (între paranteze amintesc că ea a fost precedată, iarăşi în premieră, de o antologie de proză cehă contemporană în traducere română, Coama leului pe pernă, Ed. ARC, 2013) – conţine 20 de autori, de la seniorul Vladimir Beşleagă (n. 1931) la debutantul Ion Buzu (n. 1990), ceilalţi 18 prozatori numindu-se Andrei Burac (n. 1938), Vlad Zbârciog (n. 1943), Nicolae Rusu (n. 1948), Leo Butnaru (n. 1949), Claudia Partole (n. 1955), Lucreţia Bârlădeanu (n. 1956), Mihaela Perciun (n. 1957), Anatol Moraru (n. 1958), Nicolae Popa (n. 1959), Grigore Chiper (n. 1959; textul lui dă titlul antologiei), Nicolae Spătaru (n. 1961), Ghenadie Postolache (n. 1964), Vitalie Ciobanu (n. 1964), Emilian Galaicu-Păun (n. 1964), Dumitru Crudu (n. 1967), Iulian Ciocan (n. 1968), Mihail Vakulovski (n. 1972) şi Alexandru Vakulovski (n. 1978). După cum aţi observat probabil, în dreptul nimănui nu e trecută şi cea de-a doua cifră, care închide paranteza, ceea ce înseamnă că antologia cuprinde doar autori în viaţă. Disputabilă opţiune, de vreme ce paginile de proză semnate de un Vasile Vasilache (+ 2008), Serafim Saka (+ 2011) sau Aureliu Busuioc (+ 2012) conving şi astăzi prin vitalitatea lor. Străluceşte prin absenţă „patriarhul” nuvelisticii basarabene Ion Druţă (n. 1928), din motive pe care eu unul pur şi simplu nu mi le pot explica.

De remarcat şi prezenţa prea discretă a sexului frumos – doar trei autoare e cam puţin, ca să nu zic de-a dreptul discriminator (de ce nu şi Silvia Celac & Marcela Mardare sau regretata Lidia Istrati?!); altminteri, „geamănă” cehă în Basarabia, Coama leului pe pernă, conţine 4 autoare, din 14 nume chemate sub arme.

Nu în ultimul rând, mi se pare inspirată ideea editurii pragheze (din pasa coordonatorului de acasă, cred) de a-i propune unui pictor basarabean stabilit în Cehia, cunoscutului artist plastic Teodor Buzu, să ilustreze volumul, pe copertă apărând un tabloul al domniei sale. Aşadar, nu atât un portret de grup, cât un tablou de familie.

Cât despre titlul acestor note, el face punte – peste ani – cu un alt titlu al nostru, Anul ’68 – o „primăvară pragheză” a literaturii române din Basarabia, eseu publicat pe la 1992-93, reluat apoi în antologia în 10 volume Literatura din Basarabia în secolul XX (Eseuri, critică literară), Ed. Ştiinţa & ARC, 2004; ceea ce înseamnă că lucrurile se leagă, iată, în timp. De bună seamă, a trebuit să se întâmple, în anii ’60, după celebrul Congres al Scriitorilor în care s-a cerut revenirea la grafia latină a limbii noastre, acel reviriment al literelor noastre (îndeosebi în proză şi poezie), pentru ca în toamna lui 2014 un desant reprezentativ de prozatori moldoveni să ajungă în Praga, cu singura misiune de a-i cuceri pe… cititorii cehi!