Emilian Galaicu-Păun

Oricât de paralele, vieţile îşi urmează – fiecare – cursul individual; uneori însă, printr-un ciudat coup de dés al fatalităţii, ajung să se intersecteze în moarte.

Două împuşcături, una în Rezervaţia Pădurea Domnească şi alta într-un garaj din Cahul, prima răsunând pe 23 decembrie 2012, ultima în 9 decembrie curent, sunt legate între ele prin ceea ce s-ar numi factorul politic. Astfel, odată dezvăluită la începutul anului 2013, împuşcarea lui Sorin Paciu a dus la căderea guvernului Vlad Filat, iar apoi şi la reformatarea Alianţei pentru Integrare Europeană (din care nu va mai rămâne nici numele!); glontele care a traversat pieptul ex-deputatului PLDM Ion Butmalai ţâşneşte (din două cartuşe, nu-i aşa?!) în chiar săptămâna în care se pune de o nouă alianţă de guvernare. Un accident de vânătoare (ilegală, atât din punctul de vedere al locului în care se petrecea – pe teritoriul unei rezervaţii! –, cât şi al componenţei… judecătoreşti a echipei de vânători), iar acum un omor (nimeni nu pare să creadă în versiunea sinuciderii omului politic!) îndoliază aceşti cinci ani de guvernare democratică, la fel cum cei opt ani ai guvernării PCRM s-au încheiat, vai! printr-o moartea de om, a lui Valeriu Boboc.

Aducându-i un ultim omagiu regretatului Ion Butmalai – om dintr-o bucată şi unul dintre foarte puţinii deputaţi ai Legislativului de la Chişinău din sesiunea 2009-2014 având o voce a sa, pe care a ştiut să şi-o facă auzită, uneori în ciuda intereselor de partid, fapt pentru care nu s-a mai regăsit pe listele PLDM la ultimele alegeri –, nu pot să nu mă gândesc că ceea ce porneşte strâmb nu are cum să ducă la bine. Or, nici o „alegere europeană” nu costă viaţa unui om, iar o societate construită pe lacrimile a doi copii rămaşi orfani (câţi or mai fi, în întreaga Republică Moldovă, şi ea îmbucătăţită?!), ei bine… cred că vă amintiţi bine ce spunea Dostoievski despre asta, în Fraţii Karamazov!

Întrebarea care se pune acum este dacă vor fi găsiţi adevăraţii ucigaşi ai omului politic (or, acreditând versiunea sinuciderii, se cheamă că – ierte-mi-se tristul calambur – Ion Butmalai a fost sieşi… Gheorghe Creţu!), şi nu doar cei „morali” (cum s-a exprimat cineva la un post TV); ar fi o datorie de onoare a noii vechi puteri să facă lumină în acest caz, ca şi în cel al lui Sorin Paciu, Valeriu Boboc ş.a. Căci în ţara în care puterea închide ochii, până şi gloanţele oarbe ucid din prima!

La moldoveni/români, alegerile sunt ca nunta – cu lăutari (pe durata campaniei electorale) & dare în stambă (alias, afişele cu potenţialii „miri”, care mai de care mai arătos). Doar că actul propriu-zis se consumă ziua, de dis-de-dimineaţă până la ora poveştii de seară de altădată, 21.00, iar noaptea se numără – voturile, nu banii (deşi există cu certitudine o legătură strânsă între…). După care alegerea se consfinţeşte, odată cu validarea rezultatelor – ceea ce a şi făcut Comisia Electorală Centrală, pe 5 decembrie curent, atunci când a anunţat cifrele atât de aşteptate: s-au prezentat la vot 1.649.402 alegători sau 57,28%, dintre care 53,46% femei şi 46,54% bărbaţi; pentru socialişti au votat 327.912 persoane, 322.201 pentru liberal-democraţi, 279.366 pentru comunişti, 252.489 pentru democraţi şi, în sfârşit, 154.518 pentru liberali. (Dacă tot suntem la capitolul statistici, cele mai grăitoare cifre mi se par acestea: au votat 61.198 de alegători (4,28 %) între 18-21 de ani, 350.839 (24,54 %) între 21-35 de ani, 349.814 (24,47 %) între 35-50 de ani şi 667.926 (46,72%) peste 50 de ani – ceea ce înseamnă că tinerii între 18-35 de ani îşi mai lasă viitorul pe mâna (pre)pensionarilor…)

Las în grija analiştilor plăcerea de a întoarce pe toate feţele „cearşaful” opţiunilor electorale – dar se vede şi cu ochiul liber să singura „virgină” a noului Parlament este Partidul Socialiştilor per ansamblu, nu şi liderii acestuia totuşi (Zinaida Greceanâi, Igor Dodon, Ion Ceban); alte patru formaţiuni (PLDM, PCRM, PDM şi PL) au mai multe mariaje la activ, unele lăsându-se chiar cu rupturi & divorţuri mai mult sau mai puţin zgomotoase. Bucura-m-aş să le fi fost de învăţătură, acum când trebuie să constituie o majoritate parlamentară (în stare să valideze un nou guvern) ce trece, hélas! prin partajarea funcţiilor. Spectacolul penibil de-acum patru ani, când fiecare a tras plapuma peste el, ar dezgusta profund electoratul, acum redevenit popor, care şi aşa nu s-a arătat chiar entuziast la scrutinul din 30 noiembrie.

Scriu din perspectiva unui „privitor ca la teatru” (care a votat totuşi, ba chiar i-a îndemnat public şi pe alţii s-o facă!) – ei bine, ceea ce nu pot înţelege este de ce toate acele afişe electorale care, între noi fie vorba, poluează vizual atmosfera capitalei & localităţilor noastre, rămân la locul lor şi la o săptămână (şi nu numai – pun pariu că până la sfârşitul anului 2014 nici Dodon-Greceanâi & Putin, nici Ghimpu & Chirtoacă, nici Tarlev & Mişin, nici măcar Usatâi & Puterea e în adevăr nu vor coborî de pe banere, aceste terenuri verticale de golf unde politicienii ies la… iarbă verde). Ştiut fiind faptul că orice centimetru pătrat de publicitate costă ca dracu, nu mă taie capul care ar fi rostul prelungirii, fie şi cu o singură zi, a dării în stambă – sunt partidele noastre atât de bogate? sau liderii acestora atât de arătoşi?! se tem oare să nu-i uite lumea?!...

Acestea fiind spuse, rămân în aşteptarea a ceea ce s-ar numi Dezbrăcatul miresei – iar dacă partidele au tot plătit acele panouri pentru luna decembrie, de ce nu ar afişa pe ele daruri de Moş Nicolae sau de Crăciun: coperte de cărţi pentru copii (viitori alegători, nu-i aşa?!); portrete ale unor oameni celebri de la noi, eventual însoţite de citate; la urma urmei, fotografii „după natură” ale unor maeştri recunoscuţi (Mihai Potârniche, Pavel Balan, Valerie Volontir ş.a.). Fără doar şi poate, altfel ar arăta atunci capitala & localităţile Moldovei – mai cu faţă umană. Căci de feţele politicienilor ne-am cam săturat cu toţii…