Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Sunt suficienţi comentatori & analişti politici care să ia în discuţie, cu cărţile pe masă, rezultatele primului tur de scrutin prezidenţial din Republica Moldova; mai voi îngroşa rândurile acestora, căci în ultimă instanţă ceea ce aveam de spus am şi făcut-o prin participarea la vot, duminica. Dacă-mi aduc bine aminte, din 1992 încoace, când au avut loc primele alegeri prezidenţiale, niciodată rata de participare la nu a fost una mai scăzută – sigur, se poate invoca pandemia de Covid-19, la nevoie şi vremea urâtă, dar când este vorba de soarta unei ţări toate aceste „argumente” mi se par derizorii: de bună seamă, nu laşi să-ţi scape viitorul din mână pe motiv de epidemie sau ploaie.

Am văzut de toate, în această campanie electorală, de la previziunile (sigur, pro-Dodon!) ale unei „ghicitoarea în ouă” din Etulia la aducerea în studioul ProTV a unui manechin gonflabil al preşedintelui, cu deja celebrul „kuliok” negru legat de gât, gest prin care candidatul Renato Usatâi a „inaugurat” monumentul corupţiei; ierte-mi-se dacă, în încercarea mea de a diversifica această campanie, vă voi propune – nu, în nici un caz pâine de 16 copeici şi nici macaroane & orez & hrişcă din reţeaua magazinelor sociale Şor, ci dacă nu o carte, cel puţin o parabolă indiană – căci, nu-i aşa? omul nu trăieşte doar cu pâine. Iat-o:

Cerşetorul şi regele

Un om sărman, care abia îşi ducea zilele cerşind din poartă-n poartă, a zărit într-o bună zi o caleaşcă de aur in­trând în sat, iar în caleaşcă se afla un rege frumos şi surâzător.

Săracul şi-a spus de îndată în sinea lui: suferinţele mele au luat sfârşit, traiul meu nevoiaş s-a isprăvit. Simt că regele cu chip luminos a venit aici doar pentru mine. Am să mă bucur de firimiturile averii lui şi am să duc de azi înainte o viaţă lipsită de griji.

Ca şi cum ar fi venit, într-adevăr, pentru a-l întâlni pe omul cel sărman, regele a oprit caleaşca în dreptul lui. Cerşetorul, care îngenunchease cu fruntea în ţărână, s-a ridicat şi l-a privit, încredinţat că norocul n-avea să-l mai ocolească.

Deodată, regele a întins o mână spre cerşetor şi i-a spus:

Ce-mi dai?

Săracul, uimit şi încurcat, n-a ştiut ce să-i răspundă. „Nu cumva re­gele vrea să glumească sau să-şi bată joc de mine?”, se întreba el. „Ori mă aşteaptă alte necazuri?”
Apoi, văzând surâsul regelui, chipul luminos şi mâna în­tinsă, a scotocit în traistă şi a găsit câţiva pumni de orez.
A luat un bob de orez şi i l-a dat regelui, care i-a mulţumit şi a plecat mai departe în caleaşca trasă de caii nemaipomenit de iuţi.

Seara, cerşetorul şi-a golit traista şi a găsit un bob de aur. A început să plângă amar…

De ce oare nu i-am dat tot orezul?!

* * * * * * * * *

Acum, gândească-se fiecare la ce-a vrut să spună autorul anonim – dar şi cel de-o citează – prin parabola dată; mie unuia nu-mi rămâne decât să-i îndemn la rându-mi pe (în ordinea numărului de voturi câştigate) Renato Usatâi, Andrei Năstase, Octavian Ţâcu, Tudor Deliu şi Dorin Chirtoacă să-şi cheme susţinătorii (unii au şi făcut-o!) a-i oferi votul lor („bobul de orez”) candidatului pro-european, doamnei Maia Sandu, în ideea că fiecare „bob de orez”, odată adăugat tuturor celorlalte, ar putea fi chiar votul de aur pentru victoria finală… În caz contrar, toate aceste „boabe de orez” risipite ar ajunge numai bine pentru o colivă, odată ieşit preşedinte Kremlinovici – ceea ce, sper din toată inima, să nu se mai întâmple în veci.

Moldoveni din toate ţările, uniţi-vă!

Pictoriţa Valentina Rusu-Ciobanu (n. 28 octombrie 1920, la Chişinău, dintr-o mamă lituaniană, Maria Podziunaite, şi un tată român basarabean, Gheorghe Rusu-Ciobanu), tocmai şi-a sărbătorit centenarul, prin vernisarea unei expoziției „Valentina Rusu-Ciobanu: 10 portrete de scriitori din colecția Muzeului Național de Literatură «Mihail Kogălniceanu» la 100 de ani de la nașterea artistei” şi a unei ample expoziţii de pictură la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, ocazia cu care MNAM a publicat un catalog îngrijit de directorul venerabilei instituţiei, pictorul Tudor Zbârnea. N-am apucat să ajung, la 14.00, la expoziţia de la MNL „Mihail Kogălniceanu”, n-aş fi ratat însă pentru nimic în lume vernisarea de la MNAM de la 16.00.

Valentina Rusu Ciobanu
Valentina Rusu Ciobanu

Multe feţe cunoscute – în ciuda măştilor de protecţie! –, de la artişti plastici, scriitori & actori la politicieni (Maia Sandu, Monica Babuc, ca să dau doar două nume „cu rezonanţă”), pe care le-am recunoscut mai cu seamă după sclipirea ochilor – pentru o seară, atmosfera nu mai este una deprimantă, de „stare de asediu” fără sfârşit, ci de-a dreptul ozonizată. Câte tablouri, tot atâtea ferestre deschise spre lumile imaginare, într-o succesiune de etape de creaţie ce-au marcat artele plastice de la noi.

„La începutul carierei artistice Valentina Rusu-Ciobanu se manifestă în albia tradiţională elaborând o galerie impunătoare de portrete lucrate în cheie clar-obscur, în culori complementare, uşor nuanţate prin ansamblul lor, urmând să surprindă de fiecare dată psihologia şi individualitatea personajelor. (…) În perioada anilor 1960 în creaţia Valentinei Rusu-Ciobanu se observă o cotitură radicală şi prima lucrare care marchează această nouă tendinţă este Plantarea pomilor (1961), în care se observă anumite schimbări de ordin stilistic şi cromatic. Modul în care este structurată compoziţia, stilizarea figurilor, lipsa clar-obscurului, frecvent în operele anterioare, totul prevesteşte o nouă manieră stilistică, specifică pentru arta naivă. (…) În perioada anilor 1970-1980, creaţia Valentinei Rusu-Ciobanu se orientează spre o nouă variantă şi tendinţă stilistică, abordând în tematică o reinterpretare a mesajelor artei occidentale, renascentiste. Foto-realismul sau realismul fotografic, aflat în vogă în spaţiul occidental şi criticat de esteticienii sovietici, care nu acceptau egalarea acestuia cu realismul socialist (procedau la fel şi în cazurile cu impresionismul, expresionismul etc.). Stil refractar, lipsit de orice mesaj ideologic sau conceptual, apărut iniţial pe la mijlocul anilor ’70 în Statele Unite ale Americii, drept succesor al hiperrealismului, este preluat de artistă într-o formă originală şi inconfundabilă. De fapt, Valentina Rusu-Ciobanu continuă să utilizeze narativismul naiv, combinându-l cu foto-realismul şi demonstrând astfel că nu a acceptat integral acest stil. (…) Sfârşitul ultimului deceniu al secolului XX în creaţia Valentinei Rusu-Ciobanu este marcat de incertitudinea unui viitor al generaţiilor de tineri, care nu au cunoscut vicisitudinile dramatice ale propriului destin, reflectând doar speranţă. În acest sens ultimele lucrări – Desuetudine (1990), Uitare (1990), Anno Domine (1990) – sunt o evocare a timpurilor, a etapelor existenţei contemporane. (…) La domeniile deja cunoscute practicate de Valentina Rusu-Ciobanu am adăuga încă unul – scenografia, realizată prin decorul spectacolelor Radu Ştefan – întâiul şi ultimul de Aureliu Busuioc (teatrul „Luceafărul” din Chişinău) şi Păsările tinereţii noastre de Ion Druţă (montat de „Teatrul Mic” din Moscova). (…) Admirând tablourile Valentinei Rusu-Ciobanu, pictate cu ani în urmă, avem senzaţia că au fost create astăzi, anticipând şi intuind tendinţele artei contemporane” (din catalogul expoziţiei).

La rându-mi, găsesc multă poezie în pânzele artistei, iar dacă ar fi să-mi alcătuiesc chiar eu o mică galerie personală, cu câte un singur tablou pentru fiecare dinte etapele de creaţie ale Valentinei Rusu-Ciobanu, aceasta ar arăta astfel: Fată la fereastră (1954); Portretul Eugeniei Surugiu (1960); Regizorul Emil Loteanu (1967); Compoziţie decorativă – IV (anii ’70); Micul dejun (1979); Desuetudine (1990). Norocul nostru este că, preţ de o lună şi mai bine (până pe la mijlocul lui decembrie curent), aveam şansă să-i contemplăm pe viu mare parte din capodoperele Domniei Sale atât la Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, cât şi la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG