Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu-Păun

Nicolae Coande
Nicolae Coande

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.

Nicolae Coande: După interludiul erotismului tranșat în bucăți mici de proză despre profesoarele cele mai frumoase din a mea școală generală de la Osica de Sus (neapărat!), probabil și sub influența mirosului florilor de castani din apropiere (Boccaccio, ce vrei!), pe la 16-17 ani am trecut la influențe mai sănătoase. Nichita Stănescu era semizeul adorat al literelor române, el însuși blond și nordic, bărbat țeapăn și zâmbit, din Walhalla ploieșteană de unde ieșea pe sub prag mustața genială a lui Caragiale. Nu întâmplător a scris Nichita „Argotice”, poeme limbute și trimbulinde ale adolescenței cu o sprânceană rasă. Azi, de-ar mai trăi, și le-ar rade pe amândouă și și-ar tatua un petic negru de pirat supărat peste unul dintre frumoșii săi ochi albaștri. Sau poate peste amândoi. Împreună cu prietenul meu, Iulian Buznă, făceam pe atunci lecturi intense și dezordonate din acest poet pe care-l citeam pe unde apucam: prin revista „Flacăra” unde avea o rubrică, scotocind revistele literare pe care se îndura Domnul (Consiliu al Culturii și Educației Socialiste) să le găsim, prin cărțile rare ale poetului găsite pe atunci. Eram Epici, eram Magni(togorsk)! Nichita ne umfla obrajii și venele de sânge înfocat cu-n aer proaspăt, ozon de munte venind la șes pe schiuri, iar lunga vară a oltenilor (DRP, poftim) se răcorea la adierea acestui alizeu devenit tsunami în clipele lui de grație. Eram naivi și juni, nu conta că Nichita se juca până la autodesființare cu limba lui și a noastră: tot ce scria era unic, inegalabil. Citeam și visam să fim ca el, ba chiar și scriam! Mi-amintesc că prietenul meu compusese un abrupt „Poem cu țăruși” (din aceia care se pun ca araci la viața de vie și la roșii) și era încântat de efectul obținut! Primul vers suna așa: Am visat țăruși!… La toate acestea se adăugau în orele târzii ale nopții audițiile poemului rock „The Final Cut”, noul album al celor de la Pink Floyd, cu clamorosul „Your possible past”, dar care atunci ni se părea culmea sensibilității pre muzică aranjată. Eram cărvunari, melancolici-șui și nu știam mare lucru despre poezie și muzică, dar în acea vară furăm geniali: „They flutter behind you your possible pasts/ Some bright-eyed and crazy, some frightened and lost/ A warning to anyone still in command/ ’Ranks! Fire’/ Of their possible future to take care/ In derelict sidings, the poppies entwine/ With cattle trucks lying in wait for the next time/ Do you remember me? How we used to be?” Ce Mallarmé?

Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

N.C.: Asta e o exagerare pe care nu am mai auzit-o despre mine. Nu sunt „unul dintre cei mai apreciați”, cum galant o spui tu, iar de căutat nu mă caută nimeni. Se vede c-a și venit, de vreme ce n-a mai sosit…

Când, totuși, o fac, vin să-mi arate deja cărțile lor și speră să scriu ceva despre ele. Toți poeții sunt orgolioși, dar cei care m-au căutat să-mi arate la ce lucrau sunt foarte puțini – și nu erau atât de tineri. Discreții, delicații sunt rari în peisajul nostru vale-deal-deal-vale-prăpastie. Tot ce pot să fac e să reunesc din când în când poeți și scriitori la Adunarea Poeților Craioveni, unde mai lansăm câte o carte, mai vorbim despre poezie, dar nu cu rezultatele pe care le puteau produce bătăioasele cenacluri de odinioară. De altfel, cenaclurile nu-mi plac, dar nu le pot nega rolul avut cândva. Azi, poeții sunt pe cont propriu și se tem de criticii pe care îi simt capabili să facă topuri unde ei nu vor fi. De acești poeți mi-e milă, de aceste topuri mi-e silă. Ce Valéry?

* * * * * * * * *

Născut pe 23 septembrie 1962, Osica de Sus, Olt. Locuieşte în Craiova, unde propune întâlniri cu scriitori, poeţi şi artişti – pentru ca gustul literaturii şi aroma prieteniei să nu piară în oraş. Studii de Filozofie-Sociologie la Universitatea din Craiova. Are un master în filozofie, Facultatea de Filozofie-Sociologie, cu o lucrare despre gândirea târzie a lui Martin Heidegger. Lucrează din 2006 în cadrul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” (șef serviciu Dramaturgie, 2008-prezent). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1996), membru al PEN Club România (2016). Editor fondator al revistei TNC, SpectActor” (2006).

Realizator și moderator al „Întâlnirilor SpectActor”, un eveniment cultural găzduit din 2009 de Naționalul craiovean, al „Duminici-lor de Poezie în teatru”, precum și „Scriitori la Tradem” (2010-2015). Este organizator al „Colocviilor Ion D. Sîrbu” (șase ediții). Inițiator și coordonator al proiectelor culturale „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” (din 2016), respectiv „Clubul Dramaturgilor Craioveni” (2017).

A debutat cu placheta de poeme „În margine” (Ed. Ramuri, 1995), premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Pentru aceeași carte a primit anterior Premiul Festivalului „Nichita Stănescu”, Turnu Severin (președinte de juriu, Cezar Ivănescu). A mai publicat volumele de poezie „Fincler”, (Ed. Ramuri, 1997), Premiul Filialei Craiova a U.S.R.; „fundătura homer” (Ed. Dacia, 2002), Premiul Uniunii Scriitorilor; „Folfa”, (Ed. Vinea, 2003), „Vînt, tutun şi alcool”, (Ed. Brumar, 2008), „Femeia despre care scriu” (Ed. Măiastra, 2010), „VorbaIago”, antologie de versuri (Ed. Măiastra, 2012), „Nu m-au lăsat să conduc lumea”(Casa de Editură Max Blecher, 2015), Plagiator.1962” (Ed. Măiastra, 2017), „Memoria unui mort este memoria mea” (Casa de Editură Max Blecher, 2019).

Publicistică și eseuri: „Fereastra din acoperiş. Un anotimp în Westfalia” (Ed. Fundaţia Scrisul Românesc, 2005); „Celălalt capăt” – interviuri (Ed. Curtea Veche, 2006); „Revanşa chipurilor” (Ed. Măiastra, 2009); „Intelectualii români și Curtea Regelui” (Ed. TracusArte, 2011); „Dumnezeu poet și protector al lumii” (Ed. TracusArte, 2016); „Mansarda Europa“ (Ed. Paralela 45, 2019); „Oglinda timpului – o istorie contemporană a Teatrului Național Craiova în interviuri” (Ed. MJM Autograf, 2020).

Premii: Premii pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor (1996, 2003), Premiul pentru poezie al revistei „Ramuri” (1988, 2006), Premiul „Petre Pandrea” al revistei Mozaicul (2004), Premiul revistei „Hyperion” (2013), Premiul pentru poezie al revistei „Argeș”(2013), Premiul „Radu Enescu” al revistei „Familia” (2017). A primit Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pe anul 2017 pentru placheta de poezie „Plagiator. 1962”.

Burse literare oferite de fundații germane, austriece și elvețiene: Fundaţia „Heinrich Böll” (Köln), noiembrie 2003-februarie 2004; Fundaţia „Künstlerdorf Schöppingen”, iulie-august 2008; „quartier 21”, Viena, dec. 2014-ian 2015, Chateau de Lavigny, Elveția 2017. În noiembrie 2012 a fost invitat de Goethe Institut Berlin la reuniunea experților în teatru din sud-estul Europei, pe tema teatrului documentar. A participat la câteva festivaluri internaționale de poezie din Austria, Serbia, România.

Este prezent în câteva antologii lirice din țară și străinătate: „Gefährliche Serpentinen – Rumänische Lyrik der Gegenwart”, Druckhaus Verlag, Berlin 1998, coordonată de Dieter Schlesak; „Jahreszeiten, Tagesanbrüche. Literatur und Kunst im Heinrich-Böll-Haus Langenbroich”, Heinrich-Böll-Stiftung, Berlin, 2006; „Cele mai frumoase 100 de poezii ale românilor despre ei înșiși și țara lor”, antologie alcătuită de Petru Romoşan, Editura Compania, 2001, „O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul XX”, Marin Mincu, Ed. Pontica, 2007; „Cele mai frumoase poeme din 2010”, Editura Tracus Arte, 2011, selecţie de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, „Of Gentle Wolwes”, Calypso Edition, New York, 2011, selecţie şi traducere de Martin Woodside, „The Vanishing Point that Whistles” Talisman Press”, USA, 2011, selecție și traducere de Adam Sorkin, Doru Paul Mugur și Claudia Serea; „Moods and women and men and once again moods” (Ed. Tracus Arte&Calypso Edition, 2015). Poeme traduse în antologii și reviste din Germania, SUA, Belgia, Serbia, Turcia, Albania, Slovacia.

Întâmplător sau nu, Ziua Mondială a Poeziei coincide cu Echinocţiul de primăvară. Fără alte cuvinte (decât, între paranteze, că eu însumi sunt născut de ziua Solstiţiului de vară), v-aş îndemna să citiţi unul dintre cele mai fascinante poeme scrise vreodată în limba română, apărut în premieră în volumul Poesii nouă, de Mircea Ivănescu, Dacia, 1982, şi care, în tot acest timp, n-a făcut nici un rid, ci doar… rânduri-rânduri ale receptării critice.

* * * * * * *

Mircea IVĂNESCU

Cornul de aur al băiatului

poetului emil hurezeanu

scenă de dimineaţă – cornul sunând depărtat,

prin hăţişurile albăstrii, chemarea la vânătoare – glasul

lui de aur alungindu-şi tristeţea –

(întristarea dimineţilor de toamnă, cu ceaţa

sfâşiată alene de soarele fără putere)

peste lătrăturile excitate ale câinilor

nerăbdători să înceapă o dată. lumina de aur

a cornului, acolo, dincolo, prin pădure – are să fie întotdeauna

de acum încolo, dacă-ţi vei mai aduce aminte, fundalul

frumos lucrat al tapiseriei cu învălmăşeala cailor, câinilor

lungi de vânătoare, şi feţele întoarse spre cel care, la mijloc,

să dea semnalul începerii. şi femeile, care sunt,

aşezate pe câte o parte a şeii, cu mâinile lor înguste

şi trupurile firave – neîmplinite în adolescenţa întârziată

mai subţiratece în aerul limpede al dimineţii de început

de lume – de vânătoare. – câteva fete foarte tinere,

pe care bărbaţii, pe caii lor nerăbdători, nici nu le iau

în seamă, – jocul lor acum este altul

decât cel al înfrângerii unui trup neîmplinit de fecioară.

şi sunetul de aur în soarele dimineţii alungindu-se trist,

ca un câine obosit, anunţând de acum

sfârşitul vânătorii, când caii se vor întoarce cu aşi înceţi,

şi fetele, acum cu ochii mari, îşi vor apleca şi mai mult

într-o parte, capetele, să nu privească leşurile din oblânc.

însă scholia

pe marginea textului despre vânătoarea începută târziu,

într-o dimineaţă cu lumina mocnind în sunet de corn,

spune aşa – întoarcerea vânătorului din coline

este de fapt moartea lui – sfârşitul vânătorii e o casă

în care se strâng ceilalţi – şi fetele acestea cu trup subţire

îşi trec, cu pale ale tristeţii, lumina părului lunecând blând

peste umerii lor fragili (atât de uşor de frânt, nu?

doar că bărbaţii suflă acum în mâinile care le-au stat încleştate

pe armele vânătorii) îşi trec făpturile de aur mocnit

prin odăi – şi nu privesc spre blănurile de sub fereastră

unde e întins vânătorul. – sfârşitul vânătorii. câinii au tăcut

şi cornul a fost izbit de copac să nu mai sune vreodată.

şi mult mai târziu,

într-o altă vreme, când vânătoarea cu câini

şi cornuri sunându-şi chemarea în lumina de aur stins

a toamnei este numai un joc de cărţi,

într-o vreme când nu mai sunt cai, decât în tapiseriile vechi,

asculţi deodată amintirea hohotelor întretăiate,

dar arginţii, ale pianului sunând în terţe suitoare, coborâtoare,

chemau la vânătoare – cornul s-a preschimbat în flăcările de argint

ale pianului – şi ce a fost joc de aur pe tapiseria de pe peretele

cabanei de lemn este acum jocul perlelor de sticlă în urechea

aducerii aminte, într-o altă aşezare de lemn,

în care tot te închipui mergând spre fereastră. decât

că în lumina soarelui de dimineaţă de toamnă

nu vezi nici plecarea spre vânătoare, cu cai şi câini tulburaţi

de chemarea unui corn de ei auzit, nici nerăbdarea chipurilor întoarse

către semnalul de pornire – şi deci, mai târziu, de întoarcere

înceată la sfârşitul de vânătoare – şi nici fecioarele aduse cu aur

curat în păr, pe caii domoli, să atragă licornele. – ci doar

sunetele luminoase ale amintirii pianului cântând

despre vânătoarea într-o dimineaţă rece de toamnă.

* * * * * * *

Repetitivă până la Dumnezeu, poezia lui Mircea Ivănescu are structură de faguri: fiecare poem, construit cam după acelaşi calapod, comunică nemijlocit cu alte câteva, pe orizontală şi pe verticală; la rându-i, fiece volum nou se adaugă în stup, paralel celor anterioare – calitatea mierii fiind aceeaşi (deşi un degustător fin ar putea distinge gustul specific al celei de mai, de salcâm sau de salvie), este privilegiată cantitatea (12 volume originale, din 1968 şi până în 1989, scoase la fiecare 2-3 ani, plus alte 2 scrise la patru mâini, cu Rodica Braga, Commentarius perpetuus, Dacia, 1986, şi cu Justin Panţa, Limitele puterii sau mituirea martorilor. Un roman rusesc, Litera, 1994). Or, aceasta se obţine prin survolarea continuă a aceloraşi arii tematice, cunoscute până-n cele mai mici amănunte, şi totuşi aducătoare de surprize tocmai graţie privirii (de albină muncitoare) a poetului – nu atât mioapă, cât caleidoscopică. Viziunea sa (de la firul ierbii) s-ar numi monstruoasă, dacă nu ar fi chiar experimentală în sens ştiinţific: nu ridicarea la putere, ci descrierea – pas cu pas (pas de deux, de cele mai multe ori, dar şi pas de trois) – a reacţiilor.

Încarcă mai mult

Emilian GALAICU-PĂUN (n. 1964 în satul Unchiteşti, Floreşti, din Republica Moldova).

Redactor-şef al Editurii Cartier; din 2005, autor-prezentator al emisiunii Cartea la pachet de la Radio Europa Liberă; redactor pentru Basarabia al revistei „Vatra“ (Târgu Mureş).

Cărţi publicate:

(POEZIE) Lumina proprie, 1986; Abece-Dor, 1989; Levitaţii deasupra hăului, 1991; Cel bătut îl duce pe Cel nebătut, 1994; Yin Time, 1999 (trad. germană de Hellmut Seiler, Pop-Verlag, 2007); Gestuar, 2002; Yin Time (neantologie), 2004; Arme grăitoare, 2009; A-Z.best, antologie, 2012; Arme grăitoare, ediţie ne varietur, 2015; A(II)Rh+eu / Apa.3D, 2019;

(ROMAN) Gesturi (Trilogia nimicului), 1996; Ţesut viu. 10 x 10, 2011 (trad. engleză de Alistair Ian Blyth, Living Tissue. 10 x 10, Dalkey Archive Press, SUA, 2019);

(ESEU) Poezia de după poezie, 1999; Cărţile pe care le-am citit, cărţile care m-au scris, 2020;

(TRADUCERI) Jean-Michel Gaillard, Anthony Rowley, Istoria continentului european, 2001; Robert Muchembled, Oistorie a diavolului, 2002;Mario Turchetti, Tirania şi tiranicidul, 2003; Michel Pastoureau, O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, 2004; Michel Pastoureau, Albastru. Istoria unei culori, 2006; Michel Pastoureau, Ursul. Istoria unui rege decăzut, 2007; Roland Barthes, Jurnal de doliu, 2009; Edward Lear, Scrippius Pip, 2011; Michel Pastoureau, Negru. Istoria unei culori, 2012.

Prezent în numeroase antologii din ţară şi din străinătate.

Opiniile autorului nu reflectă, neapărat, poziția Europei Libere.

XS
SM
MD
LG