Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de... 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.
Nicolae Coande: După interludiul erotismului tranșat în bucăți mici de proză despre profesoarele cele mai frumoase din a mea școală generală de la Osica de Sus (neapărat!), probabil și sub influența mirosului florilor de castani din apropiere (Boccaccio, ce vrei!), pe la 16-17 ani am trecut la influențe mai sănătoase. Nichita Stănescu era semizeul adorat al literelor române, el însuși blond și nordic, bărbat țeapăn și zâmbit, din Walhalla ploieșteană de unde ieșea pe sub prag mustața genială a lui Caragiale. Nu întâmplător a scris Nichita „Argotice”, poeme limbute și trimbulinde ale adolescenței cu o sprânceană rasă. Azi, de-ar mai trăi, și le-ar rade pe amândouă și și-ar tatua un petic negru de pirat supărat peste unul dintre frumoșii săi ochi albaștri. Sau poate peste amândoi. Împreună cu prietenul meu, Iulian Buznă, făceam pe atunci lecturi intense și dezordonate din acest poet pe care-l citeam pe unde apucam: prin revista „Flacăra” unde avea o rubrică, scotocind revistele literare pe care se îndura Domnul (Consiliu al Culturii și Educației Socialiste) să le găsim, prin cărțile rare ale poetului găsite pe atunci. Eram Epici, eram Magni(togorsk)! Nichita ne umfla obrajii și venele de sânge înfocat cu-n aer proaspăt, ozon de munte venind la șes pe schiuri, iar lunga vară a oltenilor (DRP, poftim) se răcorea la adierea acestui alizeu devenit tsunami în clipele lui de grație. Eram naivi și juni, nu conta că Nichita se juca până la autodesființare cu limba lui și a noastră: tot ce scria era unic, inegalabil. Citeam și visam să fim ca el, ba chiar și scriam! Mi-amintesc că prietenul meu compusese un abrupt „Poem cu țăruși” (din aceia care se pun ca araci la viața de vie și la roșii) și era încântat de efectul obținut! Primul vers suna așa: Am visat țăruși!… La toate acestea se adăugau în orele târzii ale nopții audițiile poemului rock „The Final Cut”, noul album al celor de la Pink Floyd, cu clamorosul „Your possible past”, dar care atunci ni se părea culmea sensibilității pre muzică aranjată. Eram cărvunari, melancolici-șui și nu știam mare lucru despre poezie și muzică, dar în acea vară furăm geniali: „They flutter behind you your possible pasts/ Some bright-eyed and crazy, some frightened and lost/ A warning to anyone still in command/ ’Ranks! Fire’/ Of their possible future to take care/ In derelict sidings, the poppies entwine/ With cattle trucks lying in wait for the next time/ Do you remember me? How we used to be?” Ce Mallarmé?
Em. G.-P.: Acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-i dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?
N.C.: Asta e o exagerare pe care nu am mai auzit-o despre mine. Nu sunt „unul dintre cei mai apreciați”, cum galant o spui tu, iar de căutat nu mă caută nimeni. Se vede c-a și venit, de vreme ce n-a mai sosit…
Când, totuși, o fac, vin să-mi arate deja cărțile lor și speră să scriu ceva despre ele. Toți poeții sunt orgolioși, dar cei care m-au căutat să-mi arate la ce lucrau sunt foarte puțini – și nu erau atât de tineri. Discreții, delicații sunt rari în peisajul nostru vale-deal-deal-vale-prăpastie. Tot ce pot să fac e să reunesc din când în când poeți și scriitori la Adunarea Poeților Craioveni, unde mai lansăm câte o carte, mai vorbim despre poezie, dar nu cu rezultatele pe care le puteau produce bătăioasele cenacluri de odinioară. De altfel, cenaclurile nu-mi plac, dar nu le pot nega rolul avut cândva. Azi, poeții sunt pe cont propriu și se tem de criticii pe care îi simt capabili să facă topuri unde ei nu vor fi. De acești poeți mi-e milă, de aceste topuri mi-e silă. Ce Valéry?
* * * * * * * * *
Născut pe 23 septembrie 1962, Osica de Sus, Olt. Locuieşte în Craiova, unde propune întâlniri cu scriitori, poeţi şi artişti – pentru ca gustul literaturii şi aroma prieteniei să nu piară în oraş. Studii de Filozofie-Sociologie la Universitatea din Craiova. Are un master în filozofie, Facultatea de Filozofie-Sociologie, cu o lucrare despre gândirea târzie a lui Martin Heidegger. Lucrează din 2006 în cadrul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” (șef serviciu Dramaturgie, 2008-prezent). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1996), membru al PEN Club România (2016). Editor fondator al revistei TNC, SpectActor” (2006).
Realizator și moderator al „Întâlnirilor SpectActor”, un eveniment cultural găzduit din 2009 de Naționalul craiovean, al „Duminici-lor de Poezie în teatru”, precum și „Scriitori la Tradem” (2010-2015). Este organizator al „Colocviilor Ion D. Sîrbu” (șase ediții). Inițiator și coordonator al proiectelor culturale „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni” (din 2016), respectiv „Clubul Dramaturgilor Craioveni” (2017).
A debutat cu placheta de poeme „În margine” (Ed. Ramuri, 1995), premiată de Uniunea Scriitorilor din România. Pentru aceeași carte a primit anterior Premiul Festivalului „Nichita Stănescu”, Turnu Severin (președinte de juriu, Cezar Ivănescu). A mai publicat volumele de poezie „Fincler”, (Ed. Ramuri, 1997), Premiul Filialei Craiova a U.S.R.; „fundătura homer” (Ed. Dacia, 2002), Premiul Uniunii Scriitorilor; „Folfa”, (Ed. Vinea, 2003), „Vînt, tutun şi alcool”, (Ed. Brumar, 2008), „Femeia despre care scriu” (Ed. Măiastra, 2010), „VorbaIago”, antologie de versuri (Ed. Măiastra, 2012), „Nu m-au lăsat să conduc lumea”(Casa de Editură Max Blecher, 2015), Plagiator.1962” (Ed. Măiastra, 2017), „Memoria unui mort este memoria mea” (Casa de Editură Max Blecher, 2019).
Publicistică și eseuri: „Fereastra din acoperiş. Un anotimp în Westfalia” (Ed. Fundaţia Scrisul Românesc, 2005); „Celălalt capăt” – interviuri (Ed. Curtea Veche, 2006); „Revanşa chipurilor” (Ed. Măiastra, 2009); „Intelectualii români și Curtea Regelui” (Ed. TracusArte, 2011); „Dumnezeu poet și protector al lumii” (Ed. TracusArte, 2016); „Mansarda Europa“ (Ed. Paralela 45, 2019); „Oglinda timpului – o istorie contemporană a Teatrului Național Craiova în interviuri” (Ed. MJM Autograf, 2020).
Premii: Premii pentru poezie ale Uniunii Scriitorilor (1996, 2003), Premiul pentru poezie al revistei „Ramuri” (1988, 2006), Premiul „Petre Pandrea” al revistei Mozaicul (2004), Premiul revistei „Hyperion” (2013), Premiul pentru poezie al revistei „Argeș”(2013), Premiul „Radu Enescu” al revistei „Familia” (2017). A primit Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române pe anul 2017 pentru placheta de poezie „Plagiator. 1962”.
Burse literare oferite de fundații germane, austriece și elvețiene: Fundaţia „Heinrich Böll” (Köln), noiembrie 2003-februarie 2004; Fundaţia „Künstlerdorf Schöppingen”, iulie-august 2008; „quartier 21”, Viena, dec. 2014-ian 2015, Chateau de Lavigny, Elveția 2017. În noiembrie 2012 a fost invitat de Goethe Institut Berlin la reuniunea experților în teatru din sud-estul Europei, pe tema teatrului documentar. A participat la câteva festivaluri internaționale de poezie din Austria, Serbia, România.
Este prezent în câteva antologii lirice din țară și străinătate: „Gefährliche Serpentinen – Rumänische Lyrik der Gegenwart”, Druckhaus Verlag, Berlin 1998, coordonată de Dieter Schlesak; „Jahreszeiten, Tagesanbrüche. Literatur und Kunst im Heinrich-Böll-Haus Langenbroich”, Heinrich-Böll-Stiftung, Berlin, 2006; „Cele mai frumoase 100 de poezii ale românilor despre ei înșiși și țara lor”, antologie alcătuită de Petru Romoşan, Editura Compania, 2001, „O panoramă critică a poeziei româneşti din secolul XX”, Marin Mincu, Ed. Pontica, 2007; „Cele mai frumoase poeme din 2010”, Editura Tracus Arte, 2011, selecţie de Claudiu Komartin şi Radu Vancu, „Of Gentle Wolwes”, Calypso Edition, New York, 2011, selecţie şi traducere de Martin Woodside, „The Vanishing Point that Whistles” Talisman Press”, USA, 2011, selecție și traducere de Adam Sorkin, Doru Paul Mugur și Claudia Serea; „Moods and women and men and once again moods” (Ed. Tracus Arte&Calypso Edition, 2015). Poeme traduse în antologii și reviste din Germania, SUA, Belgia, Serbia, Turcia, Albania, Slovacia.
