Linkuri accesibilitate

O evocare a războiului de la Nistru și agenda oficială a României (T.Artenie / România liberă)


Europa cu mai multe viteze (Ion M. Ioniță / Adevărul)

Jurnalistul Tudor Artenie, revenit în ultima perioadă în paginile României libere, amintește că pe 2 martie 1992 Republica Moldova „devenea membră a Organizației Națiunilor Unite. Mircea Snegur, președintele de atunci, a autorizat intervenția armatei împotriva forțelor separatiste transnistrene care atacau posturile de poliție din zona de „graniță” și goniseră din instituțiile publice funcționarii basarabeni. Războiul a durat patru luni”, reamintește jurnalistul care a fost atunci corespondent de presă acolo. Îi revin în memorie câteva scene și iată concluzia formulată la distanță în timp: „Mi-am amintit toate aceste gândindu-mă la ultimele săptămâni din România. La solidaritate și la divizare, la ei, la basarabenii care au rezistat mai greu ca noi sub comuniști, pentru că i-au avut și pe ruși în casă, și care au privit întotdeauna la noi cu respect și speranță. Dar tema Basarabiei nu a fost niciodată pe agenda oficială a României”.

Cel puțin doi comentatori sunt azi prezenți cu texte despre ceea ce se va „proclama” săptămâna aceasta la Bruxelles: Europa cu mai multe viteze. În Adevărul, Ion M. Ioniță pornește de ideea că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană pune structura în situația „de a se reforma sau de a nu mai fi deloc”.Principala problemă „nu mai este nici migraţia, nici controlul frontierelor, nici diferenţele Nord-Sud sau Est-Vest”, ci „ascensiunea mişcărilor populist-extremiste”. Sub presiunea lor, reprezentanți ai partidelor tradiționale în Parlamentul European au cam început să se ducă acasă cu teoria că Europa i-a obligat una și alta. Ideea cu care va veni președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker este : „Cine vrea să dea vina pe Europa pentru tot ceea ce nu este în stare să facă acasă, nu este obligat să joace în horă.”. Ion M. Ioniță se teme că România va rămâne la periferie, nefiind nici în spațiul Schengen și nici membră a zonei euro. „Zece ani de la aderare ne-am preocupat doar de luptele politice interne şi am ratat ambele obiective”.

O radiografie severă a tendințelor din presa românească semnează Brândușa Armanca în revista 22. Tocmai se derulează spectacolul „descotorosirii”, spune ea, de jurnaliștii consacrați, cei care „dispun de experiență dublată de memoria istoriei recente”. Se preferă jurnaliști foarte tineri, ceea ce „ilustrează cât de permeabilă este politica redacțională la nevoile patronatului și la concubinajul cu puterea politică”. Brândușa Armanca nu face economie de exemple. Cel mai recent, concedierea de la România liberă a jurnalistei de investigație Ondine Gherguț, unul dintre cei mai experimentați în domeniu, și a coordonatorului ediției on-line, Mălin Bot. De tot râsul ar fi explicația redactorului șef: reduceri de personal pe fondul dificultăților financiare. În realitate, spune autoarea rubricii Media culpa de la revista 22, multe redacții schimbă din mers macazul, încercând să se acomodeze cu agenda și chiar cu comenzile noii puteri. De ce nu se vede solidaritate în breaslă, așa cum, de pildă, scrie Armanca, marea presă internațională a boicotat întâlnirea anuală a președintelui american Donald Trump cu presa pentru că acesta exclusese anumiți jurnaliști? „Solidaritatea de breaslă nu are practici notabile în România”, observă Armanca. Or această vulnerabilitate folosește din plin PSD-ului: ziariștii îndepărtați devin involuntar „sperietoare pentru breaslă (iată ce veți păți) și, implicit, agenți ai obedienței, în loc să fie exemplul frumos de rezistență etică”.

XS
SM
MD
LG