Eine Techno-Tanzband. Bass, ghitară, tobe. Elektro Guzzi. Acestea erau cuvintele cu care încheiam, doamnelor și domnilor, o filă anterioară a Dicționarului de sunete rare despre trupa vieneză Elektro Guzzi, ea însăși o raritate în peisajul muzical contemporan al Occidentului.
Raritate, așa cum am mai spus, pentru că deși formula componenței - bass, ghitară, tobe - e una specifică mai degrabă muzicii rock, oamenii aceștia cântă în mod asumat cu totul altceva, și nici pe departe ceva asemănător rock-ului: techno, un techno cântat însă live, fără computere și fără loopers, și din acest motiv ei spun despre ei înșiși că sînt o trupă de acoustic-techno.
În 26 octombrie 2018, Bernhard Hammer, Bernhard Breuer și Jakob Schneidewind au lansat cel de-al șaptelea al lor album, „Polybrass”, care lărgește drastic spectrul sonor al trupei, pentru că Elktro Guzzi au invitat alături de ei în studio un ansamblu de trei tromboniști.
Cronicarii muzicali spun despre Hilary Jeffrey, Daniel Riegler și Martin Ptak că sînt trei „supergrei” ai alămurilor, fiecare faimos pe cont propriu, sau ca parte a unor proiecte cum ar fi The Kilimanjaro Dark Jazz Ensemble, sau Sand, despre care am mai vorbit de la acest microfon.
O descriere perfectă a muzicii pe care o fac Elektro Guzzi cu cei trei tromboniști îi aparține cronicarului muzical de la Bandcamp.com, care spune că tratînd cele trei tromboane nu doar ca pe un set de instrumente în plus, ci mai degrabă ca pe un corp sonor de sine stătător, Elektro Guzzi elimină utilizarea convențională a alămurilor, și le transformă în ceva cu totul diferit: un fel de sintetizator modular în care fiecare trombon reprezintă un oscilator de sunet.
Noi ascultăm acum „Backlash”, care deschide albumul „Polybrass”, cu precizarea că în varianta pentru internet a acestui articol ea va fi urmată de cele două versiuni ale piesei „Miney Mick” de pe același album, dar atenție în ordinea inversă publicării lor acolo.
Căutați așadar Dicționarul de sunete rare la EuropaLiberă.org
