Linkuri accesibilitate

„Guvernarea va încerca să folosească alte pârghii pentru a-și impune voința” (Corneliu Ciurea/politics.md)


Moldova - Press Review photo
Moldova - Press Review photo

Hotărârea Curții Constituționale prin care legea asumată de Guvern a fost declarată neconstituțională nu aduce atingere intențiilor executivului de a soluționa problemele existente, spune analistul politic Igor Boțan, citat de agenţia de presă IPN. El precizează că mai multe prevederi din respectiva lege au şi fost adoptate de Comisia pentru Situații Excepționale. „Curtea vine să facă regulă în jurisprudența sa cu privire la procedura de asumare a răspunderii de către Guvern și acest lucru este pozitiv”, afirmă Boţan. Decizia Curții vine să accentueze și necesitatea controlului parlamentar, inclusiv în perioade de criză. „Societatea trebuie să înțeleagă că, în stare de urgență, toate elementele trebuie să lucreze la unison pentru a depăși criza”, conchide Igor Boțan.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea crede că decizia Curţii Constituţionale de a declara neconstituțional pachetul de legi economice asumate de Guvern este una suprinzătoare, dar şi controversată. „Decizia este surprinzătoare pentru că, spre deosebire de practicile anterioare, opoziția câștigă în disputa cu puterea. Din punctul meu de vedere, această decizie este una controversată, dar trebuie să acceptăm verdictul”, afirmă Ciurea citat de politics.md. „Guvernarea va încerca să folosească alte pârghii pentru a-și impune voința… Poate să-și promoveze deciziile prin intermediul Comisiei pentru Situații Excepționale, ceea ce a și făcut recent prin aprobarea ajutoarelor sociale și economice”, mai notează Corneliu Ciurea.

Radio Chişinău informează despre cum răspund la criza pandemică ţările din Parteneriatul Estic, din care face parte şi R. Moldova. Georgia a impus măsuri restrictive încă din ianuarie. Numărul de infectări este mic, iar spitalele sunt într-o stare bună, susţin experţii. Situația nu este la fel de optimistă în R. Moldova, afirmă expertul Victor Chirilă. Pe lângă lipsurile din spitale și numărul mare de infectări în rândul medicilor, pandemia a devenit un subiect politic, ba chiar de politică externă. „Guvernarea nu e transparentă, nu este onestă referitor la această situație... E clar că o dă în bară în gestionarea acestei crize”, afirmă Chirilă. În Ucraina cei repatriați sunt plasați în hoteluri, pentru carantină instituționalizată și sunt amenzi pentru cei care nu respectă regimul de carantină. Iar transportul public a fost închis, spune Sergiy Gerasymchuk, specialist în politică externă. În Belarus, noul coronavirus e sfidat cu înverșunare de președintele Aleksandr Lukașenko. Acesta răspândește numeroase mituri despre cum să se protejeze oamenii de COVID-19, susține Vadim Mojeiko, de la Institutul pentru Studii Strategice din Belarus.

Deschide.md publică rezumatul unui apel semnat de câteva organizaţii neguvernamentale care solicită convocarea de urgenţă a formatului „5+2” în legătură cu „acțiunile ilegale ale regimului separatist de la Tiraspol în timpul pandemiei”. „Constatăm cu regret că instituirea stării de urgență este parte a unor demersuri (geo)politice fiind utilizată de către liderii transnistreni drept pretext pentru o serie de acțiuni unilaterale care fac dificilă combaterea pandemiei COVID-19”, se spune în apel. Autorii reprojează, între altele, regimului de la Tiraspol că denaturează datelor cu privire la contaminare şi la decese, că îngrădesc libera circulaţii instituind 18 noi posturi de control şi că obstrucționează accesului cetățenilor la serviciile medicale.

Directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice Vladislav Kulminski afirmă, citat de TV8, că în prezent guvernarea are două opțiuni, fie oferă suport mediului de afaceri și oamenilor de rând, fie își orientează acțiunile pentru câștigarea alegerilor prezidențiale. Din cele două opţiuni puterea alege, din păcate, scrutinul prezidențial, consideră analistul. „Guvernul ar putea face optimizări de cheltuieli și banii obținuți în urma acestor optimizări să-i redirecționeze pentru depășirea crizei provocate de pandemia de coronavirus. Acest lucru însă ar putea afecta rating-ul guvernării, iar într-un final, rezultatele alegerilor prezidențiale din toamnă”, notează Vladislav Kulminski.

XS
SM
MD
LG