Linkuri accesibilitate

Adrian Lebedinschi: „Așteptăm verdictul CC dacă pot fi organizate alegeri prezidențiale și parlamentare concomitent” (VIDEO)


 Adrian Lebedinschi, parlamentar PSRM
Adrian Lebedinschi, parlamentar PSRM

Ștefan Gațcan a anunțat că renunță la mandatul de deputat, la o zi după ce spusese că se retrage din fracțiunea Socialiștilor și se alătură grupului parlamentar Pro Moldova.

Cererea de depunere a mandatului a fost înregistrată la secretariatul Legislativului miercuri, după o lungă sedință a deputaților PSRM, a declarat Europei Libere parlamentarul socialist Adrian Lebedinschi.

Link direct

Europa Liberă: Acuma PSRM stă și cântărește – e în majoritate, e în minoritate?

Adrian Lebedinschi: „PSRM, noi, suntem în majoritate, astăzi și dl Gațcan și-a depus mandatul de deputat și, respectiv, sunt o sută de deputați, dintre care Ilan Șor nu se prezintă la ședințe, și de fapt la ședințe vin 99 de deputați. Coaliția care este la moment este constituită din 49 de deputați plus dl Oleinic, ca deputat independent (când votează, când nu votează), dar în principiu noi suntem gata să lucrăm mai departe.”

Europa Liberă: S-au făcut presiuni asupra dlui Gațcan? Pentru că el, inițial, a zis că trece într-o altă tabără, merge la Pro Moldova.

Adrian Lebedinschi: „Noi, astăzi, la fracțiune, am avut o discuție destul de consistentă cu dumnealui, el ne-a spus cu ce nu este de acord, cu ce se întâmplă în sistemul medical, mai degrabă. Dar argumentele pe care le-am adus noi, că, începând cu 1 septembrie, la personalul medical va fi majorat salariul cu 30 de procente, la 1 ianuarie 2021 – încă 30 %, la întâi iunie 2021 – încă cu 40 % , deci, timp de un an de zile, noi vrem să majorăm salariul lucrătorilor medicali cu 100 %, o marjă mare de investiții din bugetul de stat vor fi alocate pentru sistemul medical. Dumnealui a văzut că declarația pe care a făcut-o ieri vine în contradicție cu ceea ce se face. Bine, dumnealui nu avea experiența politicului și ieri a încercat să facă o decizie, astăzi totuși a decis că rămâne mai departe în echipa noastră, cu noi.”

Europa Liberă: Dacă el și-a depus mandatul, asta înseamnă că în circumscripția 38, Hâncești, ar trebui să aibă loc alegeri repetate?

Adrian Lebedinschi: „Evident, până Curtea Constituțională va recunoaște vacant acest loc, dar mai întâi trebuie să mergem în Parlament, ca să fie declarat vacant, și procedurile care au loc ulterior, și cred că vor fi anunțate alegeri anticipate în circumscripția 38.”

Europa Liberă: Asta o considerați o mică victorie? Pentru că, dacă el mergea în grupul Pro Moldova, atunci balanța de forțe era alta.

Adrian Lebedinschi: „După discuția care a fost ieri cu dl Gațcan, dumnealui a spus că el așa și nu a înțeles despre ce a fost vorba. El nu a înțeles că...”

Europa Liberă: El a ieșit la un briefing alături de deputații Candu și Cebotari.

Adrian Lebedinschi: „Am văzut acest briefing, astăzi el a spus că nu asta a avut în vedere. Vă spun, el în politică n-a fost. Mie mi-au trebuit trei ani de zile ca să înțeleg ce înseamnă Parlament și cum să acționezi pentru ca să poți să promovezi ceva. Dumnealui a venit din mediul de afaceri, a venit cu conceptul că e ca și la dânsul la întreprindere: el a dat indicații și cei din jur execută. El nu înțelege că să gestionezi statul e un pic mai complicat.”

Europa Liberă: E un paradox - ieri deputații socialiști protestau în fața instituției medicale pe care o conduce dumnealui și astăzi l-a adus în cuibul PSRM?

Adrian Lebedinschi: „Noi l-am invitat la fracțiune, i-am explicat că mandatul pe care l-a obținut la Hâncești n-a fost doar mandatul dumnealui. A lucrat absolut toată echipa PSRM-ului, atât din Hâncești, cât și din întreaga republică. Noi, toți deputații care am fost la acel moment acolo, am fost consilieri municipali, toți am mers în toate raioanele, la alegători, și am explicat. Dumnealui a înțeles că nu este doar datorită dumnealui; da, un oarecare aport a avut și el, dar este un mandat obținut de o echipă.”

Europa Liberă: Admiteți că ar mai putea colegi din fracțiunea Dvs. să aibă alte viziuni și să plece?

Adrian Lebedinschi: „Eu sper foarte mult ca exemplul domnului Gațcan să fie foarte elocvent pentru colegii noștri.”

Europa Liberă: Și puteți pune mâna în foc că n-ar mai pleca nimeni?

Adrian Lebedinschi: „Eu nu pot să pun mâna în foc pentru nimeni, dar cred totuși în spiritul acesta de echipă și am văzut și reacția, nemulțumirea colegilor, ieri, care a fost reacția colegilor de partid și a susținătorilor partidului la ziua de ieri în teritoriu, ce mesaje primeam. Pentru că inițiativa de a merge la dl Gațcan nu a fost a noastră, a deputaților, ci a cetățenilor și noi am fost acolo doar pentru a se menține ordinea publică, pentru că era absolut alt mesaj...”

Europa Liberă: Spirite încinse...

Adrian Lebedinschi: „Foarte încinse! Noi am fost acolo ca să-l apărăm. Înțelegeam că o să putem să discutăm la rece, că o să-i explicăm și că este soluția mai bună e să depună mandatul, decât să fie aceste conflicte.”

Europa Liberă: Dvs. ați spus că majoritate parlamentară deocamdată există și că acest guvern are sprijin în legislativ.

Adrian Lebedinschi: „Sigur că da. La moment noi suntem 49 de deputați, plus dl Oleinic. Suntem 50 de deputați, dar eu văd cum e reacția în comisii, pentru că sunt și președinte de comisie, majoritatea proiectelor de la guvern sunt votate unanim, de aceea eu sunt convins că și colegii din opoziție vor vota, o bună parte. De aceea noi nu avem temei ca să presupunem că Guvernul Chicu va cădea. Pe moment. Mâine-poimâne, cine știe ce se va mai întâmpla. ”

Europa Liberă: Se discută că poate ar fi bine o remaniere guvernamentală, ca cel puțin să fie înlocuit ministrul sănătății, dvs ce ziceți?

În situații de criză, trebuie să ascultăm totuși specialiștii

Adrian Lebedinschi: „Eu cred că dumneaei își face misiunea, chiar dacă nu e medic de specialitate , ci jurist, dar în acel moment complicat dumneaei a fost în stare să gestioneze sistemul, să aleagă cele mai utile soluții care au fost propuse de către specialiști. În toate consiliile care există, inclusiv și la nivel municipal, comisia pentru situații excepționale în sănătate publică, majoritatea este a medicilor. Și chiar cât de tare noi n-am vrea, terenurile de joacă, piață, cereri care vin la noi din partea cetățenilor și noi le transmitem primarului, el spune că cu mare plăcere, înțeleg și eu, dar medicii insistă că trebuie să fie această soluție și noi îi ascultăm pe ei. În situații de criză, trebuie să ascultăm totuși specialiștii și cred că noi am procedat corect acordând acest drept medicilor, pentru că ei și sunt în prima linie de luptă.”

Europa Liberă: Unii spun totuși că situația ar fi ieșit de sub control și că sistemul medical ar putea să ajungă în colaps.

Adrian Lebedinschi: „Țineți minte, când a fost introdusă situația excepțională, în luna martie, și noi am solicitat două luni de zile, atunci... bine, este menirea opoziției tot timpul să nu fie de acord cu ceea ce propune guvernul, dar întreaga lume a recunoscut că am avut dreptate.”

Europa Liberă: Crește numărul cazurilor de îmbolnăvire...

Adrian Lebedinschi: „Era logic să crească. El putea să nu crească. Noi cu toții înțelegem foarte bine că în data de 15 martie sistemul nostru medical nu era pregătit absolut deloc pentru așa o încercare. Și dacă la acel moment nu interziceau toate întâlnirile, toate plimbările, țineți minte, spuneau de ce au scos carabinerii, armata, poliția, dacă noi permiteam aceasta, astăzi nu erau câte 200-300-400 de bolnavi pe zi, ci câte 1000-2000, așa avea să fie situația, pentru că sistemul medical avea să cadă în luna martie. Ei nu erau dotați cu nimic, nici cu costume de protecție, nici cu măști și cetățenii încă nu erau pregătiți să înțeleagă pericolul.”

Europa Liberă: Și totuși nemulțumirile cresc ca pe drojdie. Nu numai din partea opoziției parlamentare, extraparlamentare, a ONG-urilor, dar și din discuție cu mulți cetățeni de la firul ierbii, ei spun că situația în medicină este catastrofală, că dacă ajungi acolo, e mai bine să te gândești la altceva decât la însănătoșire.

Eu văd zilnic cu câtă frică vine soția mea acasă

Adrian Lebedinschi: „Noi, în anul 2020, avem cu 15% mai puține persoane decedate decât în 2019, așa că sistemul nostru medical, chiar dacă există probleme, își onorează misiunea. Și a crescut enorm responsabilitatea personalului medical. Soția mea este lucrător medical, mama, soacra, toți sunt din acest domeniu. Eu văd zilnic cu câtă frică vine soția mea acasă și, de trei luni de zile, nu vrea să sărute copilul, pentru că se teme, pentru că zilnic este în contact. Nici mie nu-mi permite, eu pe ascuns sărut copilul.”

Europa Liberă: Dvs. ați lansat două ipoteze, că ministra sănătății trebuie să-și continue mandatul și că Guvernul Chicu, pe moment, are suficient sprijin în Parlament, iar două entități, cel puțin, în parlament, grupul de deputați Pro Moldova și cei din Partidul șor au spus că vor merge până în pânzele albe până debarchează acest guvern.

Adrian Lebedinschi: „Bine, dați să vedem, când a apărut Pro Moldova? Din momentul când procuratura Generală a început să se ocupe serios de dosarul furtului miliardului. În acel moment s-a format acest grup parlamentar. Eu în parlament am venit din domeniul jurisprudenței, am fost în poliție, am lucrat pe dosare de cercetare anume a furturilor, a delapidărilor din sistemul bancar, eu am fost specializat în dosare economice, am lucrat avocat, de aceea văd foarte bine ce se întâmplă.”

Europa Liberă: Spuneți-ne și nouă ce vedeți și ce ar mai putea să se întâmple. Să admitem că vine procurorul și mai cere retragerea imunității pentru...

Adrian Lebedinschi: „Noi o să votăm. Dacă va cere retragerea imunității cuiva dintre deputații socialiștii, noi o să votăm și pentru aceasta.”

Europa Liberă: Dar ce schimbă asta? Că mai sunt aleși ai poporului care au ridicată imunitatea, ce schimbă asta, ce s-a schimbat?

Există și alte infracțiuni care au fost comise pe parcursul anilor și care urmează să fie gestionate

Adrian Lebedinschi: „Vreau să explic că nu doar deputații rezolvă tot în țara aceasta. Majoritatea infracțiunilor care au fost făcute, au fost făcute doar cu acoperirea politică din partea unor actuali deputați, foști miniștri sau actuali miniștri, foști deputați, absolut n-are importanță. E important că procuratura trebuie să obțină un mandat de încredere din partea populației, și din partea instanței de judecată, să poată gestiona corect dosarul penal. Vorbim în cazul dat de sustragerea miliardului, pentru că este cel mai vocal, dar există și alte infracțiuni care au fost comise pe parcursul anilor și care urmează să fie gestionate. Pentru că bugetul Republicii Moldova, citeam chiar înainte de a intra la dvs., datoria externă reprezintă 7,5 miliarde de dolari, ceea ce pentru bugetul nostru eu consider că este cam mult. Doar un miliard, dacă-l întoarcem, din furtul miliardului, de-acum scoate această povară de pe umerii cetățenilor.”

Europa Liberă: Dar cum se mișcă ancheta pe acest dosar? Procurorul General a anunțat că unul dintre beneficiarii furtului miliardului este Vladimir Plahotniuc. După asta ce-am mai aflat noi?

Adrian Lebedinschi: „Dar noi nu trebuie să aflăm nimic la moment, eu vreau să văd sentința.”

Europa Liberă: Dar cetățenii vor să cunoască adevărații făptași.

Adrian Lebedinschi: „Eu vreau să văd sentința, eu vreau să văd un proces deschis și proces echitabil, nu ceea ce a fost cu procesele anterioare, cu același Filat, același Platon. Eu nu zic că ei nu sunt vinovați, dar eu aș fi vrut să văd, și presa să aibă acces, să vadă procesul, să vadă că instanța este deschisă și probele care sunt obiective.”

Europa Liberă: Și credeți că va triumfa justiția în cazul furtului miliardului?

Adrian Lebedinschi: „Eu cred că da, pe dl Stoianoglo îl cunosc din 97, pe când eram anchetator, iar dumnealui era în Procuratura Generală. De pe atunci am văzut competențele dumnealui și am văzut atitudinea obiectivă. Când veneai la el, veneai nu ca la un nacialnik, ca la un șef, veneai și el îți spunea Uite, aici atrage atenția la momentul cutare, cutare, cutare.

Europa Liberă: Dar de ce planează aceste suspiciuni, că totuși justiția este la cheremul politicului și dacă politicul...

Adrian Lebedinschi: „Într-adevăr aceasta și este problema, că justiția la moment încă este subordonată fostului regim. Pentru că am văzut reacțiile care au fost la solicitările Procuraturii, de percheziții, de arestări, de sechestrare a averii. Peste tot au fost respinse. Numai că nu văd un temei pentru că, spunem, un furt de cinci mii de euro sau de 10 mii de euro, sechestrele nu renunță niciodată. Acuma noi vorbim de sechestre pe sute de milioane de lei sau chiar și de euro. Într-un asemenea caz, sechestrul este un lucru normal. Noi nu vorbim de confiscarea acestor bani – sunt blocați până când instanța va emite o hotărâre. Și cred că ar fi bine totuși și Consiliul Superior al Magistraturii, dar și Parlamentul, să găsim unde sunt acele carențe, pentru ca sistemul judiciar să fie adus pe o cale corectă. ”

Europa Liberă: Deci, în parlament este așteptat dl Stoianoglo, ca să vină să ceară ridicarea imunității unor deputați?

Adrian Lebedinschi: „Eu cred că da, dacă dumnealui va considera necesar, noi nu putem să-l impunem, doar dumnealui poate să vină cu această solicitare. Dacă va veni, eu cred că nu e o problemă să fie ridicată imunitatea oricărui deputat din parlament.”

Europa Liberă: Socialiștii erau foarte supărați pe traseiștii din parlament și au apărut și declarațiile și a fracțiunii PSRM, și a președintelui Igor Dodon, care rămâne a fi liderul informal al PSRM, spunând că alegerile parlamentare anticipate sunt unica soluție viabilă pentru curățarea sistemului politic în Republica Moldova.

Adrian Lebedinschi: „Și eu sunt de acord cu această viziune.”

Europa Liberă: Cum se declanșează aceste alegeri parlamentare anticipate?

Adrian Lebedinschi: „Așteptăm hotărârea Curții Constituționale, dacă ne permit să fie în același timp și alegeri prezidențiale, pentru că aceasta ar fi o decizie optimală pentru toți.”

Europa Liberă: Unii spun că e soluție optimală pentru PSRM. Când ar putea să fie acest verdict al înaltei curți?

Adrian Lebedinschi: „Noi așteptam încă săptămâna trecută să fie și tot așteptăm. Nu știm când, nu putem să influențăm.”

Europa Liberă: Deci, ar fi posibil ca președintele să dizolve parlamentul?

Adrian Lebedinschi: „Da, guvernul demisionează, rămâne un guvern interimar, respectiv, două tentative de numire a guvernului nu se soldează cu succes și atunci parlamentul pleacă. Găsim, soluția juridică o găsim, doar să fie voința politică și, sigur, să vedem hotărârea Curții Constituționale. Părerea mea ar fi ca în general să avem o zi a tuturor alegerilor, și locale, și parlamentare, și prezidențiale, și cele din Găgăuzia.”

Europa Liberă: Îl zăpăciți pe alegător.

Adrian Lebedinschi: „Nu-l zăpăcim, pentru că, o dată la patru ani, cetățeanul și-a făcut alegerea și mai departe știm că mandatul acelei structuri care a venit la conducere este pe patru ani de zile și nu te temi. Dar dacă noi facem această reformă ca să fie dureroasă ca cetățeanul nostru să ne voteze și așa, în fiecare an, de treizeci de ani, din an an, tot spunem că, uite, o să avem alegeri. O să ne voteze? N-o să ne voteze? Ajunge. ”

Europa Liberă: Da de ce nu mai este reprezentativ acest legislativ?

Adrian Lebedinschi: „Pentru că o treime din ei au trecut dintr-un partid în altul și...”

Europa Liberă: Dar unii au trecut în barca guvernării împreună cu socialiștii.

Adrian Lebedinschi: „De la noi nu a trecut nimeni.”

Europa Liberă: PD-ul a făcut coaliție cu PSRM-ul.

Adrian Lebedinschi: „E bine, că noi am făcut coaliție și cu DA și cu PAS. Cînd faci o coaliție cu o fracțiune, cu un partid care a intrat în parlament, care a fost votată de cetățean, care are mandatul cetățeanului, aceasta este corect și indiferent de faptul că noi suntem diametral opuși în viziuni. Chiar a fost o perioadă destul de complicată pentru noi, dar și o lecție foarte interesantă. Ne-a învățat viața că trebuie să avem prieteni, să nu ardem punțile între noi, să putem discuta, pentru că în aceste dezbateri găsim acel numitor comun care să aranjeze întreaga populație. Eu nu aș vrea să fie o situație când, uitați-vă, au trecut partide radical de dreapta, radical de stânga și nu vorbesc între ei, nu este corect.”

Europa Liberă: Cine mai discută astăzi cu socialiștii?

Adrian Lebedinschi: „Discută toți deputații, pentru că și în comisie avem reprezentanți. Da, avem viziuni opuse, undeva, noi încercăm să negociem, undeva convingem că, uite, ar fi bine, chiar sunt situații când noi cu PD-ul nu votăm un anumit proiect, pentru că ei au altă viziune. Dar uitați-vă că acum ne susține și votăm cu ei. Se întâmplă invers, când PD-ul votează cu ACUM și noi nu suntem susținuți. Pentru că este viață. Noi trebuie să înțelegem că avem și noi anumite obligațiuni față de alegătorii noștrii și chiar sunt unele momente când nu putem să mergem peste ele, pentru că alegătorul nostru este radical pe anumite viziuni, și așa trebuie să fie; și, respectiv, și ei au alegătorul lor și viziunile lor corespund.”

Europa Liberă: Dar toți socialiștii s-ar resemna și s-ar împăca cu gândul dacă ar pierde majoritatea parlamentară și ar ajunge în opoziție?

Adrian Lebedinschi: „Dacă și va fi așa, eu cred că aveți dreptate, dar dacă se întâmplă că Blocul ACUM face coaliție cu grupul Pro Moldova și fracțiunea Șor, pentru noi acesta ar fi un cadou enorm.”

Europa Liberă: Așa credeți?

Adrian Lebedinschi: „Păi, vă dați bine seama...”

Europa Liberă: Atunci, ei spun că lor le este mai convenabil să se îngloade și mai mult guvernarea și atunci ar putea să câștige opoziția.

Adrian Lebedinschi: „Ei tare ar spera să mergem noi la coaliție cu Pro Moldova și cu Șor, dar nu putem, pentru că în primul rând viziunile noastre sunt diferite...”

Europa Liberă: Dvs. ceva mai înainte ați spus că nu ardeți punțile, lăsați loc pentru discuții.

Adrian Lebedinschi: „Nu, eu vorbesc absolut cu toți, pentru că...”

Europa Liberă: Dar admiteți că ar putea să se țeasă și o majoritate cu Candu și cu Șor, deputații lor?

Adrian Lebedinschi: „Nu cred. Din ceea ce văd, eu, eu cred că 99,9 următoarea perioadă n-o să fie așa. În politică nu poți să spui radical că nu, dar vă spun, 99,9 că n-o să fie. Nu știu ce poate să se întâmple în țară, ca să facem o coaliție cu ei. Nu cred în aceasta.”

Europa Liberă: Care vă sunt prioritățile în cadrul comisiei de profil?

Adrian Lebedinschi: „Acuma suntem pe final de elaborare a modificărilor la Codul Educației, am terminat dezbaterile pe expertiza pe ex-post impact, primele patru capitole, și pentru a doua jumătate este inclus celelalte capitole, sunt foarte multe propuneri venite din teritoriu. Noi, practic, cu grupul de lucru, am finisat modificarea Legii sportului și propuneri, într-adevăr, s-au acumulat atât de multe, încât pare-mi-se că o să avem o redacție nouă. Noi acuma am consolidat propunerile pe Legea tineretului, care au venit de la societatea civilă și, practic, suntem pe cale să înregistrăm proiectul de lege, să pornim dezbaterile. Legea cinematografiei de asemenea, este proiectul pe masă, îl redactăm, noi am avut săptămâna aceasta ultimele dezbateri care au fost, dacă reușim săptămîna viitoare să-l înregistrăm, proiectul de lege. Avem în urma dezbaterilor, iarăși pe ex-post impact, a Legii cu privire la AGEPI, Agenția Proprietății Intelectuale. Noi am ajuns la concluzia, la propunerea colegilor din domenii, ar fi mai bine să comasăm toate șapte legi care reglementează proprietatea intelectuală și drepturile de autor și să fie un cod. Acest cod, cât de cât, este aranjat și cred că o să mergem și cu înregistrarea și acestui cod. Cred că anul cât eu conduc această comisie a fost destul de fructuos.”

Europa Liberă: În audiovizual ce se întâmplă?

Adrian Lebedinschi: „În audiovizual eu m-aș implica cel mai mult, dar...”

Europa Liberă: E segmentul cel mai complicat?

Adrian Lebedinschi: „Acele proiecte de legi de care v-am spus, sunt legi tehnice, profesioniste. Audiovizualul reprezintă mai mult un proiect politic, lucru în care nu vreau să intru.”

Europa Liberă: Trebuie sau nu trebuie un audit?

Adrian Lebedinschi: „Sigur că da.”

Europa Liberă: De ce atât de greu se acceptă acest lucru?

Adrian Lebedinschi: „Pentru că Curtea de Conturi a efectuat acest audit, dar Dvs. vorbiți de acel proiect de lege înregistrat de dl Litvinenco. Noi am dezbătut acel proiect de lege, pentru că dl Carp este și membru al comisiei noastre și el a insistat să fie pus pe ordinea de zi, însă și colegii din ACUM au spus Noi nu suntem gata să votăm acest proiect de lege. Pentru că au înțeles. Și noi nu l-am pus la vot, ca să nu-i dăm un aviz negativ al comisiei. Pentru că altfel avea să-l obținem, practic, cu majoritatea comisiei, ceea ce n-am vrut să facem. Pentru că sunt colegii noștri din comisie și știți cum nu-... noi am dezbătut, el a văzut, dar mai mult n-a insistat să fie dezbătut. A spus că dați să-l cizelăm, să-l vedem. Astăzi dl Năstase și dna Ciobanu au insistat să dezbatem în comisie raportul Curții de Conturi cu privire la activitatea CCA, lucru pe care o să-l facem cred că săptămâna viitoare. Pentru miercurea viitoare avem încă cinci rapoarte ex-post impact și cam o să ne ocupe toată ziua și n-o să reușim să facem tot. Dar eu de ce v-am spus, dacă vorbim de audiovizual, nu vreau să intrăm în politică, eu vreau comisia noastră să se ocupe curat de domeniile, pentru că avem prea multe domenii, și dacă începem să intrăm în audiovizual, atunci se începe se începe conflict între membrii comisiei și se bulversează toată activitatea.”

Europa Liberă: Apropo, vă este clar cum va începe noul an de studii?

Adrian Lebedinschi: „Astăzi la ședință a fost dl ministru, pentru că astăzi s-a votat și eliberarea de la examene a celor două mii de candidați la susținerea bacalaureatului, care nu au susținut în anii precedenți, și sper că plenul ne va susține, pentru că la comisii unanim a fost votat ca să fie eliberați.”

Europa Liberă: Cum va demara noul an de studii.

Adrian Lebedinschi: „Discuția pe care am avut-o cu domnul ministru și săptămâna trecută și săptămâna asta. Dumnealui, pe 22 iunie, a remis materialele către Ministerul Sănătății, să vedem care va fi procedura, dacă reușim măcar grădinițele și școala primară să lansăm de la 1 august grădinițele și de la 1 septembrie școala primară, pentru că sunt acei care suferă cel mai mult în urma acestui contact direct cu profesorul și cu colegii. Sigur că vom stabili unele norme de prezență, se examinează varianta conform căreia clasele să fie divizate în două, să fie un număr redus, aici iarăși medicii trebuie să ne spună care trebuie să fie acel număr redus de elevi, maximal, ca situația pandemică să fie menținută și această carantină, inclusiv și în instituțiile de învățământ să o putem păstra, pentru că, dacă apare un caz într-o clasă, să putem izola doar această clasă, să nu blocăm toată școala. Lucrăm acum cu administrația publică locală, pentru că este solicitare și de la ei, și cu sindicatele, pentru ca să vedem , oamenii trebuie să meargă la serviciu, să întrețină familiile și nu pot lăsa copiii în voia soartei. Cine are norocul să aibă părinții vii și copiii pot să meargă la bunei, dar majoritatea nu pot s-o facă și sunt nevoiți să-și lase copilul în voia soartei, lucru foarte periculos.

Europa Liberă: Și se întâmplă cazuri dramatice. Domnule deputat, autoritățile au îndeplinit toate condiționalitățile pentru a accesa a doua tranșă din asistența financiară din partea UE?

Adrian Lebedinschi: „Mai mult decât ceea ce a fost solicitat inițial am îndeplinit, pentru că iarăși, pofta și la ei vine mâncând.

Europa Liberă: Dar și autoritățile au pofte mari pentru a accesa bani mulți, nu?

Adrian Lebedinschi: „Noi o să reușim să rezolvăm această problemă.”

Europa Liberă: Și când? Timpul parcă a expirat.

Adrian Lebedinschi: „În luna mai, când ne-au fost alocați cele 230 de milioane de dolari, 230 sau 240 de milioane, ei sunt în cont, banii nu sunt cheltuiți de către guvern, vor fi folosiți pentru proiectele acestea de infrastructură, și sunt de acord cu poziția guvernului și în special a Ministerului Economiei că, odată cu pornirea acestor proiecte de infrastructură, ele generează și noi bani în economie, impozite. Nu putem să cheltuim acești bani pentru salarii, pentru pensii. Dacă facem acest lucru, noi pierdem.”

Europa Liberă: cât de mult mizează Moldova pe asistența financiară din exterior?

Adrian Lebedinschi: „În situația actuală, pandemică, avem necesitate mare, dar am văzut azi sau ieri postarea dlui președinte că Federația Rusă a acceptat să ne prelungească intrarea fără taxe pe teritoriul Rusiei a producției noastre până la sfârșitul anului, ceea ce pentru agricultura noastră va fi un ajutor suplimentar, ei economisesc câteva milioane de lei datorită faptului că nu achită aceste taxe la intrarea în Rusia. Eu cred că, odată cu lansarea tuturor aceste proiecte, Prima casă – 6, vine guvernul, aceasta va însemna că angajații din sistemul poliției, armată, militari, serviciul securitate și informații, în cazul procurării apartamentului, statul va achita procentul la bancă, ceea ce-i va ține pe angajați în sistem.”

Europa Liberă: Întrebarea era dacă mizează Moldova pe asistență din exterior.

Adrian Lebedinschi: „Dacă nu era această situație pandemică, noi nu am fi avut nevoie, dar cheltuielile pe care le-am suportat noi cu combaterea covidului, din păcate, ne impun să solicităm ajutoare. Noi o să le obținem, guvernul are surse...”

Europa Liberă: Și din est și din vest?

Adrian Lebedinschi: „Și din est și din vest.”

Europa Liberă: Creditul rusesc va fi renegociat?

Adrian Lebedinschi: „Da, Rusia a solicitat de la Ministerul de Finanțe și de la Ministerul de Externe, au solicitat care au fost carențele la care au făcut referire Curtea Constituțională, și eu cred că aceste carențe vor fi expuse, măcar că părerea mea că aceea a fost o hotărâre mai mult politizată. Pentru că mesajul a fost într-atât de global. Eu nu vreau să cred că judecătorii de la Curtea Constituțională au fost influențați de cineva, cred că opinia publică mai tare a influențat, de unde și această bulversare care a fost, dezbaterile au fost destul de complicate, dacă ați urmărit...”

Europa Liberă: Și prima tranșă când ar putea să ajungă, aceste două sute de milioane?

Adrian Lebedinschi: „Eu sper că până la sfârșitul verii trebuie să vină.”

Europa Liberă: Unii spun că ar fi o pomană electorală pentru Igor Dodon.

Adrian Lebedinschi: „De ce?”

Europa Liberă: Pentru că vin exact în perioada electorală.

Adrian Lebedinschi: „Nu trebuia să fie contestat și de-acum era să fie, banii.”

Europa Liberă: Da ce de la Bruxelles când or să fie?

Adrian Lebedinschi: „Imediat cum or să primească decizia rușii.”

Europa Liberă: Cei de la Bruxelles.

Adrian Lebedinschi: „Vă spun, imediat cum rușii or să fie, în aceeași zi și Bruxellesul o să ne accepte, n-o să ne mai pună condiții.”

Europa Liberă: De ce?

Adrian Lebedinschi: „Pentru că am avut experiența precedentă, când dimineața spun rușii că acceptă creditul și după masă ne acceptă și aceia. Experiența ne arată. Un an de zile nu ne-o acceptat și cumva, fantastic, în aceeași zi, cred că era o zi cu aură pozitivă pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Dar, în general, Dvs. ce credeți despre calea pe care se îndreaptă astăzi Republica Moldova? Sondajele spun că cetățenii, răspunzând la această întrebare, spun că e un drum greșit.

Adrian Lebedinschi: „Care drum?”

Europa Liberă: Drumul pe care merge astăzi Republica Moldova...

Adrian Lebedinschi: „Da unde merge?”

Europa Liberă: Păi, spuneți-ne Dvs.: unde-o duceți?

Adrian Lebedinschi: „noi, astăzi, în comisie, am examinat strategia de dezvoltare Moldova 2030, și de fapt există ideea de a comasa toate aceste strategii în una singură. Noi trebuie să înțelegem care sunt viziunile pe o perioadă medie și încotro o să mergem. Pentru că la moment noi ne aruncăm ba în stânga, ba în dreapta, ba în sus, ba în jos, și am rămas mai rău decât... tot ce am avut, noi am împrăștiat.”

Europa Liberă: Dar de ce se ajunge în mai rău decât a fost rău?

Adrian Lebedinschi: „Pentru că cetățenii noștri au lăsat prea mult frâu liber policienilor.”

XS
SM
MD
LG