Linkuri accesibilitate

Eternul 1 Aprilie al dezinformării de la Kremlin


1 Aprilie e în toată lumea Ziua Păcălelilor, un exercițiu internațional de evaluare a credibilității surselor. Agențiile de presă încearcă să-și păcălească audiențele cu știri false și scandaloase, și uneori chiar au succes. Cum au fost Recolta de spaghete record din 1957, Televizorul color cu ciorapi de nylon din 1962, sau Invazia extraterestră din Iordania în 2010. De 1 aprilie, cititorii din toată lumea se întreabă: „e oare chiar adevărat?”

În Universul dezinformării de la Kremlin, 1 Aprilie e în fiecare zi.

De mai mult de cinc ani, EUvsDisinfo a detectat, documentat și demontat încercările producătorilor de dezinformare pro-Kremlin de a-i păcăli pe cititori.

1 Aprilie nu face excepție. Doar minciunile sînt vechi și repetitive: putem identifica cele cinci teme de bază ale dezinformării pro-Kremlin.

Valorile amenințate

Eternul 1 aprilie de săptămâna aceasta pretinde că „UE e pe cale să interzică Biblia!” și că UE interzice cuvintele Mamă și Tată!” Acest tip de afirmații a hrana zilnică a genului 1 Aprilie. Toată lumea știe că UE interzice permanent lucruri și că UE și Occidentul decad, sînt putrede pe dinăuntru și pe cale să se prăbușească. Afirmațiile sînt desigur false, exact ca aceea că Occidentul încearcă să distrugă tradițiile rusești.

Suveranitatea pierdută

Repetarea unei glume vechi nu o face amuzantă; repetarea minciunilor vechi nu le face adevărate. Această afirmație recurentă e documentată aproximativ de 200 de ori în baza de date a dezinformării.

Săptămâna aceasta instituțiile pro-Kremlin descriu Moldova, Lituania și Ucraina drept țări care nu mai sînt independente.

Elite vs popor

Clișeul cu statul paralel, guvernul ascuns, conducătorii din umbră apare în mai multe cazuri săptămâna aceasta: Statele Unite au două guverne paralele; se pregătește o campanie de discreditare a vaccinului Sputnik V, care pretinde existența unor decese în masă; sistemul a furat victoria lui Trump în alegerile americane. Occidentul recoltează sclavi din Ucraina. Alte surse pretind că Occidentul nici nu are nevoie de sclavi din Ucraina. Mașinăria dezinformării continuă să fabrice eternele acuzații de nazism la adresa Ucrainei: Revoluia demnității din februarie 2014 a fost o lovitură de stat nazistă sprijinită de Germania; Tucia și Statele Unite antrenează naziști ucraineni pentru un atac în Donbas.

Prăbușirea iminentă

Activitățile NATO ar putea destabiliza toată regiunea Mării Negre; ambițiile globale ale Statelor Unite ar putea chiar provoca un război nuclear în Rusia.

Hahaganda

Hahaganda e umor, ridiculizare și sarcasm, folosite pe post de armă în domeniul dezinformaării. E un mijloc eficient, foarte greu de contracarat. E mai degrabă inutil să scoți in evidență aberațiile factuale: „roșiile nu pot umbla!

Orice farseur vrea ca gluma lui să fie luată în serios. O agenție de mici dimenisuni din nordul Rusiei a confundat o glumă de pe un site satiric cu o știre adevărată: autoritățile suedeze au instituționalizat un copil de cinci ani pentru că părinții lui i-au arătat filmul rusesc interzis „Mașa și Ursul”. Caliatea și gustul glumei pot fi discutate, dar agenția a luat-o în serios. Și nu, Mașa și Ursul nu sînt interziși în Suedia, nici măcar de Ziua Păcălelilor.

Sistemul de dezinformare pro-Kremlin acționează ca și cum 1 Aprilie ar fi în fiecare zi. Noi, cititorii, ar trebui să facem la fel și să ne întrebăm: e oare chiar adevărat [ce spune dezinformarea pro-Kremlin]?”

Articol publicat pe site-ul EU vs Disinfo în traducerea lui Lucian Ștefănescu

XS
SM
MD
LG