Cum e să exporți astăzi produse agricole în Europa, dar și în Rusia? Care dintre piețe este mai pretențioase? Ce trebuie să facă statul pentru a susține fermierii și mai ales să readucă tinerii la sate? La acestea și alte întrebări răspunde antreprenoarea din satul Bârlădeni, raionul Ocnița, Tatiana Pavliuc.
Europa Liberă: Vorbim despre Republica Moldova ca un stat agrar și despre afacerile care se fac în domeniul agriculturii. Cât de prospere sunt și cum salvează agricultura Republica Moldova?
Tatiana Pavliuc: „Agricultura este o ramură de bază a republicii noastre, pentru că noi nu avem petrol, nu avem cărbuni, nu avem alte zăcăminte, la noi toată bogăția este în pământ și în oameni și de aceea socot că agricultura este o ramură foarte-foarte importantă, la care statul trebuie să atragă atenție.”
Europa Liberă: Cum să atragă atenție? Toate guvernările au spus că atrag atenție.
Tatiana Pavliuc: „Trebuie de făcut așa încât să vină tineri mai mulți în agricultură, să se întoarcă din străinătate cu banii pe care i-au câștigat și să-i introducă în agricultură. Și să facă așa condiții ca să vină tineretul la sate, pentru că acum satele au îmbătrânit, foarte mulți au plecat peste hotare, unde vreți sunt moldoveni de-ai noștri. Astfel, n-avem forță de muncă și o problemă o să fie chiar și anul acesta, și în viitor la culturile cu post-recoltare, cum sunt livezile de nuci, de pruni, de cireși, de meri, legumele n-o să aibă cine să le recolteze.
Dacă la lucrările de câmp pot să lucreze la o mie de hectare vreo 5 oameni numai, că ei seamănă, ei cultivă, ei și strâng cu combina, dar pentru ca să atragi forța de muncă și să faci o valoare adăugată a producției trebuie mulți muncitori. La livezi se începe cu curățatul, operațiile în verde, stropitul livezilor și culesul fructelor, depozitarea, pe urmă iarna merge sortarea și iarăși curățarea și se începe iar ciclul. Și de atâta la toate operațiunile acestea la mine la 1.600 și ceva de hectare, dintre care 200 sunt cu livezi, trebuie 200-300 de oameni la sezon ca să putem recolta producția. În afară de asta, mă ocup și cu legumele, am 16 hectare. Am toate culturile, le cresc aproape ecologic, oamenilor li se dau la cotă, iar surplusurile le vindem în ghereta gospodăriei pe care am pus-o la traseu și foarte bine se cumpără legume.
Dar în raion și chiar în republică sunt puține gospodării mari care se ocupă cu creșterea legumelor, se ocupă mai mult gospodăriile mici și le este foarte greu și dumnealor, pentru că într-un an e așa un preț, în alt an e alt preț. Noi nu avem o coordonare de la Ministerul Agriculturii, nu avem o planificare, nici de la raion nu avem o planificare, nu sunt specialiștii care trebuie. Să vă spun sincer, încă anul acesta la raion nu ne-au adunat niciodată sau să vină în teritoriu să vadă ce facem noi – am semănat, nu am semănat, n-are grijă nimeni, ne descurcăm așa cum putem.”
Europa Liberă: Să vorbim despre investițiile pe care le-ați făcut, despre profitul și despre piața de desfacere, pentru că cei care vor să investească așteaptă repede să obțină profit. E posibil acest lucru, mai ales în agricultură?
Tatiana Pavliuc: „În agricultură profit dintr-odată nu obții, trebuie mai întâi să introduci în pământ, cum s-ar spune, și pe urmă de-acum să scoți din pământ. Dacă la culturile de câmp ai semănat și ai strâns, la culturi cum sunt livezile, la un hectar de livadă intensivă trebuie 35-36 de mii de euro, dar, în același timp, aproape jumătate din sumă fondul de subvenționare ți-o întoarce înapoi pentru copaci, pentru suport, pentru plasă antigrindină, pentru irigare și livada intră în rod așa, să dea ca cele din Italia, dacă tehnologia din Italia noi mai mult am copiat-o, undeva la al cincilea an trebuie să dea 70-80 de tone la hectar. Și la soiurile acestea de mere din Italia se poate folosi și o forță de muncă necalificată, pentru că merele sunt foarte rezistente și nu se observă degetele ca la aceste soiuri tradiționale, cum sunt Simirenco, Goldenul, Idaretul nostru ș.a.m.d.
În condițiile acestea, acele merele sunt destul de transportabile, își iau roșeața, sunt de-o forma, de-o mărime și puține din ele le dăm la prelucrare. Și se culeg mai ușor, pentru că avem platforme care se ridică și la 1 metru, și la 2, între rânduri sunt 3,5 metri, îi semănată iarbă și chiar dacă plouă e o plăcere să intri în așa livadă și să culegi merele.”
Europa Liberă: Antreprenorii de aici, din zona de nord, preponderent totuși își duceau producția, și mai continuă s-o ducă, pe piața Federației Ruse. Acum a apărut această oportunitate, s-au deschis porțile și pentru producția moldovenească pentru ca să fie exportată și pe piața occidentală. Unii reprezentanți ai businessului spun că condițiile sunt mult mai dure în Occident decât în Federația Rusă. Ce le spuneți Dvs.?
Brokerii au transportat producție de-a noastră și în Egipt, și în România, și în Germania...
Tatiana Pavliuc: „Ca să duci producția în Europa, trebuie să obții certificate. Eu dețin certificatele Global GAP și GRASP, pentru prune și pentru mere. Nu am dus direct, dar brokerii din Republica Moldova au transportat producție de-a noastră și în Egipt, și în România, și în Germania. Pur și simplu, noi nu ne putem ocupa cu tot lanțul producerii. Noi producem, dar sunt persoane care se ocupă de exporturi.
În Rusia exportam foarte mult, exportăm și acum, la fel și în Belarus, dar cerințele față de reziduurile depistate în fructe sunt mai stricte în Rusia decât în Europa, dar cei din Europa n-au să cumpere până n-au să vină să vadă condițiile noastre de muncă. La linia de sortare trebuie să fie o cameră unde se dezbracă lumea, unde ia masa lumea, veceuri, locuri pentru spălarea mâinilor ș.a.m.d. Dacă noi avem toate condițiile acestea, ei au să cumpere, dar mai întâi ei se uită la condițiile în care se produce producția și dacă sunt veceuri pe deal, pe urmă se uită și la calitate. Așa sunt cerințele. Este Global GAP și este GRASP care iau în vedere anume condițiile sociale, adică să dai la timp salariul la oameni, să fii aranjată la serviciu, să fie dusă toată documentația, să fie toate certificatele care demonstrează de unde am cumpărat preparatele chimice, pesticidele, să fie certificată producția la noi în laborator și-apoi pe urmă la ei în laborator. Așa că eu vreau să vă spun că e mai ușor să duci marfa în Europa.”
Europa Liberă: De ce foarte mulți se plâng că nu pot să ajungă pe piața europeană?
Tatiana Pavliuc: „Pe piața europeană trebuie calitate. Acum se sădesc la nordul republicii și în centru, și la sud foarte multe livezi pe tehnologie italiană, adică cu plasă antigrindină, cu suport, cu tot, așa cum scrie la carte. Și anume soiurile acestea Confucius, Brandberg, diferite Gale, diferite Goldene, Cerumino, Delicious etc. se bucură de cerere în Europa, dar soiurile tradiționale Idaretul, Simirenco, Goldenul nostru simplu nu se cotează în Europa, însă la noi majoritatea, undeva 80-85% sunt livezi cu soiuri de acestea care nu se cotează. Trebuie schimbate, dar ca să schimbi soiurile e nevoie de foarte multă muncă și foarte mari investiții pentru ca să defrișezi livezile vechi, să sădești altele noi și apoi să aștepți până la al cincilea an să intre în rod.
„Ai rămas în urmă cu 30 de ani”...
Eu vreau să vă spun că am avut vreo 400 hectare de livadă și am defrișat deja 200 și, chiar fiind și economist de specialitate și lucrând din 1998, și mergând la foarte multe seminare și în Statele Unite, și în Italia, și în Polonia, și în Turcia foarte greu m-am convins că trebuie să sădesc această livadă. A venit la mine un agronom din Italia cu care să lucrăm la înființarea noii livezi și când i-am arătat livada mea sădită în 2010, cu care mă mândream și mi se părea că așa ca la mine nu-i la mine, el s-a uitat lung la mine și-mi spune: „Ai rămas în urmă cu 30 de ani”. Pe urmă ne ducem pe deal să-i arăt terenul unde vreau să sădim livada, el a luat un pumn de țărână neagră, humus de-al nostru, l-a amirosit și-mi zice: „Așa țărână noi folosim numai la flori. Cu așa pământ vă temeți să faceți o livadă modernă”? Și m-a convins, dar am fost tare sceptică. Mă temeam, nu știu de ce mă temeam să încep, dar acum nu mă pot opri – vreau încă oleacă, vreau încă un soi ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Câți ani are afacerea?
Tatiana Pavliuc: „Îi din 1998, 22 de ani are deja afacerea, dar am început de la nimic și noi, cum am putut.”
Europa Liberă: Dar muncă a fost multă?
Tatiana Pavliuc: „Da, muncă-i multă, investițiile sunt mari. Iată acum doi ani am cumpărat o combină „Class” care tare ne ajută, cum nu-i forță de muncă. Ea când recoltează grâul, orzul, soia, floarea-soarelui le recoltează curate. Avem și combine vechi, încă nu avem putere, dar vrem să ne mai cumpărăm, dacă va da Domnul sănătate, încă o combină...”
Europa Liberă: Lăsați să se înțeleagă că totuși o agricultură bună, de calitate se poate face în Republica Moldova, se poate să ajungă agricultura să completeze mult bugetul statului?
Tatiana Pavliuc: „Da, la noi cine vrea să muncească, muncește. De exemplu, este creditul „Livada Moldovei”, care îți dă posibilitate în timp de 10 ani să întorci acest credit cu un procent numai de 6,2% în lei, că eu tot timpul mă tem să iau în valută, că era 4 lei dolarul, pe urmă a ajuns 9 și încă pe când erau colhozurile am resimțit asta foarte bine și de-atâta ne temem. Eu mai bine iau în lei și dau în lei. Și sunt aceste programe, este programul IFAD care are și 20% de grant, numai trebuie să bată în ușă, să li se deschidă și să se folosească de aceste credite, că nu poți dintr-odată să ai atâția bani și să faci o investiție, dar iei credit și în timp de 10 ani îl întorci, dar investiția lucrează și-i foarte convenabil.”
Europa Liberă: Dar cât ați reușit să exportați pe piața occidentală?
Tatiana Pavliuc: „Exportăm undeva vreo 15-20% din producția obținută la livezi, că dăm și la prelucrare și dăm și pe piața internă.”
Europa Liberă: Dar pe piața rusă?
Tatiana Pavliuc: „Pe piața rusă, prin intermediul brokerilor, de asemenea se duce producție, acolo vreo 50-60% se duce, că se duce la prelucrare vreo 20% și vreo 20% și-i normal. Avem o organizație, „Moldova-Fruct”, care ne ajută foarte multă, care participă la toate seminarele care se fac, la toate expozițiile de peste hotare și la fel ni se dă toată informația, ni se aduc cumpărători. E puternică organizația noastră „Moldova-Fruct”, are peste 100 de membri care se ocupă cu pomicultura.”
Europa Liberă: Ce vă doriți cel mai mult acum?
Tatiana Pavliuc: „Anul acesta îi mulțumim Domnului că ne-a dat ploi îndeajuns, poate și când a trebuit și când n-a trebuit, dar îi mulțumim. Umezeală în sol parcă este, recoltele sunt frumoase anul acesta, ne dorim prețuri mai bune la producție și motorina să fie oleacă mai ieftină, că tare ne arde la buzunar. Și prețurile la producția noastră, dacă sunt europene la noi și la pesticide, și la altele, dar producția noastră prețurile sunt joase, acum la sol cu 1,40 lei, dar nu-i rentabil, pentru că costul e vreo 2,50 lei la măr și noi vindem mai puțin de costul real, dar suntem nevoiți, că Dumnezeu ne-a dat roadă și nu trebuie s-o lăsăm să se piardă. Și de acolo o copeică, de dincolo și se adună totul la un loc și noi ne străduim zilierilor să le achităm leafa la sfârșitul săptămânii, plătim pentru ei câte 12%, celor în jur de 100 de muncitori care sunt permanenți pe data de 15 sau 14 a lunii regulat le dăm salariul. La noi fondul de salarii e foarte mare – 400-500 de mii de lei pe lună, asta pentru lucrătorii permanenți și încă vreo 400 de mii zilierii.”
Europa Liberă: Și cât câștigă un muncitor pe zi?
Tatiana Pavliuc: „Câștigă. Iată au și câte 8 mii, și 7 mii, și 6 mii, și 10 mii, diferit. Noi la zilieri le plătim de container 140 lei, pe 350 kilograme de mere și câștigă 600, 500, 400 și ceva...”
Europa Liberă: Câștigă bine.
Tatiana Pavliuc: „Da, și lucrează numai până la ora 18. Dar forță de muncă-i puțină, am face și mai multe, dacă ar fi forță de muncă și încă și calificată, pentru că știți ce acei calificați au plecat toți peste hotare și înapoi nu se întorc, acolo li-i mai ușor, au alte condiții. Însă, cum să vă spun? Eu cred că totuși dorul de casă o să-i aducă înapoi. Iată eu, de exemplu, dacă mă duc într-o deplasare, așa, cu bucurie, nu știu cum, dar ultimele zile nu știu cum mai repede să treacă să vin acasă. Totuși, casa-i ta e casa ta și republica ta e a ta și aici noi suntem ai noștri, dar acolo suntem străini între străini.
Unde era un deputat prin satul acela a trecut apa...
Eu chiar vă spun cinstit, oricât de bine ar fi acolo, nu te simți în apele tale acolo, nu, nu, nu. Cel mai bine-i în țara noastră, în Moldova noastră e un pământ foarte bun, e o natură frumoasă, sunt oameni gospodari. Poporul nostru-i un popor frumos și va da Dumnezeu cu conducerea nouă să mergem înainte, să ne conducă pe un drum bun, să atragă atenție mai multă la agricultură și încă o problemă foarte mare-i cu irigarea. Noi am avea recolte și mai mari, dacă statul ne-ar aduce apa mai aproape de la Prut sau de la Nistru, că s-a întâmplat așa cu programul acela „Provocările Mileniului”, da, s-a făcut bun, dar proiectul acela ca și cum unde era un deputat prin satul acela a trecut apa. Pe la sud s-a făcut foarte mult în unele sate care nu le folosesc, ele acum se distrug, dar la noi, unde-i producția cu valoare adăugată, sunt multe legume, Corjeuții se slăvesc, bricenarii toți cu livezile, dar apă noi nu avem; noi avem dintr-un lac de 4 hectare. Doamne ferește se rupe damba (barajul) ori se întâmplă ceva, noi pierdem toată investiția, pentru că mărul portaltoi PM-9 trebuie udat, dacă nu-l uzi, rădăcinile-s la suprafață și livadă se usucă.
Acum, da, au dat voie la fântânile arteziene, dar nu apa arteziană este bună la udat, ar trebui apa adusă din Prut sau din Nistru ca să putem uda și să folosim mai multe câmpuri. Chiar și la culturile agricole, iaca, de exemplu, am irigat porumbul dulce și am obținut anul acesta 20 de tone de porumb la hectar, dacă înainte luam 7-8 tone, anul acesta 20; grâu – 6 tone, sfecla-i foarte frumoasă pe deal, o parte a fost irigată, soia am irigat-o și tot e frumoasă. Și Dumnezeu ne-a ajutat, dar și irigarea am folosit-o, că au fost perioade când era nevoie.
Dacă ar s-ar rezolva problema cu irigarea, cu drumurile de acces înspre câmpuri... Da, se face prin IFAD, dar trebuie și noi să ne aducem contribuția, dar e vorba de o sumă mare și nu avem putere. Când e un an de secetă, cum a fost anul trecut, ne-a fost tare greu, dacă din 7 mii de tone, numai 1.800 am căpătat și am avut și un pojar anul trecut, ne-au ars frigiderele de la sortare și a trebuit anul acesta să iau un credit mare să cumpăr o altă linie. Am luat-o mai performantă decât acea pe care am avut-o, cu 6 benzi deja, nu cu 4, am construit alt frigider de 5 camere și mergem înainte.”
Europa Liberă: Ați spus că sperați ca noua putere să ducă țara pe o cale corectă. Care ar fi drumul acesta corect?
Tatiana Pavliuc: „Noi nu vrem să ne dea nimic, dar să aducă aproape de câmpuri energia electrică, apa și drumurile de acces. Dacă o să fie toate acestea, noi o să muncim în continuare și o să facem treabă bună.”
