Bună ziua, dragi ascultători! Sunt Lina Grâu și vă prezint astăzi, la microfonul Europei Libere, emisiunea Dialoguri transnistrene.
Din sumarul ediţiei:
Un locuitor din stânga Nistrului povestește despre abuzurile și persecuțiile la care sunt supuse persoanele care își permit să critice administrația de la Tiraspol. Iar directorul Promo-Lex, Ion Manole, confirmă că persecutarea vocilor critice are un caracter sistemic în stânga Nistrului și deplânge faptul că Chişinăul nu are niciun mecanism pentru a-i sprijini pe oamenii care au fost nevoiți să fugă de regimul de la Tiraspol.
Aceste și alte subiecte le vom discuta în următoarea jumătate de oră.
Pentru început, însă, o sinteză a principalelor evenimente ale săptămânii trecute.
Grupurile de lucru pentru drepturile omului la nivel de experți între Chișinău și Tiraspol s-au întrunit săptămâna trecută după o pauză de un an și jumătate (ultima ședință a avut loc în mai 2020). Agenda propusă de Chișinău a cuprins subiecte de actualitate din domeniul drepturilor omului, în special necesitatea creării unui mecanism de monitorizare și intervenție pentru soluționarea cazurilor de încălcare a drepturilor omului în stânga Nistrului.
Chişinăul a readus în vizor și mai multe cazuri de rezonanță, de persoane arestate, persecutate sau dispărute în regiunea transnistreană, printre care Adrian Glijin sau Oleg Horjan, anunță un comunicat al Biroului de reintegrare. La rândul său, experții de la Tiraspol au spus că interzicerea de către Ucraina a circulației internaționale a mașinilor cu numere transnistrene constituie o încălcare a drepturilor omului și au cerut din nou Chişinăului să renunțe la ceea ce Tiraspolul numește „dosare penale politice”, adică dosare deschise de autoritățile moldovene pe numele unor funcționari transnistreni. Chișinăul a punctat repetat necesitatea depolitizării aspectelor ce țin de justiție și a spus că ingerința în acest domeniu nu poate deveni obiect de negocieri, se spune în comunicat.
Renovarea infrastructurii militare din regiunea transnistreană se face din contul fondurilor alocate proiectelor sociale. Cazărmile, poligoanele și centrele de instruire militară sunt renovate, sau construite altele noi, din Fondul de investiții capitale coordonat direct de Vadim Krasnoselski.
Nu există niciun fel de informații publice privind sursele de finanțare ale acestui fond, și nici privind felul în care sunt cheltuiți acești bani. Krasnoselski a declarat vineri la Tiraspol că investițiile în infrastructura militară se fac pentru „a crea o atmosferă favorabilă în armată și pentru o mai bună pregătire militară”. Propaganda transnistreană prezintă serviciul militar ca pe ceva foarte prestigios. Pe de altă parte, tinerii care au trecut prin această experiență acuză abuzuri grave, tratamente inumane și tortură. Chişinăul oficial tratează așa-numita armată transnistreană drept formațiune paramilitară ilegală. Iar organizațiile de apărarea a drepturilor omului de la Chişinău spun că armata transnistreană este „o formă de privare de libertate și de tortură”. Analizele făcute de experți de la Chişinău arată că contingentul armat din regiunea transnistreană este mult mai numeros și mai bine dotat decât armata Republicii Moldova, iar pregătirea militarilor transnistreni se face cu participarea ofițerilor și contingentului rusesc staționat în stânga Nistrului fără acordul Chişinăului.
Comerțul extern al regiunii transnistrene a crescut cu aproape 50 la sută în primele zece luni ale acestui an, ajungând la aproape două miliarde de dolari, anunță administrația de la Tiraspol. La fel de mult au crescut și exporturile, pe care întreprinderile transnistrene le fac fiind înregistrate ca agenți economici ai Republicii Moldova. În acest an s-au dublat exporturile uzinei metalurgice de la Râbnița, căreia îi revin practic jumătate din veniturile din exporturile regiunii – 370 de milioane de dolari dintr-un export total de 760 milioane dolari. Tiraspolul raportează și creșteri de 7 la sută la „exportul” de energie electrică către malul drept al Republicii Moldova – în primele 10 luni Chişinăul a cumpărat curent electric de la centrala de la Cuciurgan în valoare de 143 milioane de dolari. Malul drept al Republicii Moldova este raportat la Tiraspol ca principala piață „de export” a regiunii separatiste. Urmează Polonia, Ucraina, România și Rusia.
Real Madrid a ajuns în faza eliminatorie a Ligii Campionilor pentru al 25-lea an consecutiv după o victorie confortabilă împotriva echipei Sheriff, pe care a învins-o miercuri, 24 noiembrie, la Tiraspol cu scorul de 3 – 0. Pe 28 septembrie, Sheriff Tiraspol a provocat marea surpriză a Ligii Campionilor, când a învins clubul Real Madrid, în deplasare, cu 2 – 1. În pofida înfrângerii de miercuri, Sheriff Tisarpol s-a calificat pentru așa-numita primăvara europeană. În funcție de performanțele viitoare, echipa Sheriff va juca la începutul anului viitor fie în optimile Ligii Campionilor, fie în runda eliminatorie a Ligii Europei.
Lidera exilată a opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, a cerut Uniunii Europene să facă mai mult pentru a ajuta belarușii, pe care i-a numit „europeni uitați”, în lupta lor pentru libertate. Vorbind în Parlamentul European pe 24 noiembrie, ea s-a oprit pe larg la arestările și încarcerările politicienilor și activiștilor din opoziție. Tihanovskaia a subliniat, de asemenea, că actuala criză a imigranților de la granița țării sale cu statele membre ale Uniunii Europene, Polonia, Letonia și Lituania, arată că lupta pentru libertate în Belarus este legată de lupta pentru libertate în Europa în general.
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a reafirmat că Rusia a masat la granița cu Ucraina trupe pregătite de luptă, tancuri și echipamente militare grele. Totodată a avertizat Moscova că orice incursiune împotriva Ucrainei o să „coste mult”. Imagini din satelit arată masări importante de trupe rusești în vestul țării, la granița cu Ucraina și în Crimeea. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că țara este pregătită pentru orice escaladare în relațiile tensionate cu Rusia și a adăugat că deține informații și despre o potențială lovitură de stat, care ar urma să aibă loc la începutul lui decembrie. Președintele nu a spus că Rusia ar fi și în spatele acestui plan, deși a susținut că ar fi implicați oameni din Rusia. Medii americane, inclusiv New York Times și Bloomberg, au citat oficiali americani care avertizau că Rusia ar putea planifica o incursiune militară, de o amploare mult mai mare decât anexarea peninsulei Crimeea.
Persoanele infectate cu noua tulpină Omicron a coronavirusului nu sunt grav bolnave, a declarat președinta asociației medicilor din Africa de Sud, Angelique Coetzee, la BBC. Ea a adăugat însă că cercetările se află într-o fază incipientă. Pacienții se plâng mai ales de dureri musculare și oboseală accentuată, iar noua tulpină s-a descoperit mai ales la oameni tineri, nu la cei vârstnici. Omicron a fost clasificată ca „tulpină îngrijorătoare” de Organizația Mondială a Sănătății. Iar mai multe state ale lumii au impus deja restricții de circulație cu Africa de Sud, în încercarea de a limita extinderea acestei tulpini.
***
Europa Liberă: Experții din domeniul drepturilor omului, factorii de decizie de la Chişinău și organizații internaționale vorbesc tot mai des în ultimul timp despre creșterea presiunilor exercitate de administrația de le Tiraspol asupra vocilor critice din societatea din regiunea separatistă. Există mai multe cazuri de rezonanță când unele personalități mai vizibile din stânga Nistrului s-au plâns că sunt persecutate sau că au fost nevoite să fugă din regiune pentru că altfel riscau să facă închisoare doar pentru declarații publice sau postări pe rețele de socializare.
Dar cum văd realitățile din stânga Nistrului de un om simplu care nu este de acord cu politicile promovate de administrația transnistreană? Ce posibilități are el de a-și spune punctul de vedere și care ar putea fi consecințele?
Astăzi avem un interlocutor din regiunea transnistreană, care iată cum a explicat motivul pentru care ne-a rugat să nu-i dăm numele și să-i schimbăm vocea:
„Pentru că este periculos. E similar cu felul în care erau tratați disidenții, oamenii care vorbesc practic își riscă viața. Este un proces real – noi nu inventăm nimic, exact așa stau lucrurile. Mai mult sau mai puțin direct nimeni nu vă va spune nimici aici, pentru ca mai târziu să nu fie persecutați”.
Așadar, un fragment din discuția pe care am avut-o cu un locuitor al regiunii transnistrene:
Europa Liberă: Mulți experți, mai ales în timpul pandemiei, spuneau să „șuruburile sunt strânse” în regiunea transnistreană din ce în ce mai tare. Care este situația reală acolo? Cum o vede un om care locuiește acolo și are o opinie proprie, opinie care nu este conformă cu cea oficială? Cât de real este pentru el să și-o exprime? Eu de exemplu am auzit despre oameni care și-au pierdut locul de muncă pentru că și-au permis să comenteze pe rețele de socializare.
- „Eu sunt nevoit să vorbesc cu Dvs. într-o formulă mai camuflată, fără să-mi dau numele. Și asta, pentru că în Transnistria este instalată o dictatură, în special după 2017, care acum trece printr-o o a doua reformatare a puterii. Prima a avut loc în primăvara-vara anului 2016, când a fost eliminat grupul lui Evgheni Șevciuk, atunci când a fugit Șevciuk în străinătate și când a urmat răzbunarea grupării Sheriff împotriva oamenilor din anturajul și din echipa lui. Pe rând, pe parcursul anilor 2017-1018, acești oameni au primit termene de detenție.
La noi în republica moldovenească nistreană este instalată dictatura…
A doua reformatare a puterii se face acum, a început anul trecut, în 2020. După cum se știe, la alegerile legislative prezența la urne a fost foarte mică și oamenii practic nu au susținut actuala putere și acest lucru a generat o foarte mare nemulțumire în rândul deputaților subordonați Sheriff-ului. Acum ei au ajuns la concluzia că lucrurile trebuie reorganizate, în așa fel încât să fie asigurară pur și simplu prelungirea atribuțiilor lui Vadim Krasnoselski.
La noi în republica moldovenească nistreană este instalată dictatura. Iar serviciile speciale alternative controlează de facto și spațiul internetului, și activitatea politică publică care practic nu există. Este imposibil să-ți expui punctul de vedere și să-l faci auzit. Când se vorbește despre cazul Horjan și al comuniștilor de la noi, acestea sunt doar câteva lucruri de la suprafață care au devenit cunoscute, pentru că de fapt nu doar despre Horjan este vorba, ci despre faptul că la noi în general nu există nicio activitate politică, aceasta a dispărut complet.
La noi nu se mai vorbește nici despre pluripartitism, nici despre careva dezbateri publice – toată lumea se teme, este strivită de problemele sociale. Populația este extrem de nemulțumită, dar, repet, este o nemulțumire ascunsă, nearticulată, aceasta este prezentă în fundal.”
Europa Liberă: Spuneți că populația este strivită, dar tace. De unde vine acest lucru – din frică, din prudență?
- „Da, aici sunt amestecate mai multe elemente. Da, numărul populației continuă să scadă catastrofal în regiune – oamenii mor sau pleacă. Dacă, doamne ferește, un om a fost observat participând la niște manifestații sau și-a arătat cumva simpatia pentru opoziție în spațiu public, sau, doamne ferește, face el însuși parte din opoziție, acesta este etichetat și nimeni nu mai vrea să aibă treabă cu el. Oamenii preferă să plece, să transfere niște bani în regiune și periodic să vină să vadă ce se mai întâmplă pe aici. Populația, repet, este foarte speriată și se teme și ea nu și-a formulat pretențiile sub forma unor lozinci sau a unor teze concrete. Dar oamenii simt că se întâmplă lucruri foarte grave, că are loc o afectare totală a drepturilor sociale.
Toată lumea înțelege totul, dar toți se tem: este practic o reproducere a perioadei stalinismului târziu…
Doar că oamenii din păcate nu pot, nu vor și evită cât pot să formuleze aceste lucruri. Chiar și discuțiile de la bucătărie acum nu prea se poartă în Transnistria – toată lumea înțelege totul, toți se tem de toate: de facto este practic o reproducere a realităților din perioada stalinismului târziu.”
Europa Liberă: Da, chiar vroiam să remarc acest lucru – dacă am da cuiva să asculte această secvență ar putea crede că vorbim despre represiunile staliniste.
- „Nu sunt represiuni staliniste, dar este o reflectare a ceea ce se întâmplă în interiorul Sheriffului. Executorii de acolo nu sunt în stare să funcționeze altfel. Ei nu înțeleg ce înseamnă o țară deschisă, cu comerț liber, cu circulația liberă a oamenilor, cu un dialog deschis cu Moldova și Ucraina. Dialogul este deformat, practic nu se poartă și populația încearcă cu orice preț să evite contactele cu puterea oficială, să facă în așa fel încât puterea oficială să cunoască mai puține despre problemele pe care populația le rezolvă pe cont propriu.”
Europa Liberă: Dar istoria a arătat că un astfel de model de stat sau de administrare nu funcționează și la un moment dat se prăbușește – este ceea ce s-a întâmplat cu regimul stalinist și cu URSS-ul. Pe ce mizează acum Sheriff-ul? Impresia dintr-o parte este că se face totul pentru a crea un fel de teritoriu arid, depopulat, unde să existe doar controlul acestui holding și al structurilor de facto care controlează acel număr mic de oameni care mai rămân în regiune. Pe ce mizează Sherifful?
- „Nu există o planificare pe termen lung. Am avut la un moment dat ocazia să discut cu unele persoane din conducerea Sheriffului care spuneau un lucru foarte interesant: „Noi în orice moment putem să demontăm corporația Sheriff pe mai multe componente, pe bucăți, în cazul unor circumstanțe extraordinare”. Ei deja au formele legale făcute și în Moldova, și în Ucraina, și chiar și în Rusia. „Și apoi reasamblăm această piramidă în altă parte”, spuneau ei.
Sheriffului nu-i pasă absolut deloc de problemele de aici…
Sheriffului nu-i pasă absolut deloc de problemele de aici: de faptul că populația a îmbătrânit, că este exclusă din segmentul demografic și politic vârsta între 20 și 40 de ani – oameni din acest segment de vârstă lipsesc practic pe acest teritoriu. Ei fie sunt plecați, fie mor din cauza excesului de alcool și a mizeriei sociale, fie sunt minoritari și din cauza aceasta scade extrem de mult natalitatea, crește sărăcia și așa mai departe.
Când vorbim despre perspective, să ne imaginăm că s-au produs schimbări politice, că s-au creat niște circumstanțe în care nu mai există Sheriff și noi încercăm cât decât să ne integrăm în fluxurile din regiune – nici măcar nu vorbesc acum despre o posibilă integrare cu Moldova sau cu Ucraina.
100 de dolari e un fel de plafon în regiune
În Transnistria există o tradiție și viziuni complet diferite – am în vedere tradiție și obiceiuri politice. Oamenii deja s-au obișnuit să stea în acest lagăr de concentrare, deja chiar le place, și ei spun așa: „Nu! Dar dacă într-adevăr vor veni niște norme europene? Dacă într-adevăr vom rămâne fără pensiile noastre și fără acel câștig mizer care uneori nu ajunge la 100 de dolari?” 100 de dolari e un fel de plafon în regiune. Statistica spune că salariul mediu la noi este de 300 de dolari, dar astfel de salarii în Transnistria practic nu există.
Și adevărul este că toate încercările de a îmbunătăți cumva situația se transformă într-o comedie. Pentru că se vede ca ceva foarte amuzant de la Chişinău de exemplu felul în care toată Transnistria este zidită cu pavaj – se scoate asfaltul vechi și se pune pavaj, sau cum de pe terenurile virane sunt alungați oamenii fără adăpost și se construiesc parcuri, scuaruri și havuzuri unde sunt organizate tot felul de festivități, și tot așa.
Un alt moment foarte important. Ce este Transnistria astăzi? Este un al doilea front, ascuns, care separă Moldova de Ucraina și care poate în orice moment să explodeze.
Există un număr exagerat de organizații de forță și militarizate, se face o pregătire permanentă a trupelor militare, fiecare trei luni sunt aplicații de pregătire pentru ofițeri. Oamenii știu să împuște, oamenii fac pregătire și trebuie să îndeplinească sarcini militare. Mai târziu, acești oameni dispar undeva. Oficial, acești oameni dispar. Ei nu merg în armata transnistreană, ci dispar în general din acest spațiu. Acești oameni ajung pe frontul din Ucraina, pleacă în alte puncte fierbinți și acolo devin unelte în alte acțiuni politice și militariste.
Transnistria astăzi? Este un al doilea front, ascuns, care poate în orice moment să explodeze…
Când îi întrebi pe bărbații încă destul de viguroși la ce visează, ce vise au bărbații transnistreni? Bărbații transnistreni au un vis minunat, și este o stare de spirit foarte răspândită: „Dați-mi un pistol automat în mâini, dați-mi două rezerve cu cartușe, vodcă și tușonkă și sunt gata și mâine să merg în tranșee”. Mai puțin contează pentru el unde și pe cine va apăra, dar el visează la revenirea la aceste acțiuni militare. Toată lumea salivează privind spre Caucaz: „Vedeți, durează deja de atâta timp conflictul azerbaidjano-armean!”.
Europa Liberă: De unde vin aceste stări de spirit? Totuși, suntem în secolul XXI și realitățile s-au schimbat.
- „Da, s-au schimbat. Dar acești oameni au trăit sub influența propagandei transnistrene. Nu uitați сă a fost introdusă de Sheriff o cenzură draconică asupra resurselor pe de internet.
Aceste stări de spirit militariste au la bază această structură internă socială extrem de dificilă și pe felul în care se simte populația. Populația este într-o stare în care este gata să iasă la luptă în orice moment.”
Europa Liberă: Oamenii în permanență se simt de parcă ar trăi în tranșee.
- „Da, oamenii în permanență trăiesc de parcă ar fi în tranșee. Ei s-au obișnuit cu faptul că familia este ca un front. Că atunci când te duci să cumperi ceva în magazin – te duci ca la front.”
Europa Liberă: Sau de fiecare dată când pornești radioul sau televizorul, acolo ți se vorbește despre agresiune.
- „Evident. Ei sunt în permanență iradiați de această propagandă, care vine din partea unor personaje care fie din prostie, fie absolut conștient vehiculează niște idei absolut primitive [privind agresiunea]. Despre ce fel de nivel intelectual putem vorbi dacă majoritatea deputaților, inclusiv președintele, au studii făcute la Universitatea de la Tiraspol, în cazul căreia, să o spunem sincer, nu avem cum să vorbim despre abordări, perspective sau trenduri moderne. Ei sunt cu toții produsul acestor nerozii din ultimii de 30 de ani.”
***
Așadar, un fragment dintr-o discuție pe care am avut-o cu un locuitor al regiunii transnistrene care ne-a rugat să nu-i dăm numele pentru că, spune el, riscă să fie persecutat de structurile de forță din regiune pentru faptul că și-a permis să-și spună public punctul de vedere și nemulțumirile față de regimul de la Tiraspol.
În mare parte ei spun adevărul. Este realitatea pură din regiunea transnistreană…
Pentru a ne lămuri cât adevăr este în aceste declarații și cât de îndreptățiți sunt oamenii din stânga Nistrului să se teamă de consecințe, atunci când spun deschis că sunt nemulțumiți de administrația de la Tiraspol, am stat de vorbă cu Ion Manole, directorul Promo-Lex, organizație care de ani de zile monitorizează abuzurile din domeniul drepturilor omului din regiunea transnistreană și reprezintă mai multe dosare la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Poate că, totuși, acești oameni exagerează și lucrurile nu sunt chiar atât de grave?
Europa Liberă: Dle Ion Manole, am discutat cu câteva persoane din regiunea transnistreană care ne-au contactat și care ne-au spus lucruri destul de dure legate de viața lor din regiune, spunându-ne că nu există niciun fel de posibilitate de a-ți spune punctul de vedere acolo, de a fi cumva nemulțumit față de regim, față de sistem și că există pericol pentru securitate și pentru viață atunci când oamenii încearcă să-și arate poziția sau să spună că sunt nemulțumiți.
Atunci când discuți cu oameni care își vorbesc pe o asemenea tonalitate, îți spun asemenea lucruri involuntar apare întrebarea: ”Dar poate că ei totuși exagerează. Poate că lucrurile nu stau chiar așa?” Pentru că suntem în Europa, secolul XXI și nu poți pentru o postare pe rețelele de socializare să riști să fii asasinat sau să fii concediat. Din experiența Dvs la Promo-Lex, exagerează acești oameni, atunci când vorbesc cu asemenea termeni, pe o asemenea tonalitate?
Ion Manole: „De regulă, aceste persoane sunt oameni disperați, de regulă ei au încercat deja toată căile legale, juridice, civice - și au eșuat. Evident că după atâtea eforturi și eșecuri ei deja sunt disperați și poate că în unele situații mai exagerează. Dar în mare parte ei spun adevărul. Este realitatea pură din regiunea transnistreană. Și probabil că ei, fiind disperați, nu mai au ce pierde.”
Europa Liberă: Să iasă, să publice ceva, să-și spună punctul de vedere undeva la Tiraspol – de ce nu ar face-o?
Ion Manole: „Pentru că nu există nicio instituție, nicio posibilitate, nicio organizație națională sau internațională care le-ar garanta acestor oameni drepturile și le-ar apăra securitatea lor în cazul în care ei ar avea probleme.”
Europa Liberă: Dar justiția? Mecanismele din justiție? Te duci, dai în judecată, îți aperi drepturile – de ce nu ar face ei lucrul acesta?
În stânga Nistrului nu veți vedea emisiuni de genul celor pe care le face Europa Liberă, în care oamenii își spun părerea
Ion Manole: „Haideți să comparăm spre exemplu cu Belarus. Păi iată că în regiunea transnistreană este mult mai rău decât în Belarus. Acolo cel puțin e un stat recunoscut, acolo sunt instrumente, sunt pârghii, sunt mecanisme internaționale de monitorizare. Acest teritoriu al Republicii Moldova – mă refer la stânga Nistrului – este un teritoriu închis. Închis pentru monitorizare, închis pentru opinii liber exprimate de către cetățeni. În stânga Nistrului nu veți vedea emisiuni de genul celor pe care le face Europa Liberă, în care oamenii își spun părerea, o argumentează foarte bine. Instituțiile media din stânga Nistrului nu sunt independente și, respectiv, trebuie să promoveze doar un mesaj care convine și este verificat, exact ca în perioada sovietică.
Și atunci, dacă nu există în acest teritoriu aceste elemente – de societatea civilă nici nu mai vorbesc, aceasta este persecutată, este intimidată, este practic neutralizată – deci, într-un astfel de teritoriu evident că nu poți să ai nicio garanție. Și nici nu te poți aștepta la o solidaritate a cetățenilor cu tine, în cazul în care vei avea probleme…”
Europa Liberă: Deci, rămâi singur, ca în perioada stalinistă, și încă și arătat cu degetul…
Ion Manole: „Exact. Și impunitatea care există acolo descurajează oamenii, pentru că ei știu că nimeni nu-i va apăra, ei știu că în cazul în care vor avea probleme nimeni nu-i va putea ajuta. Unica lor speranță este să se uite peste Nistru, către Chişinău. Iar din păcate la Chişinău, așa cum am mai spus, nu avem nici instituții ale statului, nici altfel de instituții – civice sau internaționale – care s-ar ocupa nemijlocit de astfel de astfel de cazuri și astfel de probleme.”
Europa Liberă: Dle Manole, oamenii cu care am vorbit arătau destul de necăjiți, se vedea că nu o duc deloc bine.
Cea mai eficientă și cea mai gravă amenințare pe care o avem în stânga Nistrului este amenințarea cu concedierea…
Ion Manole: „Probabil că acesta este rezultatul sărăciei. Și în special a sărăciei oamenilor care au avut cândva o poziție civică a lor, au avut o altă opinie pe care au încercat să o exprime la nivel local. Iar noi știm că un regim nedemocratic se simte foarte incomod și neconfortabil cu oameni care gândesc altfel, sau cu organizații care promovează gândirea liberă și libera exprimare.
Și atunci, să ne amintim că cea mai eficientă și cea mai gravă amenințare pe care o avem în stânga Nistrului este amenințarea cu concedierea. Deci, în momentul în care o persoană devine incomodă sau exprimă o opinie critică la adresa regimului sau la adresa anumitor persoane care dețin funcții sau poziții „oficiale”, să le spunem așa, în stânga Nistrului, prima pedeapsă pe care o primește este concedierea. Iar amenințarea că tu vei fi concediat, că rudele tale vor fi concediate, este una destul de eficientă în astfel de cazuri.
Și odată fiind concediați și pierzându-și astfel toate sursele de venit, acești oameni se pomenesc într-o situație și mai grea, în primul rând din perspectivă financiară.”
Europa Liberă: Și aici trebuie să ținem cont și de faptul că în regiunea transnistreană există acest holding Sheriff, care are afaceri, face angajări practic în toate domeniile. Și în momentul în care ai intrat pe „lista neagră” a Sheriff-ului practic nu mai ai nicio șansă să urci cumva, sau să ai vreo perspectivă de a te angaja undeva, chiar dacă ar fi vorba despre o afacere privată.
Ion Manole: „Așa este. Noi avem chiar cazuri pe care le-am reprezentat la Curtea Europeană. Persoanele care au intrat în dizgrația administrației de la Tiraspol au ajuns practic în condiția și în situația în care au trebuit să plece din această regiune. Și marea lor majoritate au plecat - și nu doar în Republica Moldova, dar și mai departe.”
Europa Liberă: Deci, pierzi totul și devii un nimeni. Exact ca în perioada lui Ceaușescu din România sau de represiunile din fosta URSS.
Ion Manole: „Exact. Și este bine că acum avem hotarele deschise și cei care pot, reușesc și au vârsta mai tânără reușesc să plece să-și aranjeze viața. Celor care au o vârstă mai înaintată le este mult mai complicat și mai dificil.”
Europa Liberă: Dle Manole, în această situație, gândul de speranță cel mai apropiat – încerc să mă pun în locul acestor oameni – pentru ei ar fi Chişinăul: să încerce să-și caute acolo protecție, un rost. Pot apela acești oameni la autoritățile de la Chişinău pentru un asemenea sprijin? Se vorbește mult despre drepturile omului și despre faptul că trebuie să avem grijă de oamenii din stânga Nistrului și că facem foarte multe pentru ei. În ce măsură e doar o declarație și în ce măsură se poate ajunge și la fapte?
Ion Manole: „De la declarație până la fapte în cazul Republicii Moldova este o cale foarte lungă, din păcate. Din experiența noastră, vă spun cu mâna pe inimă, în marea majoritate, dacă nu chiar în toate cazurile, atunci când am avut nevoie de implicarea statului sau a anumitor instituții ale statului, ca să apere, să ajute o persoană care avea nevoie urgentă la acel moment de suportul statului – chiar dacă erau cetățeni ai Republicii Moldova – nu a fost posibil. Dimpotrivă, noi eram nevoiți nu doar să-i asistăm pe acești oameni, care aveau nevoie nu doar de suport juridic pe partea dreaptă a Nistrului, dar aveau nevoie și de un acoperiș de asupra capului, aveau nevoie de un pat pe o anumită perioadă până se rezolvă anumite probleme pentru ei. Și, din păcate, Chişinăul, nu are niciun astfel de instrument. Și, o spun cu regret, nici nu vor să se gândească la un astfel de instrument.
Noi insistăm pe parcursul ultimilor ani - și vom încerca acum să apăsăm pedala, să accelerăm pe acest subiect, pentru că este important să avem o instituție, sau să avem un instrument prin care oamenii care au probleme în stânga Nistrului, care nu se mai pot întoarce în stânga Nistrului, să poată beneficia în anumite condiții, periodic, sau pentru o anumită perioadă, de asistența foarte clară, pentru anumite categorii foarte clare, de asistența statului.”
Europa Liberă: Să încercăm să aruncăm o privire și către organizațiile internaționale, organizațiile care au teoretic un cuvânt de spus în procesul de reglementare transnistreană – același OSCE sau cei care vin cu donații în cadrul Măsurilor de consolidare a încrederii. De ce până în acest moment vorbim, la nivel internațional, doar despre două-trei cazuri, două-trei nume – Sanomii, Horjan, Larisa Calic și poate încă două-trei cazuri despre care se știe că sunt persecutate acolo – din moment ce fenomenul acestor abuzuri este atât de amplu precum îl descrieți Dvs.?
Ion Manole: „Eu cred că dacă vom avea la Chişinău o persoană în guvern care ar ști exact ce trebuie să facă executivul de la Chişinău și apoi și partenerii internaționali, atunci lucrurile ar fi diferite – lucrurile s-ar schimba, vă garantez acest lucru. Este important ca autoritățile noastre să înțeleagă că este totul în mâinile lor.
Cheia este la Chişinău. Fără un plan elaborat de autoritățile noastre organizațiile internaționale nu vor ști ce să facă…
Deci, este important că mingea acum este la Guvern. Acolo trebuie să se înțeleagă că fără un plan de acțiuni elaborat foarte bine de autoritățile noastre organizațiile internaționale nu vor ști ce să facă. Noi trebuie să înțelegem că organizațiile internaționale acționează în primul rând în baza mandatelor lor. În al doilea rând, în baza percepțiilor persoanelor care muncesc în aceste instituții. Și de ce să nu o recunoaștem, uneori, sau în multe cazuri, și în baza intereselor pe care le au anumiți actori care sunt în aceste instituții, sau anumite persoane. Care, la fel, sunt și ei oameni – pot fi neprofesioniști, pot fi influențați sau, doamne ferește, pot fi chiar și corupți, noi nu știm acest lucru.
Dar toată responsabilitatea rămâne pe umerii și pe seama autorităților constituționale. Atâta timp cât nu avem un gospodar în această gospodărie, care este Republica Moldova, atâta timp cât nu avem o persoană competentă și responsabilă, lucrurile nu se vor schimba.”
Europa Liberă: Deci, problema este nu doar în abuzurile care au loc la Tiraspol, dar și în inconsistența politicilor promovate toți anii de Chişinău?
Ion Manole: „Foarte corect. Abuzurile care au loc la Tiraspol sunt consecința incompetenței și inacțiunilor din partea Chişinăului. Totul se află aici. Toate cheile se află aici”.
Aici e Radio Europa Liberă.
